Când ajunseră ei la JAVA JONES, Eric era deja pe scenă, legănându-se
înainte şi-napoi în faţa microfonului, cu ochii strâns închişi. Îşi vopsise
vârfurile părului în roz pentru această ocazie. În spatele lui, Matt, părând
drogat, bătea aritmic într-o tobă africană.
— O să fie de toată jena, prezise Clary. Îl apucă pe Simon de mânecă şil
trase către uşă. Dacă o luăm la fugă, mai putem încă scăpa.
El clătină din cap cu hotărâre.
— Orice-ar fi, sunt un om de cuvânt. Îşi îndreptă umerii. Aduc eu
cafeaua, tu găseşte locuri. De care vrei?
— Cafea. Neagră – ca sufletul meu.
Simon plecă, îndreptându-se către barul cafenelei, îndrugând ceva cu
voce joasă, ideea generală fiind că poezia lui Eric de acum era cu mult, mult
mai bună decât tot ce dăduse el până atunci. Clary se duse să caute o masă
liberă.
Cafeneaua era foarte aglomerată, pentru o zi de luni; majoritatea
canapelelor şi fotoliilor jerpelite erau ocupate de adolescenţi care se bucurau
de o seară liberă în timpul săptămânii. Mirosul de cafea şi de ţigarete cu
aromă de cuişoare era copleşitor. În cele din urmă, Clary găsi o canapea
liberă, de două persoane, într-un colţ întunecat, din spate. Singura persoană
din apropiere era o fată blondă, într-un top portocaliu, preocupată să se joace
cu ipod-ul său. E bine, gândi Clary, fiindcă Eric n-o să ne poată găsi aici, în
spate, după spectacol, ca să ne întrebe cum ni s-a părut poezia lui.
Fata blondă se aplecă peste braţul scaunului ei şi o bătu pe Clary pe
umăr.
— Scuză-mă...
Clary îşi ridică surprinsă ochii.
— E prietenul tău? întrebă fata.
Clary îi urmări direcţia privirii, pregătită deja să spună Nu, nu-l cunosc,
când îşi dădu seama că fata se referea la Simon. El tocmai venea spre ele, cu
faţa crispată de concentrare, încercând să nu verse cafeaua din paharele de
plastic.
— A, nu, zise Clary. E un tovarăş de-al meu.
Fata înflori.
— E simpatic. Are prietenă?
Clary şovăi o secundă:
— Nu.
— E gay?
Întoarcerea lui Simon o scuti pe Clary să-i mai răspundă. Fata blondă se
răsuci grăbită în scaunul ei, iar el aşeză paharele pe masă şi apoi se aruncă
pe canapea, lângă Clary.
— Nu pot să sufăr când rămân fără ceşti. Chestiile astea frig.
Îşi suflă peste degete şi se strâmbă. Clary încercă să-şi ascundă un
zâmbet, în timp ce-l privea. În mod normal, nu s-ar fi gândit niciodată dacă
