Ceea ce se simt a fi ore trec înainte ca Harry să se întoarcă în sfârşit acasă. De atunci, am făcut duş, am curăţat bucătăria şi am citit 50 de pagini din Moby Dick de pe nook-ul meu. Majoritatea timpului care a trecut a fost ocupat cu mine gândindu-mă la fiecare posibilitate a comportamentului său şi la ce va spune. Faptul că nu a vrut ca eu să plec e un lucru bun. Nu? Cu siguranţă sper să fie aşa. Întreaga noapte e o ceaţă, dar îmi amintesc punctele cheie.
Harry era mai mult decât beat, furios şi agresiv. Mi-am făcut asta cu mâna mea într-un fel pentru că am fost iraţională şi l-am sărutat pe tipul ăla în faţa lui Harry, dar îmi doresc să fi fost mai înţelegător cu privire la starea mea de ebrietate. Apoi, din nou, Harry şi înţelegerea nu sunt două lucruri care merg în mod tipic mană in mana. Pur şi simplu vreau ca el să mă ierte. O să mă umilesc oricât de mult o să fiu nevoită să o fac.
Când aud sunetul uşii de la intrare, înţepenesc instantaneu. Tot ce m-am pregătit să îi spun dispare din mintea mea. Îmi aşez nook-ul pe masă şi mă ridic pe canapea.
Când Harry intră pe uşă, poartă un hanorac gri şi blugii lui obişnuiţi, negri. Nu iese din casa în nicio altă culoare cu excepţia negrului şi ocazional a albului, aşa că e puţin ciudat contrastul, dar hanoracul îl face cumva să arate mai tânăr. Părul lui e dezordonat şi împins în spate de pe frunte, iar ochii lui au cearcăne întunecate sub ei.
În mâna lui e o lampă, diferită de cea pe care a spart-o aseară, dar foarte similară.
"Hei." Spune şi îşi trece limba peste buza inferioară înainte să îşi tragă cercelul din buză între dinţi.
"Bună." Murmur în schimb.
"Cum... Cum ai dormit?" Întreabă.
Mă ridic de pe canapea în timp ce el se îndreaptă spre bucătărie.
"Bine..." Mint.
"Asta-i bun." Spune.
E evident că amândoi păşim foarte uşor, fiindu-ne teamă să spunem lucrul greşit.
El stă la tejghea, iar eu stau aproape de frigider.
"Eu mm... Am luat o lampă nouă." Face semn din cap spre lampa din mâinile lui înainte să o aşeze pe tejghea.
"E drăguţă." Mă simt neliniştită, foarte neliniştită.
"Nu o aveau pe cea pe care o aveam noi, dar..." Începe.
"Îmi pare atât de rău." Spun brusc, întrerupându-l.
"Şi mie... Ei bine, cumva."
"Cumva?"
"Da... Adică îmi pare rău pentru o parte, dar nu pentru majoritatea."
"Bine..." Vreau să îl rog să elaboreze, dar mă răzgândesc.
"Ei bine, mie îmi pare rău pentru tot. Îmi pare atât de rău. Noaptea trecută nu trebuia să decurgă aşa." Spun.
"Asta e cu siguranţă o subapreciere."
"A fost o noapte teribilă. Ar fi trebuit să te las să te justifici înainte să sărut pe cineva. A fost imatur şi stupid din partea mea."
"Da, a fost. Nu ar fi trebuit să mă justific. Tu ar fi trebuit să ai încredere în mine şi să nu tragi concluzii pripite." Îşi sprijină coatele pe tejgheaua în spatele lui, iar eu mă joc cu degetele, încercând să nu trag de pielea din jurul unghiilor.
