Liceul de Criminali [ CreepyPasta Story ]

Liceul de Criminali - Furtuna - Capitolul 10

  Jeff a fost cel care ne-a condus grupul pana undeva unde sa mancam. A fost prima data cand am intrat intr-un asemenea loc asa ca a fost ciudat sa vad atatia oameni stand la mese, vorbind si mancand.

  Am zabovit destul de mult pe acolo. A fost o experienta ciudata, dar totusi bine venita. Cand am parasit locul deja incepuse sa se intunece. Am ridicat privirea la cer in timp ce mergeam. Ma simt obosit, corpul mi-e greu, iar mintea imi functioneaza cu incetinitorul, dar in ciuda a tot, ma simt destul de bine. Ma simt impacat ca am aflat o parte din adevar. Ca am un micut punct de pornire.  Acum stiu cine este mama, stiu ca nu m-a abandonat niciodata, stiu si cine ar putea fi tatal meu, stiu ca nu mai sunt singur. Am urmat grupul stand putin mai in spate. Daca tot mai avem cateva ore pana la scoala, Jeff ne-a invitat la ei, ca sa pierdem timpul. Am acceptat. Probabil unchiul Noah o sa fie suparat, poate nu o sa ne mai lase sa iesim din casa pentru ca l-am facut sa se ingrijoreze. Stiu ca merita. 

  Jeff deschide drumul, iar eu il inchei. Alex sta tacut, privind asfaltul in timp ce merge, doar putin mai infata decat mine. L-am privit atent, intrebandu-ma la ce se gandeste. Sunt tentat sa-l intreb. Sa merg putin mai in fata si sa-l intreb, sa-i ordon ca stapan al lui sa-mi spuna ce il framanta. M-am abtinut. Nu sunt stapanul lui, el e prietenul meu, desi nu o sa recunosc niciodata asta cu voce tare. Mi-am aprins o tigara si am lasat fumul sa-mi invadeze plamanii, inainte sa-i dau drumul sa se risipeasca in aer. Nu stiu cand am prins viciul. Nu imi mai amintesc cand si de unde am facut rost de prima tigara. Nu-mi amintesc cum am reusit sa o aprind, sau daca macar stiam ce este aia. In mintea mea parca m-as fi nascut fumand. Ca si cum asta s-ar fi intamplat cand inca purtam scutece si faceam pe mine. Ma intreb daca mama mea fuma. Probabil ca nu. Din ca mi s-a spus ea era o fiinta perfecta. Frumoasa, iubita de toti. Acum vreau si mai mult sa o cunosc. Sa vad de ce s-au indragostit toti. Acel demon care mi-a dat mie nastere si care a suferit atata. 

  Am terminat tigara cand am intrat pe o strada infundata. Am stinso si am aruncato intr-un tomberon inainte sa-i urmez pe ceilalti. Jeff mi-a explicat ca trebuie doar sa trecem prin zidul. Usor de zis. El a trecut primul. N-am facut decat sa clipesc ca a si disparut. Chestia asta m-a dus imediat cu gandul la cartile Harry Potter. Trebuie doar sa treci cu incredere, ca si cum acolo nu ar fi fost nici un zid. Alex s-a dus urmatorul. Speriat si cu mainile putin ridicate in fata, temandu-se ca s-ar putea lovi de zid, a disparut si el. Urmatorul m-am dus eu. Nu m-am temut. M-am gandit ca o sa pierd trenul pentru Hogwarts daca nu trec. Chiar mi-as dori sa devin vrajitor si sa merg cu acea locomotiva rosie, sa vad cum este o calatorie cu trenul si sa invat magia. Aproape am inceput sa rad de propria-mi persoana ca ma pot gandi la astfel de chestii intr-un asemenea moment.

  Dupa ce au venit si Masky si Hoodie, am vrut sa pornim mai departe, dar am fost intrerupti de o umbra intunecata ce a rasarit in fata noastra. Pentru o clipa mi-a stat inima in loc la gandul ca ar putea fi Karina, dar m-am inselat. Cand a luat o forma concreta l-am recunoscut pe baiatul din ziua in care am ajuns pentru prima data in Liceul de Criminali.

  - V-am auzit. spune fara nici o introducere. 

  N-am zis nimic pentru ca n-am inteles la ce se refera.

  - Ce-ai baut Ben? il intreaba Jeff relaxat 

  - Nu schimba subiectul. V-am urmarit in camera oglinzii. Deci acea Karina chiar e reala?

  Atunci Jeff a sarit pe el si l-a imobilizat cu mana peste gura.

  - Taci idiotule. Nici in padurea lui Slender nu suntem in siguranta. Oricine ne poate auzi. ii suiera printre dinti inainte sa-i dea drumul. 

  Dupa asta ne-am strans intr-un cerc micut in jurul lui si ne-a explicat ce l-a apucat.

  - L-am tot auzit pe Jeff batand campii despre tipa asta demon, dar credeam doar ca a inebunit. Intr-o zi ma uitam prin recordurile jocurilor mele si am tot dat de initialele KRN, dar nu imi dadeam seama cine este. Ar putea sa fie ea? 

  Jeff m-a privit in ochi, dar eu doar am ridicat in umeri. Ce as putea zice? Sa fac vreo criza si sa il conving ca nu este reala? Sau sa ma supar daca ii zice? 

  - Karina se juca mereu cu noi jocuri video. E si un joc cu zombi la care te intrecea. 

  Ben l-a privit neincrezator cateva clipe, pana sa aprobe cu o miscare a capului.

  - Sti ca nu ai voie sa spui nimanui despre asta, nu? il intreaba Jeff serios.

  - Sti ca nu-mi dai tu ordine, nu? ii raspunde taios Ben

  - Incetati, Ben, e alegerea ta daca crezi sau nu, ne poti ajuta sau poti sa ignori totul si sa-ti vezi de viata. Ce alegi?

  - Cred ca o sa va ajut. Suna amuzant, plus ca vreau sa o cunosc pe tipa care m-a batut pe mine la un joc.

  Jeff arata de parca i-ar fi dat cineva o palma. Nu cred ca se astepta ca dupa tot acest timp sa-l mai creada altcineva inafara celor doi. Am zambit. Ce grup ciudat.