Obligată să îl iubesc

Capitolul 14

Atmosfera în sala este deosebit de bună şi calmă, iar ceea ce mă face cel mai fericită, sunt cuplurile ce s-au strâns în jurul nostru, dansând alături de noi. Zâmbesc cu toţii, însă zâmbetul tatei le întrece pe toate. Cred, prin absurd, că e mândru. Sau, cel puţin, fericit că retrăieşte unele clipe.

-E prea frumos să fie adevărat.

Tată gândeşte la fel că şi mine. Nici mie nu-mi vine să cred, însă totul este real şi trebuie să mă bucur pentru următoarele câteva minute. Urmând că mai apoi să se facă anunţul.

Muzică se opreşte brusc, iar când îmi întorc capul spre orchestra angajată de tată special pentru acest dans, rămân blocată şi sângele începe să-mi bubuie în vene. Gâtul dirijorului este prins cu mâna unui bărbat, celaltă mâna ţinând pistolul îndreptat spre capul victimei.

Tată mârâie. Mârâie, însă o face subtil.

Eu înghit în sec. Înghit în sec, însă deloc subtil.

Matthis analizează ce se întâmplă şi are mâna la spate. Tată şi-o duce şi el încet, însă se opreşte când bărbatul ce are faţă acoperită începe să vorbească. Chiar îmi este greu să înţeleg cine este. Ar fii bine dacă măcar l-aş cunoaşte.

-Brad Adams! rosteşte sigur pe el, apăsând tâmplă bărbatului cu ţeavă pistolului.

Tată trage aer în piept şi-şi îndreaptă spatele, renunţând la orice fel de acţiune. Toată atenţia îi este îndreptată în acest moment spre instrusul ce reuşeşte să strice petrecere. Şi din câte observ, să sperie toţi invitaţii.

-Se termină repede petrecerea asta, îşi spune imediat cuvântul, altfel, nu se va termină bine!

Imediat ce-şi termină de spus cuvintele, mă sperii şi-mi aşez mâinile pe cap, deoarece acesta se decide să tragă spre tavan, crutandu-l pe omul nevinovat. Acesta răsuflă uşurat.

Ştiam eu că este ceva legat de tată, ceva necurat. Tată nu este sfânt sau nu a mai reuşit să o facă pe sfântul după cele două crime. Ar fii imposibil. Nu a avut deloc remuşcări sau, cel puţin, din câte ştiu eu.

Tată, dar şi Matthis, împreună scot câte un pistol, îndreptându-le spre omul ce stă acum pe scenă. Din câte observ nu îi este frică, ci zâmbeşte. Are două pistoale îndreptate spre el, este în dezavantaj total şi el zâmbeşte.

Pistoale. Tată. Matthias. Ameninţări.

-Ce dracului se întâmplă?! tip cât mă ţin plămânii, încercând să e atrag atenţia pentru că această scenă se va termină foarte urat.

Însă degeaba. Toţi sunt atenţi aceste acţiuni şi nimeni nu se gândeşte să facă ceva în legătură cu asta. Se pare că doar eu gândesc lucid. Tată, cel mai probabil, se gândeşte cum să-l omoare fără să fie văzut. Matthias sigur va fi de partea tatei. Iar eu, eu voi şi martoră a unei noi crime a tatălui meu.

Un nod imens mi se pune în gât când bărbatul ridică pistolul spre tată, nepăsându-i că, la rândul lui, poate fi omorât de Matthias. Vrea cu orice preţ să-l omoare. Chiar şi cu preţul vieţii lui.

Că un instinct de aparate mă aşez imediat în faţă lui. Intrusul parcă devine moale şi lasă pistolul în jos, iar zâmbetul parcă nici nu ia fost pictat pe chip. Se retrage într-o manieră destul de liniştită şi o ia la fugă pe scări.

Zarvă creşte cu fiecare secundă ce trece. Tată fuge imediat în faţă tuturor şi începe să vorbească că un lider.

-Puţin atenţie, va rog! bate din palme, ajungând să ţipe. Dacă v-am speriat, mă bucur să aud asta pentru că acesta a fost scopul. Dragilor, mă bucur să anunţ primul spectacol organizat de familia noastră!