Urcuşul ademeneşte.
Holul spitalului era orbitor de alb. După atâtea zile de stat numai cu
torţe, lămpi cu gaz şi lampa-vrăjitoarei cu lumina ei spectrală, neoanele
făceau ca toate lucrurile să pară lipsite de culoare, nefireşti. Când Clary
semnă la biroul de recepţie, observă că sora care-i întindea formularul de
vizită avea pielea straniu de galbenă sub strălucitoarele lumini. Poate că e
demon, gândi Clary, întinzându-i formularul înapoi.
— Ultima uşă de la capătul holului, zise sora, aruncându-i un zâmbet
binevoitor.
Sau poate c-am înnebunit eu.
— Ştiu, răspunse Clary. Am mai fost aici şi ieri. Şi alaltăieri, şi
răsalaltăieri.
Era seară, devreme, iar holul nu era aglomerat. Un bătrân îşi târşâia
picioarele în papuci şi halat de casă, trăgând un stativ mobil de oxigen în
urma lui. Doi doctori în salopete verzi chirurgicale duceau în mână pahare de
plastic cu cafea, aburii ridicându-se de la suprafaţa lichidului în aerul răcoros.
Interiorul spitalului era agresiv răcit cu aer condiţionat, deşi afară vremea
începuse în sfârşit să anunţe toamna.
Clary ajunse la uşa de la capătul holului. Era deschisă. Aruncă o privire
înăuntru, nedorind să-l trezească pe Luke dacă ar fi fost adormit în scaun,
lângă pat, cum îl găsise la ultimele ei două vizite. Dar acum era treaz şi
discuta cu un bărbat înalt, îmbrăcat într-o robă de culoarea pergamentului, a
Fraţilor Tăcuţi. Acesta se întoarse, de parcă simţise sosirea lui Clary, iar ea
văzu că era Fratele Jeremiah.
Îşi încrucişă braţele la piept:
— Ce se întâmplă?
Luke părea epuizat, cu o barbă de trei zile crescută neglijent, cu
ochelarii împinşi pe vârful capului. Putea vedea umflătura bandajelor care îi
înconjurau încă partea de sus a pieptului, pe sub bluza de flanelă.
— Fratele Jeremiah tocmai pleca, zise el.
Ridicându-şi gluga, Jeremiah se îndreptă spre uşă, dar Clary îi tăie
calea.
— Deci? îl provocă ea. O s-o ajutaţi pe mama?
Jeremiah veni mai aproape de ea. Ea simţi răceala pe care o răspândea
corpul lui, ca aburii unui aisberg. Nu-i poţi salva pe alţii dacă nu te salvezi
singur mai întâi, zise glasul în mintea ei.
— Textul ăsta din plăcinta cu răvaşe s-a-nvechit de-a binelea, zise Clary.
Ce-a păţit mama mea? Ştiţi? Pot Fraţii Tăcuţi s-o ajute, aşa cum l-au ajutat şi
pe Alec?
Noi nu am ajutat pe nimeni, zise Jeremiah. Şi nici nu este treaba
noastră să acordăm îngrijiri celor care s-au separat de bunăvoie de Conclav.
