Mi Princesa

Capitolul 35

Author P.O.V.

-Ma bucur doar ca s-a trezit si e bine, desi îmi e tare groază de ce se ivește la orizont, spuse Carolina în timp ce amesteca cu lingurița în ceaiul verde.

De la celălalt capăt al telefonului, dar și al lumii, Luis oftă prelung, în sinea lui și el era de-a dreptul înspăimântat. 

-Nu știu ce sa zic, mama ei s-a comportat atât de drăguț până acum. 

-Și vei să spui că nu o crezi pe Kaily? Doar nu crezi că a inventat tot, nu? 

Carolina trântește agasată lingurița în ceaiul firbinte iar câțiva stropi sar din cană arzându-i ușor degetele mainii stângi. Fata duce instingtiv mana la buze și icnește. 

-Știi ca nu am vrut să spun asta, pur și simplu ceva nu se leagă aici, vocea lui Luis deja o enerva pe roșcată. 

-Uite ce e, vezi ce faci și cum faci dar să nu te prind că nu mi-o aduci acasă ca atât a fost cu tine. Să nu îmi mai zici tu soră dacă o lași să fugă!

-Car...

Fata închide apelul înainte ca fratele ei vitreg să mai apuce să zică ceva, care probabil oricum ar fi enervat-o și mai mult. Știa că ceva nu se leagă în toată povestea asta. O simțea chiar ea prin felul în care se comporta Khatrin. Avea o banuială pe care a încercat să și-o confirme în dupa-amiaza petrecută cu verișoara ei, dar nu putea baga încă mâna în foc. 

Luă ceașca de ceai de pe blatul din bucătărie și urcă la etaj. Deschise ușa de la camera de oaspeți acolo unde frumoasa șatenă dormea ca un înger. Khatrin sămăna și mai mult cu o păpușă din porțelan când dormea. După sperietura de dupa-amiaza trecută fata a stat mult în pat. Se părea că Khatrin și Kaily aveau o legătură specială încât daca una din ele suferea și cealaltă se simțea ușor slăbită.

-Am să îi las ceaiul aici, îi spuse gorilei care se priponi ca un pitic de grădină langă patul fetei. Să mă anunți când se trezește fiindcă vreau să vorbesc cu ea.

Barbatul dădu din cap și își relua poziția de statuie. După ce leșinase Carolina le sugeră să o aducă pe fată la ea acasă pentru ca era mai aproape dar și mai în siguranță. Tot ieri plecase și fratele ei cu primul avion spre Columbia și o luase și pe Karol cu el, aparent conacul părinților ei fusese atacat și Alejandro își chemase fiul acasă pentru a da o mână de ajutor la conceperea unui plan de contra-atac.  Ea rămăsese complet singură cu alte cuvinte.

Coborâ din nou în sufragerie și apoi își croi drum spre bucătărie. Îi era foame dar nu avea chef să mănânce, lumea părea să se prăbușească în jurul ei și nici un sandwich cu branză nu ar fi putut repara asta. Se uită la  frigider și apoi din nou la telefonul ei abandonat pe blat. Măcar Kaily era mai bine, doctori spuseseră că ieșise din afară oricuri pericol și ca avuses noroc că nu a avut leziuni interne sau cerebrale, doar o mică spărtură a capului și multe vănătai în zona mainilor și a stomacului. Avusese un noroc uimitor... ciudat de uimitor având în vedere că parbrizul s-a spat chiar în spatele ei , iar cioburile pur și simplu nici nu au atins-o.

Își ridică capul brusc. Ceva nu era în legulă în casă. Ar fi vrut să se întoarcă dar simțea deja prezența unei persoane în spatele ei așa că păstră elementul surprinză. Nu-și lăsă respirația să își piardă controlul și își aținti privirea spre sertarul cu ustensile unde era ascuns un pistol. De ar ajunge acolo la timp. Își luă telefonul și îi trimise lui Luis un mesaj cu un singur cuvânt Foc. Acela era codul că era prinsă la înghesuială. Ar fi vrut să se întindă spre sertar dar două mâini o cuprinseră de talie.

-Ți-a fost dor de mine, frumoaso?

Ochii Carolinei se deschiseră largi și simțea cum întreg cerul îi cade în cap. O răpaială de căldură îi invadă corpul.

-Cum ai întrat , Raffael? vocea ei rece îi tortură pe șaten, ea nici nu avea habar cât de greu îi era baiatului acum.

-În casă sau în viața ta? același text, bine repetat, dar parea ca buzele lui vorbesc în lipsă de cunoaștere.

-Nu te-a învățat mama că la o întrebare nu se răspunde cu o altă întrebare? Corolina surâse amar, înțelesese prea bine situația și nu-i veni să creadă cât de proastă fusese.

-Nu, dar tata m-a învățat niște lucruri foarte utile.

O mână eliberă talia roșcatei și la doar câteva secunde fata auzi sutetul metalic și apoi atingerea de ghiață a pistolului pe pielea gatului ei. Aceasta se roti și acum putea să vadă chipui visurilor ei și pe barbatul care o puse pe jar ca acum să o înghețe de tot.

-Cine ești? 

-Dușmanul tău, cel puțin în lume asta, în următoarele cine știe.

Un râs captură buzele fetei. Raffael se încruntă și în acea clipă de ezitare fata lovi cu putere pistolul din mana lui care zbură pe jos. 

-Ei bine, pe mine m-a învățat mama destule, zise roșcata.

Folosindu-se de momentul de uimire și dădu o directă cu mâna stâng în stomac și apoi una cu mâna dreaptă. Își ridică piciorul și îl lovi apoi după ceafă. Băiatul igni de durere și se prabuși la podea amețit. Triumfătoare Caro se duse repede să recupefreze pistolul dar o mână o apucă de picior și o trase la pământ. Raffael se urcă peste ea încercând să o imobilizeze.

-Nu te mai zbate, va fi mai ușor pentru amândoi dacă doar vei veni cu mine? îi zice în timp ce fata îl lovea cu genunchii in spate.

-Ca să ce? Să mă omori? Nu mersi, mai am multe de făcut în viață, dar te sun în vreo 80 de ani dacă mai e valabilă oferta.

-Nu am să te omor! Nu ai făcut nimic, ești doar fiica omului nepotrivit, daca cooperezi scapi cu viață.

Fata își trase suflul câteva secunde și îi privi în ochi. Acesta îi ținea strâns mâinile și nu putea sub nici o formă să se elibereze, era așezat peste ea și greutatea lui îi presa bazinul prea mult. Doar picioarele îi era libere dar nu avea multă mobilitate din acest unghi pentru că statea înclinat în față. 

Ochii ei se făcură mici și buzele îi tremurau, își luă privirea din ochii lui și câteva lacrimi i se iviră în ochii.

-Mă vei proteja tu, Raffa? Mi-e atât de frică! vocea ei era atât de tremurată și de-abia își putea ține în frâu plânsul.

Simți cum strânsorarea mâinilor ei se mai eliberă. Raffael îi căuta privirea, era atât de sensibilă, atât de fragilă.

-Bine înțeles că te voi proteja, fata își mută privirea din nou asupra lui. Era atât de aproape că parfumul lui îi invadă nările, iar buzele lui îi gâdilau pielea. 

-Raffa...

Nu apucă să spună nimic că aceasta o sărută atât de dulce și pasional cum nimeni nu o mai făcuse până în acel moment. Mâinile lui le eliberaseră pe ale ei si acum nu îi mai simțea deloc greutatea asupra ei. Buzele lui le căutau cu disperare pe ale ei și ea își împletici brațele în jurul gâtului său. Când Raffa deschide ochii și îi eliberă din nou buzele un zâmbet strâmb era acum pe fața roșcatei. 

Carolina îl îmbrânci și îl lovi cu putere în falcă, iar șatenul căzu lângă ea cu un icnet de durere, fata se urcă peste el și începe să îl lovească cu ambele mâini așa cum o învățase mama ei. Ura din ochii ei era una pe care doar Samantha o cunoștea. Îl lovi din nou și din nou încât îi umblu fața de sânge și el o lăsă. 

-Mi-e silă de tine! îi strigă aceasta și se pregăti să îl mai lovească încă o dată dar mâna lui o oprise. 

Zâmbetul lui era nebun, se îndrăgostise de ea într-atât încât ar fi abandonat totul dar frica de tatăl lui era încă mai mare decât iubirea ce i-o purta roșcatei. 

-Îmi pare rău, spuse ei și o lovi din plin. 

Aceasta căzu la pieptul lui leșinată. Era atât de fragilă și caldă în brațele lui, atât de mică încât voia să o ascundă în inima lui pentru totdeauna.