"Nu ai crezut că voi rămâne?" Îl întreb şi îi iau mâinile într-ale mele.
Am întrebat asta de mult prea multe ori de când l-am întâlnit.
"Nu, nu după tot ce am făcut. Nu acum că ştii totul. Ştii totul." Repetă.
"Da... Da, ştiu." În timp ce spun cuvintele, realizez cât de eliberator este.
Nu trebuie să mă mai îngrijorez de acum că secretele din trecutul lui Harry se vor întoarce să ne bântuie. Nu trebuie să mă mai aştept ca cineva să îmi arunce o bombă uriaşă în faţă. Ştiu totul. În sfârşit, ştiu tot ce mi-a ascuns. Nu pot să nu mă gândesc la fraza 'câteodata e mai bine să fii ţinut în întuneric decât să fii orbit de lumină'.
Nu cred că asta mi se aplică in momentul de fata. Sunt deranjată de lucrurile pe care le-a făcut, dar îl iubesc şi am ales să nu mai las trecutul lui să ne afecteze.
"La ce te gândeşti? Ai întrebări în legătură cu vreunul din lucrurile din bilet?" Se aşează pe marginea patului, iar eu stau între picioarele lui.
El îmi întoarce mâinile în ale lui şi trasează modele mici pe palmele mele în timp ce îmi caută faţa pentru indicii despre cum mă simt în legătură cu toate astea.
"Nu... Mi-aş fi dorit să ştiu ce s-a întâmplat cu Natalie... dar nu am nicio întrebare."
"Am încetat să mai fiu acea persoană, ştii asta, nu?" I-am spus deja asta, dar ştiu că are nevoie să o audă din nou.
"Ştiu asta. Chiar ştiu, iubitule." Ochii lui se îndreaptă spre ai mei la utilizarea cuvântului.
"Iubitule?" Îşi arcuieşte sprânceana.
"Nu ştiu de ce am spus asta..." Mă înroşesc.
Nu i-am mai spus niciodată altfel decât Harry. Nu sunt sigură de ce am făcut-o tocmai acum. Ador când îmi spune el aşa, dar mă îndoiesc că lui îi place în felul în care îmi place mie.
"Nu... Îmi place." Zâmbeşte.
"Mi-a lipsit zâmbetul tău." Îi spun.
Degetele lui îşi opresc mişcările.
"Şi mie mi-a lipsit al tău. Nu te fac să zâmbeşti suficient." Se încruntă.
Vreau să spun ceva ca să îndepărtez încruntarea de pe faţa lui, dar nu vreau să îl mint. Nu mă face să zâmbesc suficient şi trebuie să ştie asta.
"Da... trebuie să lucrăm la asta." Spun.
"Nu ştiu de ce mă iubeşti."
"Nu contează de ce te iubesc, ci doar că o fac."
"Scrisoarea a fost stupidă, nu-i aşa?"
"Nu! Vrei să încetezi cu auto-dispreţuirea? A fost minunată. Am citit-o de trei ori încontinuu. Chiar m-a bucurat să citesc lucrurile pe care le gândeai despre mine... despre noi."
"Ştiai că te iubesc."
"Da... dar a fost plăcut să ştiu lucrurile mărunte, modul în care ţi-ai amintit cu ce eram îmbrăcată. Acel gen de lucruri. Nu spui niciodată genul ăla de lucruri."
"O." Pare jenat.
Încă e uşor neobişnuit ca Harry să fie cel vulnerabil în relaţia noastră. Rolul ăla a fost mereu al meu.
"Nu fi jenat." Spun.
Braţele lui se înfăşoară în jurul taliei mele, iar el mă trage în poala lui.
