Mi Princesa

Capitolul 25

Kaily P.O.V

-Deci ne-am înțeles?

-Sigur, poți conta pe mine, îmi dau ochii peste cap la siguranța din voce pe care o afişează în fața mea.

-Nu uita, ai doar o săptămână. După aceea...

- Jocul se termină şi nu o să te mai văd niciodată, bla, bla, bla... M-am prins de prima dată.

-Ok, atunci ne vedem într-o săptămână, închei eu concersația şi telefonul.

Avea să fie o săptămână lungă şi din puncul meu de vedere o imensă pierdere de timp. Mă bucur măcar că în câteva ore o să fiu cât mai departe de LA şi de problemele care aparent au zburat cu mine din Londra. Poate că totuşi nu va fi atât de rău, o vacanță îmi va prinde bine mai ales cu câte s-au întâmplat, partea proasta e că termenul limita pentru predarea lucrărilor la facultate se apropie şi eu nu sunt nici la jumătate, deci dacă, iar  ăsta e un mare dacă, o să rămân în LA cel mai probabil o sa pic.

- Mmm... o să văd eu cum voi reuşi să trec peste asta, mormăi şi apoi îmi las capul pe spate şi îmi întind picioare şi mâinile precum o pisică.

Mi-ar părea rău să plec de aici, chiar m-am obisnuit cu locurile astea, aici am cafeneaua mea unde se serveşte cea mai bună cafea din lume şi nişte biscuiței fantastici cu ciucolată. Aici am magazinul de la etajul doi din mall unde îmi găsesc mereu cele mai comode pijamale. Aici am locurile unde mă pot plimba ore în şir de nebună şi când mă întorc acasă să am o super idee pentru o colecție de haine sau pentru un nou mod de a mobila o cameră. M-am acomodat prea bine cu oraşul ăsta şi nu vreau sub nici un chip să-l părăsesc. Aici sunt Carolina, Karol, Alessio... Luis, iar pentru mine ei au devenit acasă. Cu toate acestea nu pot risca, dacă trebuie sa renunț la toate astea pentru a nu mă întoarce în Londra o s-o fac, indiferent de durerea pe care o s-o păstrez în suflet.

Îmi aud numele strigat din cealată cameră şi apoi o uşă trântită cu putere. Nişte paşi grei şi apăsați se aud precum nişte lovituri grele pe podeau cu parchet a apartamentului şi după doar câteva secunde uşa camerei de zi se deschide zgomotos că aproape se trânteşte de perete.

-Kaily! ochii lui Luis mă privesc disperați şi uimiți, iar eu mă abțin cu greu să nu râd.

-Ce? îl întreb total relexată.

El ma priveşte de parcă aş fi un extraterestru de pe planeta Zungalu şi nu ştiu dacă asta mă irită sau ma amuză.

-Am crezut că... adică nu erai lângă mine când m-am trezit şi am crezut că...ai plecat.

Oftez şi mă duc să îl sărut cast pe buze. Are părul ciufulit  şi un început de barbă. Ochii lui sunt uşor umflați de la somn... sau de la lipsa lui, iar felul cum e îmbrăcat, ei bine, e mai de grabă dezbrăcat, purtând doar un şort care i-a alunecat uşor pe şolduri. Îl analizez atent fără pic de ruşine sau inhibiție, într-un mod obsedat încercând să ascun în suflet tabloul exat al înfățişării sale de dimineța. O alta imaginea, tot un tablou, doar că o farsă a minții mele de aceasta dată, îmi flutură pe la ochii minții. Eu şi el în pat dimineațan, eu şi el pe o verandă la o măsuță metalică sorbind dintr-o ceaşcă de ceai sau de cafea şi purtând discuții lejere, eu şi el urându-ne "O zi bună!" după ce ne îndepărăm de uşa casei. Eu si el.

Micul meu vis e îndepărtat când inocentul meu sărut este transformat fără ştirea mea într-unul pasional şi lent ca un " Bună dimineața!" întârziat. Mâinil lui îmi stâng uşor şoldurile şi le pot simți căldura prin materialul subțire al tricoul mult prea scurt în astfel de situații pe care le-am împrumutat de la el. Brațele mele sunt încolăcite dupa gâtul său încercând să ne aduca cât mai aproape unul de altul şi cu fiecare secundă care trece simt cum căldura corpului său mă acaparează în totalitate. Nu mai ştiu care e bătaia inimii lui şi care a inimii mele, nu mai găsesc granița unde se termină trupul meu şi începe al lui. Mă despart din sărut cu buzele umfate şi respirația precipitată şi mă îndepărtez uşor de el simțindu-mă deodata sufocată şi dorindu-mi cu ardoare o mare gură de aer.

Răd uşor când vrea să ma prinda iar în brațele lui probabil pentru mai mult, dar eu evadez lăsându-l cu mâinile în aer. Felul în care se uită la mine, felul cum mă sărută, felul cum mă iubeşte... poate m-aş putea lispsi de orice şi de oricine, dar la el nu voi putea renunța. Nu acum, niciodată.

-Luis! las să îmi iasa printre buze o exclamație uşor raguşită şi gătuită şi instinctiv îmi muşc buza pentru a nu lăsa alte cuvinte să evadeze.

-Da?

Ochii lui... m-aş putea uita la ei pentru eternutate şi nu ar fi de ajuns. Cum am ajuns aşa? Cum am ajuns să fiu atât de dependentă de el? Cât de proastă am fost sa cad în această capcană? Mă întreb oare unde am dispărut eu...cea dinainte. Parcă totul a început şi s-a sfârşit cu el, iar acum fără el viața nu mai e deloc vie.

Dacă aş da glas fiecărui sentiment pe care îl ascund în mine probabil că aş distuge totul şi pe toți, dar mai ales pe mine. Într-un fel pe care doar el îl ştie i-a dat foc cu unei singure priviri  vechii Kaily şi a făcut doar din saruturi una nouă. Secrete vechi, sentimente noi şi temeri care nu au fost din totdeauna şi nu vor dispărea niciodată, din asta trăiesc eu acum şi dacă aş dezvalui totul cu siguranță aş muri.

-Mergem în Paris, spun cu un zâmbet mic pe buze.

-Ce? întreaba el la fel de simplu dar fața lui e una demna de un premiu pentru comedie.

Eu doar îi zâmbesc ca o fată cuminte ce sunt şi trec pe lângă trupul său înghețat. Mă duc în bucatărie pentru că, deşi nu e trecut de 7 dimineața, toată bulversarea asta de sentimente mi-a facut foame.

Bine înțeles că Luis nu are nimic în frigider şi trebuie să mă mulțumesc cu ceea ce există permanent în casa asta: cereale curcubeu şi lapte. Iau aşadar două boluri din dulap şi pregătrsc minunatul nostru mic de jun, aşa zisă " cea mai importantă masă a zile". Cam când turnam laptele şi mai minunatul meu iubit apare în prag cu fața lui de marțian somnoros şi uimit.

-Paris? spun el calm stând rezemat de tocul uşii.

-Paris, confirm la fel de calm de parcă m-ar întreba dacă azi marți sau miercuri.

-Vrei să ma ceri de nevastă? mă întreaba el ridicând din sprâncene dar rămânând totuşi serios.

Eu mă opres din ce fac şi mă prefac că  îl analizez din cap până în picioare apoi scot din sertar două linguri.

-Nu încă, zic şi iau cele două boluri punâdu-i unul în brațe. Nu ai auzit ca nunțile nu merg niciodata bine iarna?

-Şi atunci, spune el fluturând lingura prin fața mea acuzator, de ce mergem noi doi în oraşul iubirii?

Oftez la lipsa lui de cultură şi iau bag cu forța o lingura de cereale în gură doar  să tacă.

- Doar ca să ştii Parisul mai e şi capitala modei, iar eu am treabă acolo şi asta e o ocazie perfectă pentru o vacanță. Deci fați bagajele!

-Paris? repeta el din nou cu gura plină.

-Paris, iubite!