PETRECEREA MORTULUI

2 1 0
                                    

Cu ajutorul indicaţiilor de pe invitaţie, ajunseră într-o mare zonă

industrială din Brooklyn, unde străzile erau mărginite de fabrici şi depozite.

Unele, văzu Clary, fuseseră transformate în studiouri de artişti şi în galerii de

artă, dar tot mai păstraseră un aer deloc îmbietor în formele lor pătrate,

înalte, afişând doar câteva ferestre astupate de grilaje metalice.

Porniseră pe jos de la staţia de metrou, Isabelle navigând cu Senzorul

care părea să aibă încorporat un soi de hartă. Simon, care se dădea în vânt

după gadgeturi, era fascinat – sau cel puţin pretindea că Senzorul era acela

care-l fascinase. Sperând să-i evite, Clary rămase mai în urmă când

traversară un parc mic, a cărui iarbă prost întreţinută era pârlită de arşiţa

verii. În dreapta ei, turlele unei biserici luceau cenuşii şi negre pe fundalul

cerului nopţii lipsit de stele.

— Ţine pasul cu grupul, spuse o voce iritată la urechea ei.

Era Jace, care se oprise s-o aştepte şi acum mergea lângă ea.

— N-am chef să fiu silit să mă uit tot timpul în spate, ca să mă asigur că

nu ţi s-a întâmplat nimic.

— Atunci nu te osteni.

— Ultima oară când te-am lăsat singură, te-a atacat un demon, îi atrase

el atenţia.

— Ei bine, cu siguranţă m-ar enerva să-ţi întrerupi plăcuta plimbare

nocturnă din cauza morţii mele subite.

El păru nedumerit.

— Există o graniţă fragilă între sarcasm şi ostilitate propriu-zisă, iar tu

se pare că ai trecut-o. Care-i treaba?

Ea îşi muşcă buza.

— În dimineaţa asta, nişte tipi ciudaţi şi înfiorători au făcut săpături în

creierul meu. Acum o să mă întâlnesc cu tipul ciudat şi înfiorător care a săpat

cel dintâi în creierul meu. Dacă n-o să-mi placă ce găseşte?

— Ce te face să crezi că n-o să-ţi placă?

Clary îşi dezlipi părul de pe pielea năduşită.

— Urăsc când îmi răspunzi la o întrebare cu o altă întrebare.

— Ba nu, dimpotrivă, crezi că e fermecător. Oricum, nu ţi-ar plăcea mai

degrabă să ştii adevărul?

— Nu. Adică, poate. Nu ştiu.

Oftă.

— Ţie ţi-ar plăcea?

— Asta e strada! strigă Isabelle din faţa lor, aproape de următoarea

intersecţie.

Se aflau pe un bulevard îngust, mărginit de vechi depozite, deşi

majoritatea purtau acum semne de locuinţe private: jardiniere cu flori la

ferestre, perdele de dantelă fluturând în briza jilavă a nopţii, tomberoane de

plastic numerotate, înghesuite pe trotuar. Clary îşi încordă privirea, dar nu

I.M.O.O.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum