Obligată să îl iubesc

Capitolul 3

M-am prefăcut că dorm până ei au decis într-un final să plece din camera mea și să-mi lase spațiu și libertatea pe care o am momentan.

Matthias i-a confirmat mamei lui imediat și am auzit-o surâzând.

Nu înțeleg nimic. Mintea îmi stă tot la cuvintele lor. Cum adică eu sunt fata? Ce fată și de unde mă cunoaște?

Se pare că tata nu este chiar atât de nesufletist încât să mă dea unor străini. Sunt sigură că însemn ceva pentru tata și nu mă miră faptul că face asta cu cineva cunoscut, însă nu mă așteptam.

Un ciocănit îmi răsună în timpane și mă blochează pe moment, gândindu-mă la ceea ce mă așteaptă acum. Știu că tata se află pe partea opusă lemnului.

Nu-l intereseasă dacă dorm sau nu, oricum urmează să mă trezească și mai mult ca sigur să mă aleg și cu o palmă.

Mă ridic repede de pe patul moale și foarte mototolit în momentul ăsta și mă îndrept temătoare spre ușa maronie a camerei mele. Mâna parcă îmi este blocată pe clanță și nu vrea sa se mai miște. Îmi este frică pentru că îi cunosc puterea tatei. Am simțit-o pe pielea mea luna trecută.

Deschid ușa și-mi las privirea în jos privind pantofii negrii ai tatei. Încet, încet privirea îmi urcă spre fața lui și sinceră să fiu, nu îmi e teamă. De ce? Pentru că îmi zâmbește calm și parcă e gata să mă strângă în brațe. Ce are?

-Davina, trebuie să vorbim! îmi spune calm, împingând ușa.

Mă dau din calea lui și cu pași ușori și simpli mă duc spre pat, lăsându-mă lent pe el. Acum chiar mă sperie, ce e cu schimbarea asta de stare. Ce i-a zis Matthias?

-Viitorul tău soț...

Deja mi s-a pus un nod în gât pe care îl înghit cu greu. Îmi e scârbă deja de ce va urma să îmi zică. Nu vreau să mai aud nimic despre acel băiat, dar viața se ține de mână cu monstru din fața mea și se decide să mi-l bage forțat pe gât și să-i lipească mâna de a mea pentru vecie.

-Lasă-mă să reiau, te rog. Se corectează imediat.

Oh, deci a spus aia numai pentru a mă face să mă simt din ce în ce mai rău? Bine...

-Eu planificasem nunta pe doi, luna viitoare. Doi septembrie.

Stai! Ce? Deja nunta? Așa de repede. Tata observă că m-a uimit total propoziția lui, își mișcă în repetate rânduri mâna prin fața mea. Știe că mă nemulțumește asta în cel mai extrem mod, însă vrea să-și continuie conversația. Hienă fără suflet. Eu nu știu cum să-i fac față acestei vești și el cine știe câte mai are în capul ăla care gândește aiurea.

-Însă...

Există un dar, da! Mulțumesc, Doamne.

-El a decis că vrea să-ți lase mai mult timp să îl cunoști, spune dându-și ochii după cap. A insinuat si citez ,,Dacă nu mă va iubi în apoximativ un an, o las să-și trăiască viața. Nu pot duce o viață frumoasă cu o persoană care mă urăște. Însă, până atunci, am să fac tot posibilul să fie a mea'', o spune cu zâmbetul pe față.

Însă ăla nu e zâmbetul lui. Nu e mulțumit de spusele lui Matthias. Știu asta, însă îi mulțumesc băiatului pentru înțelegere.

-Dar tu vei fi de acord și te vei căsători cu el, fie că vrei, fie că nu vrei. O să pară că îl iubești. dacă nu se ajunge la asta. Poți juca teatru.

Modul serios prin care au fost spuse cuvintele, mă fac să tușesc scurt, însă nu dau de bănuit că nu sunt de acord cu ce spune el. Oricum știe asta. Ce rost ar avea să-i reamintesc și să mă lovească la final. Așa că decid că cel mai bine e să rămân calmă și să joc teatru, doar sunt în stare, nu?