Tainele iubirii

Cap. VIII

Robert pov:

Ma trezesc asudat si tremurand. Mereu acelasi nenorocit de vis. Sunt cu ea, avem doi copii si o familie fericita. Dintr-o data totul dispare si raman singur si dezorientat. De mai bine de un an, am acelasi vis, acelasi cosmar ce nu imi da pace.

O voi gasi, chiar daca ar fi ultimul lucru pe care il fac. Inca ii mai simt parfumul, dulceata pielii, gustul buzelor ei catifelate. Din cauza prostiei mele, am pierdut-o....

Flashback

- Dna Thompson, am venit! Strig si deschid usa dormitorului. Era gol, Rachell imi spusese ca nu a vazut-o deloc dupa micul incident de dimineata. Am crezut ca adormise, dar patul e gol. Baia la fel, un junghi imi strabate inima, ceva era in neregula.

Dau sa ies din camera, dar observ telefonul meu pe pat, il iau si cand observ mesajul de la tata pe ecran, imi dau o palma mental. Picioarele imi tremura incontrolabil, ma asez pe pat si trantesc telefonul de perete...aflase, din cauza unei imprudente, aflase. Nu aveam sa o mai gasesc aici, poate niciunde, as disparea daca as fi in locul ei si nu ma astept la altceva de la o femeie inteligenta cum este ea. Isi pregateste lovitura, iar asta este mai rau decat orice. Doamne, probabil crede tot ce e mai rau despre mine, despre tot ce s-a petrecut intre noi...si pe buna dreptate. Dar lucrurile nu vor ramane asa, nu voi pierde singura femeie de care m-am indragostit, din cauza unei razbunari, o voi cauta oricat va fi nevoie si oriunde. Nu se poate ascunde de mine...

End flashback

Rebecca pov.

Trecuse trei luni de cand parasisem Canada si fugisem in Europa. Am stat o luna in Londra, timp in care am asteptat cu sufletul la gura ca singurul om care ne-a fost alaturi, sa vina dupa noi, dar asta nu se intamplase. Voiam sa cred ca pur si simplu a renuntat la noi si nu ca ar fi putut pati ceva grav, amandoua variantele dureau groaznic. Pierderea unei persoane dragi, care ti-a fost alaturi neconditionat, nu poate trece fara durere. O durere surda, ce desi cu timpul o poti astupa, nu se vindeca niciodata, ramane acolo si in momentele de singuratate, sufletul plange si lacrimi amare isi fac aparitia. Uneori incerci sa le ascunzi, alteori pur si simplu nu le mai poti controla. Fusese o perioada cand eram denumita "avocata diavolului", eram curajoasa, apriga, de temut pentru cei pe care ii acuzam. Nu varsam o lacrima, eram dura si neinduplecata. Insa palma grea primita de la viata, m-a schimbat. In ziua cand am adus pe lume mica mea minune, am plans fara oprire. Am plans de fericire, ca aveam pentru ce lupta, ca o bucatica din mine gangurea si isi studia manutele si piciorusele in bratele mele, am plans de durere, tradarea durea, dragostea neimpartasita durea, tot ce lasasem in urma durea, dar am inchis in suflet durerea si pentru copilul meu am mers mai departe. Iar omul care fusese alaturi de mine, era Brad, iar acum el disparuse.

Dupa luna de asteptare, am plecat spre Irlanda. Eram de doua luni aici si déjà ma simteam ca acasa. Oamenii erau primitori si cu zambetul pe buze mereu. M-au acceptat in mica comunitate imediat si asta m-a ajutat sa ma adaptez. Micul Eric era atractia, toti il iubeau. Lucram ca barmanita la barul din comitat, iar dna Aneira, era cea care statea cu el cand eram plecata.  Aveal alta identitate, deci nimeni nu stai aici ca sunt avocata. Suspendasem temporar activitatea in dosarul Whitemore, pana reuseam sa desuslesc ce s-a intamplat cu Brad. Speram sa fie viu si nevatamat si ca soldatul din el sa incerce sa ii distraga pe oamenii lui Redlight de la mine si Eric.

Dna Aneira, asa cum ii spunea si numele era o dna de onoare, cu un suflet mare, iubitoare. O simteam ca pe o mama, iar pentru Eric era ca o bunica. Locuia la doua case distanta, ne imprietenisem inca din prima zi, atunci cand m-am mutat.