Cel mai bun prieten (BxB)

Capitolul 15- Trecutul

Când alarma de la telefonul mobil aflat pe noptieră a sunat am oprit-o fără să deschid ochii. Somnul nu dispărea nici cum, iar ideea că o să merg din nou la muncă îmi displace. Azi noapte a nins, chiar foarte mult, iar speranța că drumurile vor fi închise mi-a apărut în suflet. M-am ridicat leneș din pat și am privit pe fereastră. Drumul principal a fost curățat. Speranța mea că voi sta acasă a murit.

Am început să mă pregătesc pentru o nouă zi. Mi-am pus cafeaua în termos, am luat micul de jun, apoi am plecat. Aveam deja două minute întârziere din cauza unei bătrânici care a traversat foarte greu strada.

Când am ajuns în centru am prins culoarea roșu, așa că am luat telefonul mobil aflat pe scaunul pasagerului și am verificat mesajele primite. Unul era de la soția mea. Mă anunța că va trebui să își petreacă săptămâna la mama ei pentru că a răcit grav și are nevoie de ea să o ajute prin casă. Al doilea era de la Mircea care încearcă să mă convingă să ies la cabană, iar al treilea mesaj era de la un număr pe care nu îl aveam trecut în agendă. Era alcătuit dintr-un singur cuvânt: „Bună!"

Semaforul a trecut pe verde, așa că am pus mașina în mișcare. Am mai trecut prin două intersecții și am parcat în fața clădirii. Când am întrat, Felicia s-a apropriat de mine cu mai multe dosare.

- Claudiu vrea să te uiți peste asta și să i le dai la prânz.

le-am luat din mâna femeii, i-am mulțumit, apoi m-am uitat la ceasul meu de pe mână. Aveam patru ore pentru a rezolva cele cinci dosare.

Imediat cum am ajuns în biroul meu m-am apucat de treabă. Spre surprinderea mea, totul a mers foarte repede, iar exact la ora doisprezece am terminat. Claudiu a apărut peste zece minute în biroul meu. A intrat fără să bată.

- Ești exact omul pe care îl căutam.

Am spus asta, apoi am aranjat dosarele unul peste altul pentru a i le înmâna.

- Le-ai terminat așa de repede?

Am afirmat cu ajutorul capului, apoi l-am anunțat că ies în pauza de prânz. Am parcurs holul și am intrat în lift, apoi am apăsat pe tasta care indica parterul. Acolo se află un restaurant, unde angajații editurii au o reducere de cincisprezece la sută.

Când am pășit în local, am avut surpriza de a observa că este aproape gol. La o masă din colț se aflau trei doamne care discutau zgomotos, ia la altă masă l-am putut zări pe Mircea care se uita peste meniu. M-am apropriat de masa lui.

- E liber locul?

Aproape că a trsărit când i-a adresat întrebarea.

-Desigur, ia loc.

M-am așezat pe scaunul din fața lui. Când chelnerul a ajuns la masa noastră, am comandat amândoi meniul zilei. În timp ce așteptam să ne primim mâncarea, Mircea a fost cel care a deschis un subiect de discuție.

- Ai văzut mesajul de la mine pe care ți l-am trimis azi diminață?

Am afirmat, apoi mi-am adus aminte și de cel primit de la Carla.

- M-am gândit mai bine și cred că o să accept.

-Serios?

Ochii săi s-au mărit cât două cepe. A zâmbit, apoi a scos telefonul și a început să tasteze un mesaj. Chelnerul a sosit și el între timp cu comanda noastră. În timpul mesei nici unul dintre noi nu a mai spus nimic. Mircea continua să converseze prin mesaje, lucru ce nu mă deranja. În scurt timp, telefonul mia vibrat și mie în buzunar de mai multe ori. Perdusem un apel de la Lidia. Am ales să îi scriu un scurt mesaj pentru a-i cere infomații, dar până să puc să fac asta, am primit unul de la ea: