Cel mai bun prieten (BxB)

Capitolul 3

     El stă pe canapeaua din mujlocul camerei. Nu îi pot vedea expresia dar știu că este foarte concentrat la joc. Părul e răvășit, semn că și-a trecut de nenumărate ori mâna prin el, gest pe care l-a făcut de câteva ori în timp ce îl privesc. Am înghițit în sec, iar în minte mi-au apărut aproape instant evenimentele de noaptea trecută, gura mi s-a uscat, iar inima a început să îmi pulseze sângele într-un mod alarmant doar la gândul că buzele sale aproape le devorau pe ale mele cu câteva ore în urmă. Palmele mi s-au răcit, iar tot sângele s-a dus spre picioare, fiind pregătit să plec în orice moment. Am făcut un pas în spate cu intenția de a ieși din cameră, dar jocul s-a terminat, iar Matin a devenit conștient de prezența mea în încăpere. S-a ridicat amorțit de pe canapea și s-a apropriat de mine. Am făcut doi pași în spate. Instinctul mi-a spus să plec de lângă el, de parcă îi anticipam următoarea mișcare.

—Ryan!Aproape că mi-a strigat numele.

    Am înlemnit și l-am privit întrebător, așteptând următoarea lui mișcare.

—Nu e nevoie să strigi, sunt aici.

     Am înghițit din nou în sec. Gura mi s-a uscat și mai tare, iar cuvintele mi-au părăsit buzele aproape sugrumate. Încercam să par sigur pe mine. Nu voiam să îi arăt că prezența lui mă tulbură atât de mult. Trebuie să își dea seama că ce s-a întâmplat la petrecere nu înseamnă nimic pentru mine.

—Te ajut cu ceva?

     Am dat din cap negativ, apoi am auzit cum telefonul lui a început să sune pe canapea. Martin l-a ignorat, fără să se uite la apelant.

—De fapt, am continuat eu, am venit aici pentru că am nevoie de un sfat.

     S-a așezat liniștit pe canapea și mi-a făcut semn să mă alătur lui. A bătut cu palma pe șezutul canapelei. I-am urmat îndemnul și m-am pus cât mai departe de el. Semntimentul de neliniște de mai devreme a început să se diminueze. Istinctul m-a părăsit de data asta, mă așteptam ca el să aibă aceeași reacție ca la petrecere, dar se pare că alcoolul a fost cel care l-a provocat să facă un asemenea gest. Telefonul sună în continuare.

—Nu răspunzi?

S-a uitat din nou la apelant și a dat telefonul pe silențios.
— E  Jessika.

—De ce nu îi răspunzi?

     Martin a stat un pic pe gânduri, încercând să se decidă dacă să îmi spună sau nu. Puteam citi asta pe chipul lui.Telefonul a scos un bip scurt, iar băiatul l-a ridicat repede de pe masă și a citit mesajul. Expresia i s-a schimbat insant. A rămas cu privirea în telefon pentru câteva minute, apoi și-a întors chipul spre mine.

— Ce s-a întâmplat, l-am întrebat.

    A expirat tot aerul acumulat în plămâni și îl văd cum încearcă să cântărească toate opțiunile. Martin are o problemă despre care nu vrea să discute cu mine, de acolo vine toată durerea din privirea lui. Am simțit pentru scurt timp un junghi la nivelul pieptului. Mă simt inutil în astfel de situații, simt că nu pot fi alături de el când are nevoie de mine. Mâna mea se duce automat pe umărul lui. Distanța dintre noi se micșorează. Încerc să îi comunic că sunt aici pentru el, să îl ajut orice ar fi.

—Problema e, Ryan, că mă eviți de ieri. Jess mi-a spus că v-ați întâlnit la supermarket. Simt că nu vrei să fii în aproprierea mea. Ți-am greșit cu ceva?

     Privirea lui de gheață mi-a săgetat sufletul pentru o secundă. Ochii lui albaștrii au pătruns asemenea unui glonț prin sticlă. M-am blocat pentru o secundă. Nu am știut cum să îi răspund la întrebare, iar panica de mai devreme și-a făcut simțită prezența în organismul meu. M-am ridicat de pe canapea încercând să păstrez o distanță cât mai mare între noi.