Un nou sfârşit

9. Brinley

Dușul nu m-a ajutat deloc să mă relaxez. Nu când în momentul în care mi-am închis ochii, tot ce am văzut a fost imaginea chipului ei.

Sunt conștient că mintea mea are o reacție nepotrivită. Știu că inima mea are o bătaie neobișnuită de fiecare dată când mă gândesc la ea. Tocmai din acest motiv încerc să nu fac nimic. Îmi opresc orice dorință, orice impuls de a o căuta, de a-i afla numele, de a o cunoaște.

Mă învârt în pat de mai bine de două ore și nu reușesc să adorm. Am ajuns acasă nu doar un frustrat nervos, ci și dat peste cap. Nu știu exact ce se întâmplă cu mine, însă nu reușesc să îmi stăpânesc gândurile și emoțiile. Aș putea spune că este pentru prima oară când toate frustrările acumulate de-a lungul anilor se află la un singur pas de a exploda. Experiențele neplăcute pe care le-am avut cu toate femeile care au făcut parte din viața mea nu mă ajută în acest moment absolut deloc.

Dacă m-ar întreba cineva care este părerea mea despre toată scena din club, aș fi tentat să spun că fata blondă care m-a sărutat practic cu forța este doar o fată ușoară, vânătoare de atenție. Însă, știu că aș minți cu desăvârșire, pentru că sub nicio formă sărutul nostru nu a fost unul nici banal, nici întâmplător.

Mi-aș dori să aflu cum va decurge toată viața mea începând cu acest moment. Mi-ar plăcea să pot rămâne imun întregii întâmplări și să nu mă mai simt de parcă aș urma un drum fără sfârșit.

Mă holbez la tavan întreaga noapte, încercând să aflu de la el răspunsurile la toate întrebările pe care le am în minte. Întrebări care ard de curiozitate. Întrebări fără răspuns într-un final, pentru că sub nicio formă nu-mi pot da seama ce s-a întâmplat în acel club. Sau mai bine spus, ce naiba s-a întâmplat cu mine, stând ca un prost în urma ei și gândindu-mă la ea. La copila cu păr blond, care m-a făcut să-mi îndoiesc rațiunea și pe care am lăsat-o să mă sărute. La atingerea caldă a buzelor sale delicate și dulci, pe care nu mi-o pot scoate din minte și care mă transformă într-un nemernic obsedat.

Nu am fost capabil să-mi iau ochii de la ea pentru tot restul serii. Nu știu dacă am rămas pur și simplu șocat și curios de îndrăzneala ei, cert e că nu am scăpat-o din ochi nicio secundă. Am privit-o vorbind cu prietenii ei, dansând ore întregi într-un mod de-a dreptul înnebunitor, până când am fost bulversat de felul ei stângaci de a fuma, care m-a luat complet prin surprindere. Trebuie să recunosc că m-am abținut cu greu să nu mă duc la ea și să îi țin morală. Ar fi trebuit să fiu complet indiferent, însă am dus o luptă destul de dureroasă cu emoțiile și gândurile mele. La finalul războiului interior, am decis că va fi mai bine pentru amândoi să stau lipit de scaun, în fața barului, încercând să îi șterg amintirea buzelor cu fiecare pahar de alcool.

În acest moment, starea mea psihică nu merge conform planurilor. Îmi petrec multe ore gândindu-mă, învârtindu-mă în pat și ajungând la o singură concluzie. Poate că este momentul să schimb ceva în viața mea. Am muncit prea mult pentru tatăl meu, iar acum că am ajuns acolo unde mi-am dorit dintotdeauna și am reușit pe cont propriu, e cazul să mă gândesc și la alte lucruri, nu doar la carieră. Copila cu păr blond nu are ce căuta în gândurile mele sub nicio formă, dar să fiu al naibii dacă am o explicație pentru fantoma chipului ei care nu mă lasă deloc în pace.

Încă nu sunt pregătit să-mi ascult rațiunea, așa că mă gândesc la ea până când creierul meu amețit de alcool ajunge la epuizare. Dacă am fost doar un pariu infantil, după cum mi-a spus chiar ea, bănuiesc că trebuie să accept acest lucru. Trebuie să accept că nu o voi mai vedea niciodată. Nu, nu trebuie să accept acest lucru. Trebuie să fiu conștient că este singura variantă.

Cu fiecare minut pe care mi-l petrec singur în obscuritatea dormitorului meu, încerc să mă conving că nu ar trebui să o mai reîntâlnesc vreodată.

***

Aparent, toate speranţele mele cum că viaţa mea ar putea fi mai uşoară sunt inutile. Ultima săptămână a fost de-a dreptul obositoare şi stresantă. Nu doar că a fost nevoie să lucrez şi mai mult, dar am fost practic obligat să particip la toate întâlnirile de afaceri ale tatălui meu.

A trecut o săptămână de când nu mai reușesc să îmi gestionez stresul și în special să îl eliberez. Oboseala a avut un rol important pentru faptul că este vineri din nou, iar eu mă aflu în patul meu, tolănit, cu o cană de ceai pe noptieră, holbându-mă la tavan. Refuz să cred că amintirea unui păr blond are vreo legătură cu decizia mea de a rămâne acasă. Nu îmi plac schimbările, de niciun fel, așa că încă nu știu dacă mă mint singur sau nu. Sunt mult prea epuizat ca să mă îmbrac și să mă târăsc până la Nicks's bar sau ceva mă oprește din a o face?

Aș fi totuși cel mai mare mincinos dacă nu aș recunoaște că nu a trecut nicio zi în care să nu mă gândesc la ea. Nu e neapărat ceva în genul unei dorințe nebune de a o cunoaște în mod special, însă frustrarea mea se datorează incapacitățiide a-mi explica mie însumi ce se întâmplă cu mine.

Am încercat să ignor întreaga săptămână glumele proaste ale lui Preston, chiar dacă în sinea mea îi dădeam dreptate. Nu am gustat deloc părțile în care îmi spunea că voi ajunge să o caut ca un disperat, sfârșind apoi în fanteziile lui prin a mă îndrăgosti. Cuvinte mult prea mărețe și ireale pentru mine, iar el ar fi trebuit să știe cel mai bine.

Am fost destul de aerian, asta nu pot nega, lucru care m-a dat și mai mult peste cap. Nu am oferit nicio explicație la schimb pentru schimbarea mea vizibilă, pentru că nu eram nevoit să o fac. Însă aveam neapărat nevoie de o justificare plauzibilă pentru sănătatea mea mintală.

Am știut să îmi distrez copilăria și să mă bucur de viață, în ciuda faptului că am fost preocupat numai de carieră. Poate că nu am avut ocazia să călătoresc prea mult doar din plăcere, dar cel puţin știu că am douăzeci și șase de ani şi nu mă aşteaptă acasă o soţie.

Preston îmi dovedește de multe ori că viața în sine presupune ceva mai mult decât o simplă carieră și bani, însă mă mulțumesc cu faptul că în prezent nu am nicio obligație față de nimeni și nu trebuie să îmi fac griji în privința nimănui.

Planurile mele sunt stabilite cu mult timp înainte și știu că în viitorul meu apropiat nu mă văd în altă parte decât aici, muncind și trăindu-mi libertatea.

Singura femeie care îmi e suficientă este mama. Chiar dacă de cele mai multe ori, în zilele obositoare și stresante, atenția ei este copleșitoare, am sunat-o de câteva ori în ultimele zile. I-am acceptat insistențele de a ne vedea în weekend. Nu am putut să o refuz din nou, pentru a zecea oară și, ca să fiu sincer, tind să cred că o distragere îmi va fi destul de benefică. I-am promis că ne vom petrece ziua de mâine împreună și că o voi duce la o piesă de teatru, iar fericirea din glasul ei matern mi-a fost îndeajuns.