Tainele iubirii

Cap. II

Seara s-a scurs repede si destul de normal, daca nu luam in calcul privirile insistente ale lui Robert si subtilitatile prietenelor mele.

- Printesa, ai vazut cum te priveste? Imi zice Rachell in drum spre toaleta clubului.

-Rach, inceteaza. Toata seara mi-ai zis asta. Putin imi pasa daca acel arogant ma priveste sau nu. Era seara mea si el mi-a stricat-o prin simpla-i prezenta, iar tu nu imi usurezi situatia deloc.

-Arogant? Robert? Pe bune Rebecca, nu e deloc arogant, este chiar foarte de treaba, o aud pe Anabelle zicand. Anabelle este o tipa subtirica, roscata cu niste ochi verzi superbi, putin timida, dar foarte inteligenta. Este prietena mea de aproximativ doi ani si nu regret nici-o clipa ca am cunoscut-o, la fel ca toti ceilalalti mi-a fost alaturi in momente grele si ma bucur ca atunci cand a avut probleme cu mostenirea de la bunica ei, am putut sa o ajut si sa nu ii las pe sacalii care ii sunt parinti sa o lase fara un cent.

-Anabelle, nu si tu, individul asta chiar v-a cucerit pe toti? imi dau ochii peste cap si ies din toaleta clubului cu cele doua fete pe urmele mele.

Ne intoarcem la masa noastra si le spun tuturor ca eu ma retrag, pentru ca desi este weekend am foarte mult de munca si vreau sa ma trezesc cat mai de dimineata. Desi au urmat nemultumiri ca nu stau mai mult si rugaminti din partea fetelor, am reusit sa plec. Il astept pe Ben sa-mi aduca masina, cand simt o mana ca ma atinge usor pe umar. Robert statea in spatele meu si cand m-am intors, ochii lui i-a fixat pe ai mei, intr-un mod intimidator. Imi revin repede din transa si il intreb ce doreste.

- Vroiam sa stiu de ce esti suparata pe mine? Toata seara m-ai evitat, sa nu mai zic ca nu mi-ai adresat nici macar doua vorbe.

Si era pe deplin adevarat, cu cat el ma privea mai intens, cu atat eu il ignoram mai tare.

-Nu m-ai suparat cu nimic, doar ca nu am simtit ca am avea multe subiecte in comun ca sa putem discuta si nici nu te cunosc foarte bine ca sa incerc sa relationez cu tine, ii raspund destul de taios.

Ridica putin amuzat dintr-o spranceana si nu ma lasa sa astept prea mult replica.

- Auzisem ca esti aroganta si destul de scorpie, dar credeam ca sunt doar vorbe. Se intoarce si pleaca, lasandu-ma cu gura cascata de indrazneala lui. Nimeni niciodata nu a indraznit sa imi vorbeasca in felul acesta, pana la acest individ...mi-o va plati.

Dupa un drum in care gandurile mi-au luat-o razna si asta dupa discutia cu Robert, ajung in sfarsit acasa. Parchez, imi iau poseta si urc in apartamentul meu, putin ametita. Este ora 04.20 si realizez ca nu mai mancasem nimic de mai bine de 15 ore. Caut in frigider unde Matilda, doamna care ma ajuta cu curatenia si implicit imi gateste, mi-a lasat putina friptura. O incalzesc si ciugulesc putin, imi spal farfuria si ma indrept spre dormitor. Ma schimb in pijamale si ma asez in pat sperand sa pot adormi imediat.

Reusesc sa adorm dupa cateva ore in care am incercat sa gasesc milioane de moduri in care ma pot razbuna pe cel care a indraznit sa ma faca aroganta...poate ca sunt uneori, dar cine este el sa imi arunce asta in fata.

Sunt pe plaja cu iubitul meu, razele soarelui ma mangaie usor, vantul adie imbietor si incerc sa inlatur sunetul enervant ce se aude... sar speriata din pat si realizez ca a fost doar un vis frumos, din care sunt trezita intr-un mod barbar de soneria telefonului meu. Este secretara d-lui White, asociatul si mentorul meu.

- Da, Alice, ce s-a intamplat? Ii raspund cu o voce putin somnoroasa.

- Dra Thompson, v-am trezit, imi cer scuze, dar d-l White mi-a transmis ca vrea sa va vedeti astazi la orele 15.00 la restaurantul de langa firma, este important. Nu accepta un refuz, desi este sambata, ca sa il citez si zice ultimele cuvinte cu jumatate de voce, probabil stiind ca nu ma multumeste deloc acest apel.