Un nou sfârşit

7. Brinley

Nu ştiu ce fac. Nu sunt coerent şi, fir-ar să fie, dacă îmi doresc să mă opresc! Ca și cum nu mai pot deține controlul asupra emoțiilor mele.

Pentru o clipă uit unde mă aflu şi pe cine sărut. Cine mă sărută pe mine, de fapt, pentru că, la dracu', îmi pot aminti că am fost sărutat cu forţa de o puştoaică inconştientă.

Știți acel sentiment când vă lipsește ceva, dar nu știți ce? Ei bine, am impresia că sărutul ei mi-a lipsit întreaga viață și abia în acest moment m-am reîntregit cu o parte din mine pe care nu știam că nu o mai aveam.

Nu ştiu dacă puștoaica este atât de beată încât să mă îmbăt doar gustându-i buzele, cert e că nici măcar nu mai simt gustul de alcool. Nu mai simt nimic altceva decât un fior care îmi activează toate simţurile.

Fierbințeala buzelor sale mă arde în întregime. Buzele mele iau foc, iar rațiunea mi se face scrum la picioare. Toate sinapsele îmi ies din funcţiune în clipa în care îmi muşcă buza şi, în mod normal, ar fi trebuit să urlu de durere, dar găsesc neîndemânarea ei mult prea incitantă. Mintea îmi e înceţoşată şi tot corpul îmi este fulgerat când se oprește brusc şi se retrage.

Nu reușesc să îmi revin din șoc, chiar dacă buzele ei nu le mai ating acum pe ale mele. Mă aflu doar la un mic pas de a-mi pierde minţile și mă blestem de un milion de ori în gând pentru că nu am fost eu cel care s-a oprit primul.

Îi simt în continuare răsuflarea caldă și delicată deasupra buzelor mele. La naiba!

— Mulţumesc, o aud șoptind și abia respirând.

Realitatea se întunecă în jurul meu. Nu înțeleg ce încearcă să îmi spună de fapt. Este beată sau nebună?

Îmi fac curaj şi o privesc. Din nou, sunt întâmpinat de privirea inocentă, însă pot jura că acela nu a fost un sărut primit de la o fetiţă de șaisprezece ani. Nu aşa ar trebui să sărute un copil.

Dumnezeule, e doar un copil!

Am nevoie de multă putere pentru a mă aduna și pentru a-mi păstra calmul. Îmi doresc să pot reacționa într-un mod mai normal și realistic, însă mă simt pierdut în spațiu și fără nicio șansă de a-mi reveni prea curând.

— Ai înnebunit? mă răstesc nervos la ea.

Știu că nu e tocmai reacția potrivită, dar nu știu ce altceva să fac în acest moment. Ochii îmi alunecă din nou peste trăsăturile chipului ei angelic și mă întreb cum am reușit să ajung în situația asta? Viața îmi pune limitele la încercare? Mă supune unui test? Pentru că dacă-i așa, îmi este al naibii de greu să-mi mut privirea și să uit ultimele secunde, oricât de nervos aș fi.

— Pardon?

Vocea ei calmă mă ameţește și mai tare şi mă face să îmi uit toate gândurile.

— Câţi ani ai?

Își rotește capul spre prietenii mei şi se încruntă. Ar trebui să fiu indignat de privirea sa, însă prin nu știu ce minune ciudată o găsesc destul de atrăgătoare.

— Îmi cer scuze, domnule, eu doar...

Vocea îi este încărcată de confuzie. Aparent suntem doi care jucăm acest joc misterios și fără sens.

— Domnule?

Se fâstâcește câteva momente şi se uită panicată la mine. Face câţiva paşi înapoi şi pare că vrea să fugă cât mai repede din faţa mea.

— Unde crezi că pleci? o opresc imediat.

Privirea ei îmi analizează fața, iar apoi i se oprește asupra gurii mele. Ce naiba am spus? Ce se află în mintea ei în acest moment?

— Îmi cer scuze, îmi spune din nou.

Nervii mi se evaporă imediat şi mă urăsc atât de tare pentru că îi permit să îmi răvăşească gândurile în cel mai cutremurător mod.

— Părinţii tăi ştiu unde eşti?

Întrebarea mea lasă în urmă o privire confuză și goală.

— Normal! E seara liceenilor, îmi răspunde degajată.

Seara liceenilor? Nu îmi amintesc să fi avut astfel de petreceri în club pe vremea când eu eram în liceu. La naiba, pe cine mint? Probabil că petrecerile mele erau mult mai ieșite din comun.

— La școală te învaţă să te săruţi cu străini? o întreb calm și îl aud pe Preston scoțând un chicot.

Nu știu dacă să o iau ca pe un compliment sau să mă simt insultat, însă ea are grijă să mă ia prin surprindere cu un zâmbet amețitor care îi înflorește pe buze. Pur și simplu, uit să mai respir.

Ar fi ciudat să spun că simt atracția venind din partea amândurora, nu? Sunt atât de nebun încât îmi imaginez totul? Probabil ar trebui să fiu închis pentru toate gândurile mele necurate. Și totuși, dacă așa stau lucrurile, ce naiba fac acum întrebând-o despre părinții ei și despre anii pe care îi are?

Întrebarea mea o deranjează, asta îmi e clar. Nu reacționează într-un mod prea subtil. Ochii ei aruncă flăcări în direcția mea însă, oricât de teamă mi-ar fi să nu mă ard, îmi place senzația pe care mi-o oferă.

La naiba! La naiba! Trebuie să îmi bag mințile în cap!

— A fost doar un pariu, domnule, îmi spune calmă şi se întoarce brusc cu spatele la mine.

Privirea încruntată pe care mi-a aruncat-o la final mă face să-mi închid ochii pentru o fracțiune de secundă și să-mi adun gândurile. Nu sunt capabil să reacţionez şi doar rămân blocat ca un prost, uitându-mă la ea cum se pierde în mulţime. Părul lung și blond îi acoperă aproape tot spatele, ca o mantă strălucitoare.

Nimeni nu mai spune nimic și le sunt recunoscător că îmi oferă aceste secunde de liniște. Chiar dacă Preston va plăti cu vârf și îndesat pentru seara asta, îi apuc paharul cu alcool din față și iau trei guri zdravene, în speranța că alcoolul mă va trezi la realitate.