Prolog

3.6K 149 7
                                    

Am crezut că pot avea o viaţă normală. Am crezut că adevăratul noroc există. Am crezut că am o familie care îmi vrea binele. Am crezut că ochii celui care îmi va fi soţ, vor fi ochii celui pentru care a-și fi în stare să fac orice. Se pare că tot ce am crezut s-a dus de râpă.

Dragostea pe care am așteptat-o cu braţele deschise și cu inima caldă, s-a evaporat. Când el a început să-mi planifice viaţa, am simţit cum aceasta mi-a căzut în cap.

Se spune că dragostea este cel mai frumos sentiment. Eu nu mai am cum să-l experimentez atât timp cât nu-mi pot alege singură persoana alături de care să îmbătrânesc. Am simţit-o, dar pentru cât timp?

Felul cum el se poartă cu mine, felul cum îmi vorbește, felul cum mă atinge. Toate aceste lucruri îmi provoacă stări de neliniște. Nu face nimic cu brutalitate, nu ţipă, nu mă lovește. Dar nu suport ca o persoană cu care am fost obligată să mă căsătoresc , să mă atingă. Numai el o făcea cum trebuie.

Nopţile nedormite din cauza persoanelor ce, odată, mi-au fost dragi, sunt nopţile pe care nu le voi putea uita niciodată. Iar nopţile pe jumătate dormite din cauza coșmarurilor cu ei sunt la fel de întipărite în memoria mea, ca un tatuaj care se poate șterge, dar cicatricea va rămâne acolo.

Am fost obligată să îl iubesc. Dar orice ar fi, numai eu știu că nu îl voi iubi pe acest bărbat! Niciodată! Nimeni nu va lua locul iubirii mele. Chiar dacă nu mai e, asta nu înseamnă că nu mă mai iubește.

Obligată să îl iubesc Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum