Tainele iubirii

Cap. XII

Trecuse o saptamana de la vizita neasteptata a avocatului lui Robert si desi ii trimisesem un mesaj prin care ii confirmasem ca accept sa ne vedem, nu primisem nici un raspuns. Era ciudat, eram in permanenta alerta, ma gandeam sa nu fie un joc periculos de-al lui.

***

Trecuse ceva timp de cand ma intorsesem din Europa si nu reusisem sa stau de vorba ca pe vremuri cu Rachell, iar azi imi propusem sa fac ceva in privinta asta. Dupa un dus fierbinte, mi-am uscat parul si l-am prins intr-o coada de cal, mi-am luat o lenjerie alba, o pereche de jeansi rupti in genunghi, un maieut negru si o camasa in carouri pe deasupra. O pereche de tenesi confortabili si eram gata de plecare.

Dupa aproximativ o ora in traficul infernal al NY , am ajuns la destinatie. Am inaintat cu masina spre portile masive si am fost intampinata de Doc, unul din angajatii familiei Robinson.

- Neata, Doc, il salut zambind. Am venit sa ii fac o surpriza prietenei mele, as prefera sa nu o anunti ca sunt aici.

- Buna dimineata, dra Thompson. Ma bucur sa va revad, vi se simtea lipsa pe aici. Bineinteles ca puteti intra, doar sunteti ca la dumneavoastra acasa.

Si chiar si asa era. Mereu la Rachell acasa, ma simteam minunat. Parintii ei, medici de profesie, erau niste oameni cu un suflet cald si frumos. Eram prietena cu Rachell dintotdeauna, ba chiar cand eram mici, spuneam tuturor din jurul nostru ca suntem surori si familia Robinson ma ajutase enorm cand fugeam de acasa. Trecutul meu era unul zbuciumat si desi toti prietenii mei stiau cate ceva, Rach era singura care stia tot. O stia pe vechea Rebecca, stia procesele de schimbare prin care trecusem si mai ales stia de ce. Niciodata nu m-a judecat, ba chiar mai mult, mi-a fost mereu aproape si m-a sustinut neconditionat.

Fara sa realizez ajunsesem in fata resedintei lui Rach. Era o casa mare, pe doua nivele, inconjurata de o curte imensa, ce se continuua cu o livada de pomi fructiferi. Ferestrele maretei case, aratau ca desprinse din basme, inalte, incastrate cu modele sofisiticate de marmura. Ciudat, dar frumos. Simplu, dar tot odata complicat. Amintiri frumoase imi invadau gandurile, ori de cate ori veneam aici.

Am ciocanit scurt la usa si nu a trebuit sa astept mult pana cand Rosie mi-a deschis.

- Doamne, Dumnezeule, esti chiar tu, fetita mea! Vino la mine, of cat ne-ai lipsit. Ma trage intr-o imbratisare calda si familiara si cu greu imi stapanesc lacrimile, cand simt parfumul de mosc si levantica cum imi invadeaza simturile. Rosalinda Robinson era mama lui Rachell si nu putine erau datile cand ma facea sa simt ca este ca o mama si pentru mine.

- Rosie, si mie mi-ai lipsit enorm. Esti atat de neschimbata, ba chiar pari mai tanara. Si chiar nu exageram. Era o femeie frumoasa, cu trasaturi angelice, ochi de un albastru electrizant, pometi ridicati si pielea ca de portelan. Parul ca abanosul ii incandra fata si tunsoarea moderna o facea sa para cu cativa ani mai tanara.

- Hai sa nu devenim sentimentale, Becca. Si tu esti foarte frumoasa. Am auzit ca ai un baietel si vreau neaparat sa il vad. Dar acum banuiesc ca ai venit la Rach, este in camera ei. Stia ca vi?

- Nu, am vrut sa ii fac o surpriza, deasta l-am rugat pe Doc, sa nu anunte venirea mea. Am neglijat-o in ultima perioada si azi vreau sa recuperez o parte din timpul petrecut departe.

- Fugi la ea, eu va pregatesc cate o ciocolata calda si vi-o aduc sus, zambeste si ma saruta parinteste pe frunte.

Scarile in forma de spirala, se terminau intr-o ramificatie de holuri. Daca erai strain, aveai toate sansele sa te ratacesti in aceasta casa. Am mers pe holul din stanga, in capatul lui erau doua usi, una era camera prietenei mele si cealalata era de la camera fratelui lui Rach, Bernard. Acesta era plecat in Australia de mai bine de cinci ani. Familia il vizitase de cateva ori si le promisese ca va veni si el in vizita.