Obligată să îl iubesc

Capitolul 6

Inițial am vrut să-mi continui seara în camera tatei împreună cu Andrew, însă cum Dumnezeu pot să fac asta dacă nu am luat lucrurile bebelușului. Dania mai mult ca sigur s-a pus la somn, deci nu o pot ruga să mă ajute. Și mai sunt și pijamalele mele. Trebuie să mă duc personal în camera mea, unde doarme el. Este ora douăzeci și unu, iar Andrew deja începe să caște.

Stau în fața ușii camerei mele și mă gândesc de ce îmi e frică să intru. Pentru numele lui Dumnezeu, e camera mea! Bat de două ori în ușă pentru a nu exista incidende sau să-l prind iesind din baie fără ceva în jurul lui. Cine știe ce face în baia mea.

-Da? îi aud vocea groasă și insuportabilă de pe partea opusă ușii.

Intru fară sã-i arunc vreo privire, îndreptându-mă val-vârtej spre dulap. Pijamalele îmi sunt la vedere așa că le apuc cât de repede pot, însă când dau să mă întorc, parcă un zid îmi este lipit de spate. Înghit în sec înainte de a mă întoarce, iar când o fac îmi înfig o privire urâtă în ochii lui fără să stau pe gânduri.

-Davina! lungește cuvântul de parcă ar aștepta ca eu să reacționez în vreun fel plăcut la asta.

-Pentru numele lui Dumnezeu, nu-mi mai rosti numele și dă-te dracului din fața mea! țip aproapte toată propoziția, dar, din nefericire, nu are niciun efect.

Stă neclintit în fața mea și zâmbește sadic. Zâmbetul lui mă înspăimântă pe moment până realizez că și eu am mâini și-l pot împinge sau chiar plesni. Îmi așez cât de repede pot mâinile pe pieptul lui și cu cea mai mare putere pe care o am, îl împing și mă dau într-o parte. El începe să râdă și se așează pe pat.

-Scumpo, nu vreau să-ți fac rău! cuvintele lui sunt blânde și asta mă calmează. Vreau doar să-ți intru în inimă...

Își lasă privire în jos. Nu am de gând să îi spun nimic pentru a nu da de înțeles chestii greșite. Își dă seama și singur că am venit aici pentru bagajul micuțului, decide să se ridice și să-mi dea micuțul geamantan albastru în care cred că sunt schimburile pentru azi și mâine și câteva jucării. Copilul nu pare să aibă mai mult de nouă luni.

-Mulțumesc, îi spun înainte de a părăsi camera.

Băiețelul este exact unde l-am lăsat, privind tavanul, însă în timp ce îl schimb, gândul nu-mi stă deloc la el, ci la bărbatul ce a spus că vrea să-mi ajungă în inimă cu toate că i-am dat de înțeles că eu nu vreau asta. Nu vreau să mă gândesc la posibilitatea ca el să țină la mine pentru că nu vreau să-l fac să sufere. Știu ce e suferința și nu accept să ofer și eu asta.

Adorm și eu imediat cu Andrew. Cu toate că mă așteptam să plângă, fiind o străină pentru el, m-am înșelat. Imediat ce i-am băgat biberonul în gură, a și adormit. E un îngeraș de copil.

***DIMINEAȚĂ***

-Davina, îmi aud numele strigat și realizez că e a doua oară în care sunt trezită și nu suport asta.

Lasă-mă, Domnule, să-mi fac somnul. Nu degeaba am ochii închiși. Imediat cum îi deschid, o durere acută de cap mă acaparează și îmi dau seama că abia reușesc să mă mișc. Parcă oasele îmi sunt rupte, până și carnea ce se odihnește pe ele mă rupe de durere.

-Scumpo, frigi rău! realizez că cea care m-a trezit este Dania.

E foarte îngrijorată, de parcă mai am puțin și mor. Poate doar m-a prins o răceala ce va avea să treacă imediat. Însă ea, ca de fiecare dată, face din țânțar- armăsar.

Andrew lipsește din pat și asta mă cam îngrijorează. Dania observă asta și îmi face semn spre ușă. Matthias stă în tocul ușii în brațe cu bebelușul și ma privesc de parcă a-și fi pe patul de moarte. Nu mă simt bine, dar știu că urmează să-mi revin.