Cel mai bun prieten (BxB)

capitolul 12

Următoarele zile au decurs aproape normal. La facultate a evitat pe cât de mult posibil să mai dau ochii cu Martin, iar spre marea mea mirare chiar am reuşit acest lucru. Joseph m-a ajutat în tot acest timp, sfătuindu-mă să gătesc activități care să îmi distragă gândurile. Astfel am reuşit să citesc trei cărți în cinci zile. Totul a mers bine, până ieri. Jessika a venit la masa mea şi a lui Joseph în pauza de prânz. S-a aşezat comod pe un scaun care se afla între noi doi, apoi a început să ne zâmbească.

-Deci băieți, cred că ați auzit şi voi despre petrecerea de ziua mea.

Eu am afirmat, iar colegul meu de cameră a continuat să tasteze un mesaj.

-Da, toți vorbesc despre asta, a afirmat Joseph.

-Am venit să vă întreb dacă veniți.

Joseph m-a privit în ochi, iar din privirea lui îmi puteam da seama deja la ce se gândeşte. Urma să dau ochii cu Martin.

-Nu ştiu...

-Dar haideți, vă rog.

Ne-a privit pe amândoi rugător.

-Chiar vreau ca toți prietenii mei apropriați să fie acolo, iar voi nu sunteți o excepție.

În cele din urmă, Joseph a acceptat, chiar dacă trebuia să renunțe la o întâlnire cu Anna. Amândoi și-au îndreptat privirea spre mine. Expresia fetei era una rugătoare, iar Joseph mă privea cu o umbră de tristețe. El știe prin ceea ce trec când vine vorba de Martin.

-Doar tu mai rămâi Ryan. Martin va fi şi el acolo şi precis se va bucura să te vadă.

O durere cumplită mi s-a răspândit în tot pieptul după ce am auzit ceea ce a spus fata. În minte mi-au apărut cuvintele pe care Martin mi le-a spus la telefon când eram acasa: " Te urăsc...". Nu, pentru el nu era nici o bucurie să mă vadă la acea petrecere. Am zâmbit, dorind să par încântat de ceea ce tocmai mi-a spus Jessika.

-Voi fi acolo, pentru tine.

-Promiți?

-Promit!

Apoi a plecat de la masa noastră. În scurt timp am primit un mesaj de la ea prin care îmi comunică adresa la care va avea loc petrecerea.
Am continuat să amestec cu furculița în piureul de cartofi. Joseph s-a oprit din mâncare privindu-mă îngrijorat.

-Trebuie să mănânci ceva.

-Nu mai am poftă de mâncare.

Am înghițit în sec şi am împins tava în centrul mesei.

-Pot să le mânânc eu?

Am afirmat, apoi am scos cartea pe care am început-o azi dimineață. Am ajuns aproape la jumătate, dar nu am fost aproape de loc atent la acțiune.

-Cum e cartea?

Joseph încerca să deschidă un subiect, dar nu mă simțeam în stare să vorbesc despre ceva anume acum.

- E bună, deşi mă cam pierd în detalii.

- Te întrebam asta pentru că o ți invers.

Am râs amândoi de acest lucru, apoi am renunțat la citit şi am început să privesc grupurile de la mesele din cantină. Îl căutăm cu privirea prin mulțime, dar nu îl puteam găsi, apoi mi-am adus aminte de ceea ce mi-a spus mai demult:
"Nu pot mânca la cantină. Sunt prea mulți oameni acolo. Prefer să mănânc singur"
Între timp, Joseph a terminat şi el de mâncat. Ne-am ridicat amândoi de la masă şi am stabilit că mă va aştepta după ore.
Următoarele două cursuri au trecut extrem de greu. Am luat câteva notițe, dar care nu prea aveau legătură între ele. Încercasem din răsputeri să fiu atent la ceea ce ne vorbesc profesorii, dar pur și simplu nu am reușit acest lucru, mintea mea fiind cu totul în altă parte.
Când am ieșit de la facultate am avut surpriza de a nu-l găsi pe Joseph în parcare, în schimb primisem un mesaj de la el în care îmi spunea că a trebuit să meargă de urgență la Anna acasă.
Am hotărât să merg în stația de autobuz pentru a merge în centru. M-am așezat pe bancă și mi-am scos telefonul mobil din buzunar. Timpul trecea al naibii de greu, iar nici un autobuz nu venea odată. Întunericul se lăsa ușor, iar răcoarea primăverii sosea și ea. În cele din urmă, un autobuz a oprit. M-am urcat în el împreună cu alți câțiva oameni care s-au adunat în stație. O bătrânică s-a înghesuit pe lângă mine pentru a ieși din autobuz. Ușile s-au închis, iar când era pe punctul de a pleca, șoferul a oprit. Toți oamenii se uitau curioși. La mijlocul autobuzului a intrat acea persoană. Inima mi s-a oprit în loc și mi-am întors privirea în așa fel încât să pară că nu l-am observat venind. Soferul a pornit, iar în scurt timp s-a oprit la următoarea stație. Alți oameni au urcat grăbiți, iar autobuzul a devenit din ce în ce mai plin. În fața mea se afla un bărbat, de care am fost nevoit să mă lipesc la propriu. În stânga și în dreapta mea se aflau oameni care stăteau lipiți unii de alții. Nu mă deranja acest lucru, nu era pentru prima dată în care am prins o asemenea aglomerație. Ceea ce mă deranja acum era parfumul cunoscut ce se afla în aer. Scorțișoară și portocale, un miros puternic, care îmi trezea amintiri.