20. Să fumez și să beau alcool
22. Să dansez toată noaptea
26. Să sărut un străin
15. Să joc într-o piesă de teatru
Nu discut prea deschis cu părinții mei despre boala care îmi amenință viața. Exceptând puținele informații pe care mi le-au oferit la început, la îndemnul doctorului, discuțiile noastre se bazează mai mult pe reguli și interdicții. Pentru ei, izolarea mea este egală cu o șansă la viață. În viziunea lor, supraviețuirea mea constă în renunțarea la o viață socială, la libertate în general.
Și totuși, în acest moment, o urăsc pe Karly.
Nu îmi vine să cred că m-a lăsat singură, inventând cea mai prostească scuză din lume. Totodată, sunt conștientă că nu sunt obligată să rămân. Aș fi putut să plec oricând din momentul în care am văzut-o urcându-se înapoi în mașină. Cu toate acestea, deși nu am crezut-o când mi-a spus că are o urgență familială și trebuie să plece rapid, acum îi dau dreptate într-o singură privință. Poate că sunt șocată de întâlnirea surprinzătoare și de invitația mamei sale, însă îmi doresc să îl mai văd încă o dată, chiar dacă acest lucru ar complica totul.
Nu îmi pasă că este un străin, deși mintea mea refuză cu desăvârșire să îl mai considere unul. În plus, numărul douăzeci și patru de pe listă îmi blochează orice teamă. Încerc din răsputeri să îmi stăpânesc reacțiile, deși am o dorință nebunească de a urla de fericire pentru că în doar câteva zile am reușit să rămân pe drumul cel bun.
Un ospătar mă invită la masă și trebuie să recunosc că sunt puțin surprinsă de faptul că am ajuns înaintea lui. Există oare șanse să se fi răzgândit?
Cu fiecare minut care trece am și mai multe gânduri, și mai multe emoții, care nici nu se compară cu ceea ce am simțit atunci când am fost aplaudată pe acea scenă a teatrului. Nu vreau să cred că acest entuziasm este doar o iluzie.
— Joy?
Îngheț instantaneu şi un fior rece îmi coboară pe şira spinării. Nu cred că numele meu a fost vreodată rostit în şoaptă, dar totuși să sune ca un strigăt profund. Vocea lui mă readuce brusc cu picioarele pe pământ și sunt cea mai bucuroasă să îl văd îndreptându-se spre mine.
Ar fi trebuit să exersez în mintea mea câteva replici. Ar fi trebuit să fiu pregătită să îi vorbesc. În schimb, gândurile îmi sunt goale. Tot ce aud este pulsul haotic din timpane.
Bum. Bum.
Tot ce simt sunt bătăile puternice din piept.
Bum. Bum. Bum.
Nu pot să spun că ar putea fi genul meu de băiat, având în vedere diferența de vârstă destul de evidentă. Nu arată deloc ca băiatul pe care mi-l imaginez eu în visele mele. Brinley e un bărbat în toată firea, înalt și zvelt. Ochii lui au o sclipire aparte, matură. Poartă costum nu pentru că se află la vreun bal al liceenilor, ci pentru că pare singura îmbrăcăminte care îl caracterizează.
Inima mea suferă de o emoție pe care nu știu cum să o definesc.
La naiba, mi-am îmbolnăvit și mai tare inima!
În momentul în care îi aud vocea, golul din stomac se adâncește și mai mult. Oricât de mult am încercat să mi-o amintesc în ultima săptămână, nu am reușit. Muzica din club abia mi-a permis să-l aud în acea seară. Acum însă, realizez că îl aud pentru prima oară de când ne-am reîntâlnit. Are o voce groasă, cu o urmă de căldură în ea și dintre toate cuvintele care există, el a ales să îmi rostească numele.
Inima îmi bate atât de tare încât abia mai respir. Îmi este teamă de ce ar putea să mi se întâmple din cauza presiunii pe care o simt până în urechi, însă chipul frumos din fața mea este mult prea răvășitor și îmi distrage atenția.
Pe cine încerc să mint? Indiferent de vârsta lui, este exact genul meu!
Fir-ar să fie, Karly, cu ideea ta prostească de a mă lăsa aici singură cu el! La naiba cu toată lista mea de dorințe!
Îmi ridic încet capul spre el şi încerc să mă agăţ de speranţa că mama lui ar putea detensiona puţin atmosfera, însă îngheț şi mai mult în scaun când întâlnesc doar privirea lui.
Nu înțeleg ce anume l-a convins să vină până aici. Singur!
Faptul că sunt singură la masă îi creează și lui o confuzie subtilă pe chip, însă îi dispare imediat. Ochii i se luminează și îmi dau seama că nu e deloc nervos. Dacă ar fi să-mi ascult rațiunea, aș spune că pare destul de încântat să mă vadă.
Încerc să adopt un aer nonșalant, însă privirea lui mult prea profundă mă analizează cu intensitate. Îmi este aproape imposibil să rămân indiferentă gestului său, iar obrajii mi se aprind subit, de parcă ochii săi le-ar da foc.
Se așază pe scaunul din fața mea și surprinzător, între noi doi se lasă o tăcere confortabilă. Sau poate că niciunul nu îndrăznește să vorbească primul. Brinley îmi zâmbește ușor, iar eu nu pot decât să-i zâmbesc înapoi.
În acest moment îmi văd toată viața trecând prin fața ochilor mei și toate gândurile îmi sunt răvășite de un singur gând. Nu îmi pasă de acea listă plină cu niște dorințe absurde. Îmi doresc să le șterg pe toate și să scriu una singură: să îl cunosc pe acest străin. Să îi cunosc sufletul și să îl las și pe el să îl cunoască pe al meu.
Nu simt nicio jenă în preajma lui, deși în mod normal aș fi fugit din secunda în care l-am văzut. Emoțiile mele sunt puternice, inima îmi reacționează în moduri necunoscute, însă ceva din interiorul meu mă face să mă relaxez. Ceva din privirea lui mă îndeamnă să mă simt bine, în siguranță, protejată. Ca și cum... m-aș îndrăgosti la prima vedere. Sau în cazul meu, la primul sărut.
CITEȘTI
Un nou sfârşit
Romance"Nimeni nu se poate întoarce în trecut pentru un nou început, însă cu toţii putem începe astăzi să creăm un nou sfârşit" - Maria R.
