Liceul de Criminali [ CreepyPasta Story ]

Liceul de Criminali - Furtuma - Capitolul 14

Cand am parasit Lumea Demonilor mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit lumea asta plictisitoare in care m-am nascut. Desi n-am sa recunosc in veci asta. Am iesit in acelasi loc unde m-a aruncat unchiul Noah prin acel portal. M-am uitat in jur putin dezorientat, nevoit sa-mi pun mainile streasina deasupra ochilor ca sa pot vedea de lumina. Nici nu mi-am dat seama cat de intunecat a fost locul ala cat am stat inchis in acel palat. Nu m-a deranjat. Este mult mai placut intunericul acela decat toata lumina care ma orbeste in acest moment. 

  Imi las privirea in jos si clipesc des ca sa ma pot gandi la faptul ca habar n-am unde ma aflu. N-am retinut drumul pe care m-a adus unchiul Noah. Nici nu prea aveam cum sa il invat, peste tot este numai padure si iarba. Am decis sa o iau incet in directia opusa soarelui ca sa nu ma plictisesc. Cu caldura lovindu-ma in ceafa, am mers in liniste, simtindu-ma putin sufocat de tot ce ma inconjoara. Am noroc cu demonul acela, ca mi-a facut rost de o gramada de pachete de tigari, asa ca in buzunar am unul nedesfacut si nu trebuie sa-mi fac griji ca o sa raman fara. Desfac pachetul si imi aprind una. Instantaneu ma relaxez, desi caldura inca ma irita. Nu inteleg ce e cu caldura asta in mijlocul toamnei. Totusi, e mult mai linistitor decat sa fie inorat sau sa fie furtuna. Linistea compenseaza. Dupa doua saptamani petrecute cu demonul galagios sa ma aflu in toata linistea asta ma inebuneste. Pana si pasii mei parca sunt absorbiti de liniste. Dupa ce a descoperit ca pot distruge umbrele, demonul m-a mai tinut o saptamana sa ma invete sa fac asta cum trebuie si manat de fericirea acestei reusite am mai exersat controlul fumului. Cand am plecat intr-un final parea cu adevarat multumit. 

  Entuziasmat sa ajung odata acasa si sa ma pot lauda lui Noah si lui Alex, am inceput o alergare usoara in cautarea a ceva cunocut care sa ma conduca acasa. Nu stiu cat am alergat, dar stiu ca deja a inceput sa se intunece. Nu ma deranjeaza prea tare, mai am tigari, plus ca nu mi-e somn asa ca pot alerga toata noaptea. M-am oprit sa-mi mai aprind o tigare si ma uit in sus fericit ca soarele s-a dus. 

  Este inca ziua. Aia sunt nori de furtuna.

  Nu cred ca am mai simtit asta in viata mea. Blocat, am lasat pachetul de tigari si bricheta sa-mi scape din maini si au cazut pe un petic de iarba cu un sunet slab, dar care mie mi s-a parut asurzitor. Un fulger a trasnit deasupra mea, iar vantul s-a pornit puternic de nicaieri. Imediat sangele mi-a inghetat in vene si am inceput sa tremur inconstient. Puteam sa o simt. Era acolo, aproape. Vedeam umbra cum ma urmareste prin padure. Mi-a trebuit multa vointa sa reusesc sa ma intorc ca sa pot vedea ploaia care incepuse la doar un metru departare, dar care in acelasi timp se aproapia amenintator de mine. M-am panicat cand o picatura mi-a cazut pe nas si m-am aruncat si am apucat pachetul de tigari si bricheta, apoi am luato la fuga in directia opusa ploii. Aceasta s-a intetit si o simteam cum ma urmareste. E chiar in spatele meu, iar eu nu pot tine pasul sa alerg mai repede decat ea. Mi-e mult prea teama sa ma intorc sa vad ce e si ma concentrez numai pe ce este in fata mea. Padurea se rareste, iar copacii devin mai mari si mai uscati, de o culoare gri bolnavicioasa. N-a durat mult pana am inceput sa obosesc, iar copacii au devenit din ce in ce mai greu de evitat. M-am lovit la umar de mai multe ori incercand sa nu ma opresc din alergat si incepuse sa sangereze, dar am ignorat asta si am continuat sa inaintez in timp ce chestia tot avansa in spatele meu. Ploaia ma biciua pe spate ca si cum ar arunca cu pietre peste mine.

  Am incercat de mai multe ori sa aprind o tigare, dar ba le-am scapat, ba m-am ars singur cu bricheta, ba nu ma lasa ploaia sa o fac. Deja deveneam disperat cand padurea s-a deschis in fata mea, aruncandu-ma in fata unai case. Aproape am inceput sa plang cand am vazuto. Am simtit chestia. Am simtito cum e chiar in spatele meu. Ii simt respiratia fierbinte pe spatele meu, iar ceva greu ma loveste si ma arunca la pamant. M-a prins. Privirea mi s-a impaeinjenit si am simtit cum se arunca pe spatele meu si ma musca cu putere de umar, moment in care mi-am dat seama ca o sa mor. Durerea a disparut imediat, lasand locul unei amorteli care m-a facut sa izbucnesc in ras. Nici nu-mi pot vedea ucigasul. Sau macar sa stiu ce este.

  Mi-am lasat capul pe pamantul tare si uscat acceptand ideea ca o sa ma intalnesc in sfarsit cu Karina, amandoi doua umbre moarte. Numai ca ceva m-a trezit la realitate cand incepusem sa cad in intuneric. Durerea mi-a strabatut corpul in timp ce chestia a tras cu putere o bucata mare de carne din mine, inainte ca greutatea ei sa dispara brusc. 

  - Rai? Rai, nu muri. Rai, mai stai inca putin. Raaaai. 

  Vocea care ma striga era una de baiat, cat de ciudat, Intr-un film sau o carte o tipa draguta ar fi cea care ma indeamna sa traiesc. Si-ar declara dragostea pentru mine, iar eu brusc m-as trezi intr-un pat de spital, miraculos, viu.

  - Ba, sa sti ca esti un mare ratat, sa mori asa.

  Jeff mi-a dat o palma si m-a ajutat sa ma intorc pe spate cand a vazut ca incep sa ma misc. Am urlat de durere cand ranile deschise au atins pamantul murdar. Inca nu puteam vedea clar, dar distingeam forme si culori in jurul meu. Mi-am dus mana dreapta pana la umarul stang, dar ceva era inneregula. Locul era atat de inegal si plin de sange. Nu-mi pot misca sau simti mana stanga, oricat m-as chinui. 

  - Inceteaza, nu o sa te ajute cu nimic daca faci asta. imi apuca Jeff mana si mi-o trage de pe locul unde am fost muscat.

  Am incercat sa-l intreb ce este cu mana mea stanga, dar n-am reusit. Cred ca mi-a atins coardele vocale cu coltul care se infipsese in gat. As fi vrut sa rad amar. Nu inteleg cum de inca mai sunt in viata, constient, dupa toate astea. Sunt constient ca cel mai probabil mana stanga mi-a fost zmulsa cu totul din corp. Sunt sigur de asta. Si ranile la gat nu sunt fatale? Acolo curge foarte mult sange. 

Intr-un final am inceput sa-l aud din ce in ce mai incet pe Jeff, urechile imi tiuiau, iar durerea amortea. M-am inecat cu sange, am incercat sa tusesc, dar n-am reusit. Nu mai puteam repira. Nici nu stiu cum am respirat astea cateva minute, dar acum totul s-a dus. 

  Nici n-am apucat sa-mi inchid ochii. Pur si simplu m-am lasat sa cad in acea negura de liniste si pace. Dulcea si mult asteptata moarte m-a invaluit ca intr-o imbratisare si m-a tras in bratele ei blande si sigure.