Agitaţia mă copleşeşte în timp ce merg prin barul plin de fum. De ce m-am gândit că asta ar fi o idee bună? Harry va fi furios pe mine, iar Steph s-ar putea să creadă că sunt nebună.
"Tessa, ce naiba cauţi aici?" Mă întreabă Steph şi mă trage într-o îmbrăţişare.
"Eu... Ei bine, te căutam pe tine." Spun.
"E totul în regulă? Sau doar ţi-a fost dor de mine?" Râde.
"Doar mi-a fost dor de tine." Mă decid să merg pe asta momentan.
"Nu te-am văzut de secole, Tessa. Unde te-a ascuns Harry?" Mă tachinează Niall şi mă îmbrăţişează.
Tristan apare în spatele lui Steph şi îşi înfăşoară braţele în jurul taliei ei. După modul în care se lasă pe el, ştiu că au trecut peste cearta cauzată de Molly.
"Hai să stai cu noi. Suntem numai noi momentan." Îmi zâmbeşte, iar eu îi urmez pe toţi trei spre masă. Momentan? Mă întreb dacă se referă la faptul că Harry va fi aici în curând.
Aleg să nu întreb şi, în loc de asta, comand un burger şi nişte cartofi prăjiţi. Nu am mâncat nimic toată ziua şi e trecut de trei după-amiaza.
"O să mă asigur că nu au ketchup." Râde chelneriţa şi se duce înapoi în bucătărie. Probabil îşi aminteşte de mine de ultima dată când am fost aici, iar Harry a făcut o scenă din cauza faptului că burgerul meu avea ketchup.
Îmi rod manichiura de pe unghii în timp ce o aştept pe chelneriţă să îmi aducă o cola.
"Ai ratat o petrecere dată naibii aseară, Tessa." Spune Niall. Îşi ridică paharul şi scurge ce a mai rămas din berea lui.
"Da?" Îi zâmbesc. Cea mai frustrantă parte din relaţia mea cu Harry e faptul că nu ştiu niciodată ce îmi este permis să le spun oamenilor. Dacă aş fi fost într-o relaţie normală, aş răspunde cu: 'Aa, da, noi ne-am distrat grozav aseară la nunta tatălui său.', dar de vreme ce relaţia mea e departe de a fi normală, rămân tăcută.
"Da, a fost sălbatică. Am fost afară la docuri în loc să mergem la frăţie. Mergem mai mulţi la docuri şi nu trebuie să facem curat după." Râde.
"O, Jace locuieşte la docuri?" Încerc să-mi păstrez tonul neutru.
"Ce? Nu, docurile sunt docuri pentru bărci." Râde şi continuă. "Totuşi, el lucrează acolo în timpul zilei. Locuieşte aproape de ele."
"Aha..." Îmi mestec paiul.
"Era ger şi Tristan era beat criţă şi a sărit în apa aia îngheţată." Pufneşte Steph, iar Tristan o ghionteşte în joacă.
"Nu a fost chiar atât de rău. Corpul meu era amorţit atunci când am atins apa." Râde.
Mâncarea mea apare odată cu aripioarele lui Tristan şi un rând de beri pentru ei trei.
"Sigur nu vrei o bere? Nu o să-ţi ceară actul de identitate." Îmi spune Niall.
"O. Nu. Trebuie să conduc. Mulţumesc oricum."
"Deci, cum e noul cămin?" Mă întreabă Steph şi îmi fură un cartof prăjit din farfurie.
"Noul meu ce?"
"Noul tău cămin?" Repetă Steph rar.
"Nu am un nou cămin." Oare Harry i-a spus că m-am mutat într-un alt cămin?
"Mm... ba da, pentru că nu mai locuieşti în al meu. Toate lucrurile tale dispăruseră, iar Harry a spus că ai schimbat căminul, că mama ta a făcut o scenă sau ceva de genu'." Râde.