Liceul de Criminali [ CreepyPasta Story ]

Capitolul 38

- Hei Karina. Frumoasa infatisare. Presupun ca este mostenire de la mamica. ma intampina vesel.

  - Presupui corect. Acum vrei te rog frumos sa le dai drumul celor doi si sa ma iei pe mine in schimb? spun cu o voce inocenta, iar el rade.

  - Desigur. Oricum nu mai am ce face cu ei. Sunt aprope morti. Doar un miracol i-ar mai salva acum. spune si se indeparteaza de corpuri ca sa ma pot apropia de ele. 

  Am facut trei pasi inainte si m-am lasat sa cad in genunchi langa ei. Amandoi sunt raniti foarte grav, iar zapada din jurul lor e stropita cu sange. Probabil s-au luptat aprig pana au ajuns in starea asta. Simtindu-ma neputincioasa, imi pun cat eo mana pe capul fiecaruia. Abia mi-am primit puterile de raza de soare, si nu le-am ai folosit vreodata, dar acum este o urgenta.

 Te rog mama, ajuta-ma. Vreau sa-i salvez. incep sa ma rog in gand, cautand puterea de ai vindeca. Aceasta  a venit. Nu stiu cum, dar a venit. Am simtit ceva cald in palme, iar ranile lor au inceput sa se inchida, pana au disparut. Acum sunt doar inconstienti. Si cine sti cat sange a pierdut fiecare. 

  - Ai terminat? ma intreaba demonul nerbdator, iar eu ma ridic in picioare.

  Vezi tu, rezele de soare sunt fiinte blande, nu ne putem lupta, iar puterile noastre pot doar sa vindece si sa sustina e cineva. Mai mult v-as fi incurcat. Imi vin in minte cuvintele mamei din timpul atacului demonilor din padure. Nici daca as incerca n-as pute aface prea multe.

  Sovaitor m-am dus la el si mi-a intins mana. Eu m-am intins sa i-o apuc, dar n-am putut. Chiar atunci o despicatura a aparut langa noi, iar doua maini ne-au apucat si ne-au tras prin ea. Am trecut prin senzatia familiara de sufocare din vidul intunecat, apoi am fost aruncata afara, si m-am lovit de podeaua tare, rostogolindu-ma ca in desenele animate pana m-am lovit de un perete. La impact am scuipat niste sange, dar am ignorat asta, straduindu-ma sa fiu atenta in fata mea, ignorand durerea de umar care m-a apucat brusc. 

  In fata demonul statea aruncat la pamant, cu tata deasupra lui.

  - Ce ai incercat sa-i faci fetei mele? maraie si se arunca asupra demonului cu mainile tranformate in gheare, si incepe sa-l sfasie. 

  Am privit carnea intunecata cum zboara in jurul lui, sangele negru zburand in jur si am ascultat urletele de agonie ale demonului. Cand a terminat, tata s-a ridicat si a venit langa mine.

  - Karina, hei Karina. Ramai constienta. Karina? incepe sa ma zgaltaie ingrijorat, dar eu nu-i puteam raspunde.

  Durerea din umar continua sa creasca, acaparandu-mi si restul corpului. La inceput puteam sa o suport, dar devenise induportabila. Prima data ma scancit, apoi am inceput sa urlu. Durea. Durea foarte tare. Mi-am prins capul ina maini urland si l-am impins din calea mea, aruncandu-ma la pamant si rostogolindu-ma nebuneste, strigand ca durerea sa inceteze.

  - Karina, asculta-ma. Karina, fi atenta la vocea mea. Asta e momentul. Acum cele doua puteri opuse se unesc. Karina. o sa treaca in curand. O sa fie bine. continua sa vorbeasca cu mine lucruri diverse, imi spune despre lumea demonilor, despre un serial vazut, despre amintiri de cand inca eram o familie, totul ca sa-mi tina mintea ocupata. I-am fost recunoscator.

  Cand am incetat sa urlu a tacut si el. Acum doar gafaiam, intinsa pe podea, cu inima batandu-mi nebuneste in piept si lacrimand.

  - A fost oribil. spun ragusit suspinand.

  El s-a apropiat de mine, si m-a ajutat sa ma ridic, tragandu-ma in bratele lui.

  - Stiu. Imi pare rau.

  Deci si-a dat seama ca ma refeream la ce a facut el abandonandu-ne si nu la orele de agonie prin care tocmai am trecut. 

  - Am dreptul sa-mi caut scuze? ma intreaba stargandu-mi lacrimile de la ochi.