Clary făcu un pas înainte ca să pună o mână pe braţul lui Jace, să-i
spună ceva, orice – oare ce îi spui cuiva care tocmai i-a văzut pe ucigaşii
tatălui său? Ezitarea ei se dovedi că nu conta; Jace se feri de atingerea ei de
parcă l-ar fi înţepat.
— Ar trebui să plecăm, zise el, păşind cu siguranţă de sine prin camera
de lucru şi intrând în living.
Clary şi Simon se grăbiră să-l urmeze.
— Nu ştim când s-ar putea întoarce Luke.
Ieşiră pe uşa din spate, Jace folosindu-şi stela ca s-o încuie la loc în
urma lor, şi apoi pe alee, până la strada tăcută. Luna atârna ca un medalion
peste oraş, aruncând reflecţii sidefate pe apele lui East River. Zumzetul
îndrpărtat al maşinilor trecând pe Podul Williamsburg umplea văzduhul cu un
zgomot ca de bătăi de aripi.
Simon spuse:
— Vrea cineva să-mi spună şi mie unde mergem?
— La staţia de metrou, răspunse Jace, calm.
— Îţi baţi joc de mine, zise Simon, nevenindu-i să creadă. Ucigaşii de
demoni merg cu metroul?
— E mai rapid decât cu maşina.
— Mă gândeam c-ar fi ceva mai straşnic, de pildă o dubă cu „Moarte
demonilor" scris pe ea, sau...
Jace nici măcar nu se osteni să-l întrerupă. Clary îl privi pe Jace cu
coada ochiului. Uneori, când Jocelyn era foarte supărată de ceva sau se afla
într-una dintre dispoziţiile ei sumbre, devenea ceea ce Clary numea
„înspăimântător de calmă". Era un calm care o făcea pe Clary să se
gândească la luciul înşelător de solid al gheţii cu o clipă înainte de a crăpa
sub greutatea ta. Jace era acum înspăimântător de calm. Chipul îi era lipsit de
expresie, dar ceva ardea în spatele ochilor lui cafeniu-aurii.
— Simon, zise ea, ajunge!
Simon îi aruncă o privire parcă spunându-i „Tu de partea cui eşti" dar
Clary nu-i dădu atenţie. Încă îl mai privea pe Jace când cotiră pe Kent Avenue.
Luminile podului din spatele lor îi făceau părul să arate ca un halo
neverosimil. Se întrebă dacă era ceva rău în faptul că, într-un fel, se bucura
că oamenii care o răpiseră pe mama ei erau aceiaşi care îl uciseseră pe tatăl
lui Jace cu ani în urmă. De acum, cel puţin, avea s-o ajute să o găsească pe
Jocelyn, fie că voia sau nu. De acum, cel puţin, nu mai putea s-o lase singură.
— Aici locuieşti tu? Simon se oprise să se uite în sus la vechea
catedrală, cu ferestrele ei sparte şi cu uşile sigilate cu banderola galbenă a
poliţiei. Păi, asta-i o biserică.
Jace vârî mâna pe gulerul bluzei în jos şi scoase o cheie de alamă
