Cel mai bun prieten (BxB)

Capitolul 5

În următoarea dimineață am avut parte de o surpriză. O voce se auzea încet, aproape șoptit, voce pe care am reușit să o recunosc de la primele cuvinte. Am ales să mă prefac că dorm pentru a auzi cu cine vorbește.

-Nu, el e bine acum. Asistentele au spus că urmează să îl externeze... Nu e nevoie să vi aici... Nu e asta... Jess, mai bine nu... Îmi pare rău.

Pauze lungi se auzeau după fiecare propoziție, lucru ce nu m-a ajutat să înțeleg prea bine ce spunea fata. Am deschis ochi și l-am putut vedea pe Martin cum se așează pe scaunul de lângă pat, scaun pe care a stat și seara trecută.

-Te-ai trezit, a spus asta apoi a zâmbit ștrengărește.

Am dat afirmativ din cap, apoi m-am ridicat în șezut, am putut observa că brațul îmi e bandajat. Am continuat să privesc pansamentul, așteptând un răspuns din partea lui Martin.

-Azi dimineață ți-au scos branula, dormeai prea adânc pentru a simți.

În următorul moment Martin s-a ridicat și el și s-a apropriat de ușă. Mâna lui a atins clanța, dar nu a ieșit, a ezitat o clipă și m-a privit, apoi mi-a spus cu același zâmbet senin pe față:

-Ți-am adus niște haine de schimb. Asistentele mi-au spus ca atunci când te trezești să îți spun să te schimbi, vei pleca azi.

-Bine. Vei veni și tu?

-Da, eu te aștept afară.

În următoarea secundă, Martin a ieșit din salon. Am rămas singur, privind hainele împachetate de pe noptieră. Le-am luat pe rând și le-am analizat: lenjerie curată, o pereche de blugi negri, o cămașă cu carouri, geaca mea de piele și șosete. Le-am luat pe toate pe rând, apoi am ieșit din salon pentru a-l chema pe Martin. O asistentă a ajuns și ea câteva momente mai târziu, a completat niște fișe, apoi am fost liber să plec. Martin a stat tăcut în tot acest timp, până când am ajuns la mașina lui Joseph. El se afla la volanul mașinii sale, ascultând muzică. Martin a bătut în geam, iar Joseph a tresărit brusc. Am râs amândoi de reacța lui, apoi am intrat în mașină. Joseph a pornit motorul iar până acasă mi-a cerut mai multe informații despre starea mea de sănătate. I-am spus absolut tot ce mi s-a comunicat de medici, apoi a urmat o liniște totală în mașină. Joseph era atent la drum și la fiecare semafor la care ne opream, iar Martin tasta mesaje cu o viteză foarte mare. A blocat telefonul, apoi l-a băgat în buzunarul pantalonilor săi.

-Ce s-a întâmplat?

Și-a întors privirea spre mine, iar toți nervii parcă i-au dispărut. A început să zâmbească, un zâmbet nostalgic, dar care ascunde o urmă de tristețe.

-Jess... Vrea să ne împăcăm, dar nu mai vreau.

Joseph ne-a privit pe amândoi în oglinda retrovizoare, lucru pe care l-am sesizat doar eu.

-De ce nu?

Martin a ezitat să îmi răspundă la întrebare evitând de asemenea și contactul vizual. A urmat un alt moment de tăcere, spart de Joseph.

-Cum de te-ai despărțit de ea?

Martin nu avea acum încotro, trebuie să ne răspundă la întrebări, totuși nu e obligat să facă asta, e viața lui personală, iar din câte îl cunosc eu, nu va spune nimic, ci va continua să păstreze secret, dar în cele din urmă îmi va spune, când nu va mai putea să țină acest secret.

-Nu vreau să vorbesc despre asta acum...

Joseph a zâmbit. Chiar dacă ne știm doar de doi ani, el a ajuns să ne cunoască pe amândoi foarte bine. Joseph studiază la aceeași facultate cu mine, iar cu ajutorul său am găsit un loc în care să stau. Tatăl său cunoaște un am care închiria apartamente în zona facultății, iar Joseph avea nevoie de un coleg de cameră, pentru că chiria era foarte mare ca să o plătească singur și din fericire a dat accidental de mine. Nu a durat mult timp să devenim prieteni buni, asta pentru că amândoi avem aceleași gusturi.