Urmă un moment de tăcere perplexă, apoi Clary şi Jace începură să
vorbească amândoi deodată:
— Valentine a avut o soţie? A fost căsătorit? Am crezut...
— Imposibil! Mama niciodată n-ar... a fost o singură dată căsătorită, cu
tata. N-a avut un fost soţ!
Hodge ridică mâinile, ostenit:
— Copii...
— Eu nu sunt copil! Clary se întoarse cu spatele la birou. Şi nu mai
vreau să aud nimic.
— Clary, zise Hodge.
Blândeţea din glasul lui era dureroasă; ea se răsuci încet şi se uită la el
din capătul celălalt al încăperii. Se gândi cât de ciudat era că Hodge, cu părul
lui cărunt şi cicatricea de pe faţă, arăta cu mult mai bătrân decât mama ei. Şi
cu toate acestea fuseseră „tineri" împreună, se alăturară Cercului împreună,
îl cunoscuseră pe Valentine împreună.
— Mama mea n-ar fi... începu ea şi nu mai continuă.
Nu mai ştia cât de bine o cunoscuse pe Jocelyn. Mama ei devenise o
străină pentru ea, o mincinoasă, o tăinuitoare de secrete. Ce nu ar fi făcut
ea?
— Mama ta a părăsit Cercul, zise Hodge.
Nu făcea nici o mişcare spre ea, dar o privea cu o strălucitoare
neclintire a ochilor ca de pasăre.
— Odată ce ne-am dat seama la ce extremă ajunseseră vederile lui
Valentine – odată ce am aflat ce se pregătise el să facă – mulţi dintre noi l-au
părăsit. Lucian a fost cel dintâi care a plecat. Asta a fost o lovitură pentru
Valentine. Ei doi fuseseră foarte apropiaţi.
Hodge clătină din cap.
— A urmat apoi Michel Wayland. Tatăl tău, Jace.
Jace îşi ridică sprâncenele, dar nu zise nimic.
— Au existat şi cei care i-au rămas credincioşi. Pangborn. Blackwell, cei
doi Lightwood...
— Cei doi Lightwood? Vrei să spui Robert şi Maryse? Jace părea ca
trăsnit. Dar dumneata? Când ai plecat?
— Eu n-am plecat, zise Hodge încet. Cum n-au făcut-o nici cei doi... Nea
fost frică, prea frică de ceea ce ar putea el face. După Răzmeriţă, loialiştii
ca Blackwell şi Pangborn au fugit. Noi am rămas şi am cooperat cu Conclavul.
Le-am dat nume. I-am ajutat să le ia urma celor care fugiseră. Pentru asta am
primit clemenţă.
— Clemenţă?
Privirea lui Jace fu rapidă, dar Hodge i-o prinse din zbor. Spuse:
— Te gândeşti la blestemul care mă ţine pe mine legat de locul ăsta,
nu-i aşa? Întotdeauna ai presupus că era o vrajă de răzbunare aruncată de
vreun demon furios sau de vreun magician. Eu te-am lăsat crezi asta. Dar nu
