Mi Princesa

Capitolul 28

Kaily P.O.V.

De pe terasa camerei noastre se vedea undeva pierdut printre clădirile vechi, dar impozante varful turnului Eiffel. Stăteam acolo, cu o ceașcă de ceai în mână, rezemată de balustrada de fierși îmbrăcată doar în cămașa de noapte dintru-un cașmir alb galbui și priveam un punct fixat undeva în decor.

Nu voiam să mă gândesc la nimic. Nu voiam să încep un monolog interminabil despre cum s-a schimbat viața mea atât de radical din noaptea în care am zis sa pun piciorul în prag și să plec din văgăuna aia întunecată. Nu aveam de gând să-mi las mintea să zboare la sentimentele atât de puternice pentru șatenul ce dormea dus în patul imens. Iar în nici un caz nu îmi doream să îmi amintesc de sora mea, care mă găsise și în capătul celălat al planetei doar pentru a-și hrăni orgoliul său de viperă. Nu!

Azi, măcar azi vreau să fiu liberă din strânsoare gândurilor și a fanteziilor. Azi îmi doresc iubire închegată cu un strop de adrenalină și inovație. Doar pentru o zi am de gând să îmi las mintea să zboare departe de probleme. Nu cer ani...cer doar o zi!

-Princesa, vocea răgușită a iubitului meu mă face să mă întorc leneșă spre ușa balconlui.

L-am simțit cum s-a trezit când a încercat să mă gasească prin patul mare, dar nu am vrut să zic nimic. Eram într-o stare de meditație.

-Uite cine s-a trezit în sfârșit, spun și reușesc să scot de la acesta un zâmbet.

Îmbrăcat doar cu un șort ce îi aluneca ușor pe șoldurile late și un par ciufulit, castaniu și rebel ce părea că prinde reflexii aurii în bataia timida a primelor raze de soare mă facea deja să îmi schimb starea de meditație cu una de euforie. Soarele ce îi lumina trupul îi contura fiecare mușchi bine lucrat în sute de ore de antrenament.

-Mă mai analizezi mult? spune și mie îmi scapă un ras scurt.

Se apropie de mine cu pași grăbiți și mari și când ajunge la doar câțiva centimetri de mine își pune mainile pe șoldurile mele și ma trage într-o îmbrațișare de urs. Nu e cu mult mai înalt ca mine, aș zice că îi ajung până la ureche, iar acest lucru îmi place oarecum. Îmi plasează un sărut pe creștetul capului și îmi mâgâie spatele cu o mâna, în timp ce pe cealaltă o așează ușor pe talia mea. Mâinile mele sunt înfășurate în jurul lui, iar capul meu se odihnește pe pieptul său. Țin ochii închiși, încercând să mă încarc cu toata energia momentului.

Poate că Parisul chiar e orașul iubirii, scoate firea romantica din oameni și disimulează o atmosferă de profund romantism.

Dupa câteva minute în care doar ne bucurăm de căldura emanată de trupul celuilalt ne desprindem din îmbrățișare și ne rezemăm amândoi de balustrada din fier negru. Cred că atunci în acele momente am înțeles că iubirea nu e reprezentată de fluturii ce îți jucă în stomac, nici de dorința carnală și atracția fizică față de partenerul tău. Iubirea era dorința de a-l simți pe celălalt lângă tine, iubirea e atunci când o îmbrățișare reprezintă mai mult decât un simplu sărut.

-Locul ăsta chiar e drăguț, zice Luis după încă câteva momente de tăcere.

-Nu știu ce să zic, mereu mi-a plăcut mai mult Germania, mi se pare una dintre cele mai antrenate țări europene.

-Să înțeleg că nu prea îți place la mare? Sau n-ai avut ocazia să o vezi prea de?

-Adevărul e că, nu, zic după ce mă gândesc la numărul limitat de călătorii pe care le-am făcut în perioada adolescenței. Când mergeam la concursuri vizitam doar câte un oraș și oricum nu rămâneam mai mult de câteva zile, o săptămână maxim. Mama era foarte strictă.