Mi Princesa

Capitolul 13

Autor P.O.V

 Încrezătoare, fermecătoare, seducătoare și atât de irezistibilă încât ar trebui interzisă. Pe scurt, ea e Carolina Garcia, mezina familiei Garcia și o copie fidelă a mamei sale atot iubită. De-a lungul anilor, în timp ce vestitul mafiot Alehandro Garcia își instrui cei doi băieți pentru a-i călca pe urme, soția sa, nimeni alta decât Samantha Garcia își instruia propria fiică, dar nu pentru a-i călca pe urme, ci pentru a reuși în viață. E drept, atât tatăl cât și frații săi nu au văzut-o pe sora lor mai mică niciodată cu o armă în mână, dar să nu uităm ce profesor a avut aceasta. Scumpa Sam a avut grijă să o învețe pe fiica sa absolut... tot ce știe înainte de a o trimite în  lume. Desigur că ia promis cu mulți ani în urmă soțului ei că nu îi va ascunde nimic niciodată, așa cum a făcut și el, dar poate că odată cu trecerea timpului Alehandro a uitat că și-a ales de soție una dintre cele mai misterioase și totodată fatale femei ale lumii.

Dar cel mai bine să revenim în prezent. Carolina e acum cu gândul pierdut în alte părți, la un anumit brunet care ia cam pus inima pe jar. O prezență masculină atât de incitantă nu a mai fost niciodată atât de aproape de ea și dacă a fost probabil că era mult prea terifiat ca să o mai și observe. Termenul de tată și frați protectivi iese din discuție, fiindcă e de la sine înțeles că dragoste fără posesivitate și protecție nu există pe această lume. Cu toate aceste, acum e mult prea departe de casă ca să mai poată fi păzită și când face cea mai mică mișcare. Acum e pe cont propriu și e pur și simplu în al nouălea cer. Dar să revenim la acei ochii negrii care i-au făcut inima să bată atât de tare și cu atâta putere. E ceva nou pentru ea, dar asta o face atât de interesată să guste mai mult din fructul interzis încât nu mai poate aștepta următoarea întâlnire cu acest misterios Raffael. De unde știe că va mai fi o a doua întâlnire? Pentru că mama ei îi spusese o dată... destinul ți-l face cu mâna ta și pe al tău, dar și pe al celor din jurul tău.

Cu aceste cuvinte în minte ieșea din sala aglomerată. Nu fusese atentă la ce se discutase,un lucru care nu era specific ei. Deși nu avea o familie chiar normală, a ținut mereu să fie cu lecțiile la zi și cu notele la cote maxime. Nu se considera o tocilară, nici un geniu. Pentru ea dorința de a fi cel mai bun era moștenire de familie. Mai avea doar un curs și putea pleca acasă. Din câte înțelesese din mesajul de la fratele ei primit în urmă cu o oră Kaily avusese o zi destul de proastă și plecase cu Luis după a doua oră. Avea să se mai plictisească încă o oră și apoi să plece să își consoleze verișoara. Ar fi putut pleca chiar atunci, doar că gândul să îl întâlnească pe el din nou pe hol era mult prea ispititor.  De aceea stă rezemată de unul dintre pereții din casa scării, doar pentru a avea o șansă să îl vadă din nou. Dar ce șanse avea printre sutele de studenți care mișunau pe acolo ca furnicile într-un mușuroi?

Oftează resemnată când aude clopoțelul și se duce în clasa în care avea să piardă și următoarea oră. Cum intrase în clasă se duse la locul cel  mai din spate, de lângă fereastră. Se așezase acolo, fără a vorbi cu nimeni sau a auzi ce au de spus cei din jurul ei. Își îndreptase privirea spre cerul senin și ofta. Continua să să gândească la acei ochi negri și ofta, fără ca nimic să o mai poată aduce din universul său interior.

*

Amintirea vocii ei este ca o otravă pentru el. Pur și simplu nu poate să stea o secundă fără a nu se gândi la ea, la ochii ei căprui, la părul ei de  foc, la buzele acelea care îl îndemnau la păcat. Dacă ispita ar avea cu adevărat o materializare umană cu siguranță că misterioasa roșcată ar fi aceea. Încercase atât de mult să și-o scoată din cap, să o facă să dispară din mintea lui și cel mai important să o împiedice să ajungă în inima lui, dar era de-a dreptul imposibil. Vedea chipul ei când închidea ochii, auzea glasul ei în capul lui și i se părea că îi vede silueta strecurându-se printre studenții agitați. Nu putea să nu se întrebe dacă ea e cu adevărat o zeiță, exact ca cele din cărți sau filme, iar atunci se trezea reproșându-și singur că înebunește.