Prolog

166 22 4
                                    

Unde sunt , și cel mai important, cum am ajuns aici? Vreau să ies,să plec. Vreau să fug departe, dar totul in jurul meu e alb. Sunt captivă într-o lume goală,lume creată de mine. 

De ce nu pot vedea nimic? Stau întinsă pe jos cu respirația tăiată și mă chinui să iau o gură din oxigenul infim. Îmi e greu pentru că gâtul îmi e atât de uscat încât niciun strop de apă nu l-a mângâiat de câteva zile întregi. Știu că nu mai am mult de trăit, un om nu poate supraviețui fără apă, dar totuși nu mi-aș dori să mor aici și acum... 

Unde mă aflu? nu stiu dacă e întradevăr jos sau sus, nu știu dacă trăiesc sau sunt doar o fantomă care bântuie neîncetat, nu mai știu nimic legat de ceea ce sunt și am fost candva. Încerc să mă uit în jurul meu, dar mă doare prea tare capul ca și când o mie de gânduri ar pluti prin capul meu ciocnindu-se unele de altele. La impactul lor cu alte amintiri, capul meu pulsează sângele cu putere iar tot ce aud e un ciocan care lovește niște pereți în încercarea de a-i distruge. 

Nu știu unde mă aflu, nu știu încă cum am ajuns aici ,dar cu siguranță am nevoie de ajutor! Nu vreau să mor într-un mod cumplit, nu vreau să mor.

Lacrimi îmi curg pe față, dar se opresc prea repede pentru a ajunge la buze. Se usucă în bătaia vântului rece, acum rămânând doar o dungă sărată și aproape invizibilă.

Unde-mi este familia, dar sufletul meu? Sunt captivă într-un loc pustin, izolat de lume , unde nu există lumină, nici căldură , nici apă. Oare voi mai pleca vreodată de aici? Voi ptutea fi capabilă să evadez și să mă descopăr?

Patul durerilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum