Atunci când ajung în maşină, nu plâng, aşa cum am presupus că voi face, ci doar stau şi mă holbez pe geam. Zăpada se lipeşte de parbriz, ascunzându-mă în spaţiul maşinii mele. Nu pot să cred că Harry a venit când eram eu aici. Speram să nu îl văd. A ajutat totuşi, nu în legătură cu durerea, ci cu situaţia în general. Cel puţin acum pot să trec de această perioadă dezastruoasă din viaţa mea. Vreau să îl cred că mă iubeşte, dar am ajuns în situaţia asta având încredere în el. S-ar putea să se poarte aşa pentru că ştie că nu mai are control asupra mea. Chiar dacă mă iubeşte, ce ar schimba asta? Nu ar retrage tot ceea ce a făcut, nu ar retrage glumele, lauda teribilă despre lucrurile pe care le-am făcut, sau minciunile.
Îmi doresc să îmi permit apartamentul ăla pe cont propriu. Aş sta acolo şi l-aş pune pe Harry să plece. Nu vreau să mă întorc în cămin şi să am o nouă colegă de cameră. Nu vreau un duş comun. Femeia care a venit să se uite la apartament îl va adora, iar eu sunt fericită pentru ea, încerc să îmi spun. Se uita la mine de parcă aş fi fost nebună atunci când am luat-o la goană pe hol, dar nu ar putea să-mi pese mai puţin. Ştiu că Harry nu poate lua decizii oficiale cu privire la apartament fără permisiunea mea pentru că numele meu e pe contract, dar nu am altă opţiune decât să fiu de acord cu orice va decide. Nu pot să locuiesc acolo singură şi cu siguranţă nu pot locui acolo cu Harry. De ce a trebuit să distrugă totul? Am fi putut să fim în apartament acum, râzând pe canapea sau sărutându-ne în dormitor. Dar, în loc de asta, sunt singură în maşină şi nu am unde să mă duc.
Sunt fericită că Harry nu a venit jos după mine, dar mă simt puţin vinovată pentru că i-am spus că Noah e cu mine. Ştiu că asta l-a rănit, chiar dacă nu mă iubeşte în felul în care pretinde. Cel puţin i-am rănit ego-ul.
Când îmi pornesc în sfârşit maşina, mâinile mele sunt îngheţate. Nu se putea să rămân fără adăpost în timpul verii? Mă simt din nou ca şi Catherine, doar că nu obişnuita Catherine din 'La răscruce de vânturi'. De data asta, mă asemăn lui Catherine din 'Northanger Abbey', şocată şi forţată să facă singură o lungă călătorie. Într-adevăr, nu fac o călătorie de 70 de mile, dar tot simt durerea. Nu pot să mă decid cine va fi Harry de data asta. Pe de o parte, el e ca Henry, deştept şi spiritual, cu o cunoştinţă în domeniul romanelor la fel de grozavă ca a mea. Totuşi, Henry e mult mai blând decât Harry şi de asta Harry e mai mult ca John, arogant şi grosolan.
În timp ce conduc prin oraş fără destinaţie, realizez că vorbele lui Harry au avut un impact mai mare decât mi-ar plăcea să recunosc asupra mea. Faptul că m-a implorat să rămân aproape a pus toate piesele înapoi la un loc, doar ca să le strice din nou. Sunt sigură că el doar a vrut să rămân ca să demonstreze că poate. Telefonul meu nu a mai sunat de când am plecat acum 15 minute şi nu pot să mă decid cum mă simt în legătură cu asta.
Mă trezesc la o strada distanţă de Vance. E doar cinci seara. Nu vreau să profit de Liam cerându-i din nou să rămân acasă la Ken. Ştiu că nu l-ar deranja, dar nu e corect din partea mea să pun familia lui Harry în mijlocul situaţiei ăsteia şi, sincer, casa aia îmi aduce prea multe amintiri. Nu aş putea să suport. Trec pe lângă o stradă plină de hoteluri şi trag lângă unul dintre cele mai decente, parcându-mi maşina. Nu am mai stat niciodată la un hotel, dar nu am altă opţiune acum.
Găsesc semnul cu lumină intermitentă 'Birou' şi mă grăbesc înăuntru. Bărbatul scund din spatele biroului pare destul de prietenos şi îmi zâmbeşte, cerându-mi permisul de conducere. Să iau o cameră de hotel a fost mult mai uşor decât credeam că va fi; puţin cam scump, dar nu vreau să stau la un hotel ieftin şi să îmi risc siguranţa. El îmi dă cardul şi zâmbeşte.
"Jos pe trotuar şi la stânga." Mă ghidează. Sunt fericită că hotelul ăsta are camerele în exterior, ca să pot să ies şi să intru în pace.
