Un nou sfârşit

1. Brinley

Obişnuiam să cred că toată viaţa mea era planificată şi bine pusă la punct, până la ultimul detaliu. Deşi eram abia la începutul drumului, ştiam ce îmi doream de la viitorul meu. Însă acel început de care eram mândru avea să devină noul meu sfârşit, din prima secundă în care o cunoscusem pe Joy.

Dragostea implică prea multe lucruri măreţe. Drumurile ei nu sunt drepte, ci abrupte şi pline de obstacole. Dragostea te poate ridica deasupra cerului. Dragostea te face să simţi că ai atins infinitul.

Oamenii nu ştiu ce răni te dor. Nu mulţi cunosc cu adevărat rănile dragostei. Nu mulţi ştiu că atunci când îţi este dor nu trebuie să îţi închizi ochii, pentru că dorul devine o rană şi mai profundă.

Pentru mine, dragostea a rămas o rană moartă. Lumea un loc fără sens. Depresia o parte din mine, o boală a conştiinţei mele.

În viaţa fiecărui bărbat va veni acel moment în care îşi va întâlni femeia visurilor, mai devreme sau mai târziu. Va fi acea femeie care va reuşi să îi stârnească inima să bată în cele mai înfocate bătăi.

Acea femeie a fost Joy pentru mine. Mi-a oferit doar începutul sentimentului de dragoste. Un început ce îmi făgăduia multe. Nu am apucat să îi cunosc sufletul în totalitate. Nu mi-a ajuns timpul să o simt şi să mi-o impregnez în piele.

Se spune că acea femeie rămâne în sufletul bărbatului de-a lungul existenţei sale, iar Joy a ajuns să mă bântuie în profunzime. Iubirea scurtă pe care i-am purtat-o cât a fost în viaţă nu se va vindeca niciodată, însă nici nu-mi doresc să dispară vreodată. Amintirea ei este fantoma care mă face să mă mai simt viu. E suficient să închid ochii şi să o simt, să îi văd trăsăturile sublime, să îi aud inima bătând şi respiraţia melodică.

Am învăţat că timpul nu vindecă niciodată rănile. Cel puţin nu timpul meu. El doar a făcut ca totul să fie şi mai dureros, în timp ce Joy m-a condamnat la singurătate şi la o viaţă lipsită de culoare.

Nu am considerat niciodată că am prea mult succes, însă am fost mereu pregătit cu toate armele pentru a înfrunta toate obstacolele care m-ar fi împiedicat să ajung acolo unde îmi doream. Am făcut multe sacrificii şi am renunţat la multe lucruri sau persoane pe care le-am iubit cândva.

Poate că am avut sprijinul părinţilor, fără de care nu aş fi avut un început, însă întotdeauna mi-am dorit să reuşesc doar pe puterile mele. Am muncit mult, fără să îmi pese de celelalte lucruri care se întâmplau în jurul meu. Mi-am neglijat viaţa personală, uneori şi familia şi doar am urmat traiectoria perfectă a carierei mele.

Am fost conştient de cea mai bună armă pe care o deţineam şi o moşteneam de la părinţii mei. Poate că farmecul sau aspectul fizic m-au ajutat să mă integrez uşor printre toţi oamenii superficiali, însă acel început de care eram mândru avea să devină noul meu sfârşit, mai repede decât aş fi crezut vreodată.

Nu m-am aşteptat ca apariţia lui Joy în viaţa mea să îmi dea întreaga existenţă peste cap. Nu am fost pregătit ca prezenţa ei să devină vitală vieţii mele şi nu am fost învăţat de nimeni, nici măcar de ea, cum să fac faţă dispariţiei sale.

Am citit undeva că viaţa fiecăruia este predestinată bucuriei şi plăcerilor lumeşti, dar dacă acestea nu există, şi există doar frică şi minciună, atunci viaţa e mai rea decât moartea. Mi-am dat seama, mult prea târziu, că leacul nefericirii stă în a nu te gândi la ea. Pentru că, dacă o faci, ea nu trece, ci creşte.

Joy m-a făcut să realizez că mai bine trăiesc o clipă de dragoste, decât un milion de ani de viaţă în lipsa ei. Mi-a demonstrat că, uneori, tăcerea e mai bună decât cuvintele. Cu toate acestea, nu voi putea înţelege niciodată care a fost rolul nostru pe această traiectorie scurtă a vieţii.

Stau acum şi mă gândesc, de ce mi-a fost sortit să o cunosc pe Joy? De ce atât de târziu şi de ce atât de devreme? Dacă tot am pierdut-o într-un final, de ce soarta s-a mai obosit să îmi demonstreze că dragostea chiar există?