Cartierul crimei...(+18)

32

-Poftim? intreaba Adam nedumerit.

-Fetito, nu fii nepoliticoasa! O aud pe matusa mea dezaprobandu-mi alegerea.

-Nu...Incep eu, dar matusa imi ucide orice sansa sa continuiȘ

-Nici nu vreau sa aud! Baiatul asta te asteapta de mult timp aici! Era foarte emotionat cand a venit, sa stii! Chiar vrea sa vorbeasca cu tine, copila. A facut un drum lung pana sa ajunga aici, iar tu vorbesti asa cu el? Unde ti-e capul, scumpo? Amandoi ne uitam surprinsi la ea. Trag aer in piept, incercand sa fac fata situatiei. Simteam un val de caldura ce imi lua cu asalt ochii, semn ca aveam sa plang. Prea multa emotie si sentimente, plus uimirea ca Adam e chiar in fata mea, ca a venit sa ma caute, m-a cam dat pe spate.

Matusa imi arunca o ultima privire ce dorea sa fie dura, apoi iasa din bucatarie, trecand pe langa Adam si zambindu-i cald. Adam intra si el in bucatarie, astfel ca eu ma dau cativa pasi in spate pentru a nu ma astinge de el nici macar un centimetru, dar mirosul sau m-a lovit din plin, multumindu-mi narile. Acelasi miros si parfum barbatesc. Oh, Doamne, la cate alte lucruri deplasate o sa ma mai gandesc?!

-Iubito, nu ai idee cum m-am simtit cand am aflat ca ai plecat, zice el, incercand sa imi prinda mana in a sa, dar eu ocolesc masa, astfel ca ea sa ma desparta de Adam.

-Serios? Dat tu cum crezi ca m-am simtit eu, huh? Cand te-am vazut in bratele acelei fete? Si te rog sa nu imi mai spui asa, ai pierdut ocazia in momentul in care i-ai permis ei sa intre in afurisita ta de camera! Strig eu, nereusind sa imi controlesc sentimentele cu adevarat ranite si date peste cap.

-N-ai idee ce rau imi pare ca incidentul ala ne-a stat in cale, scumpo...

-Adam. Nu inteleg de ce esti aici. Ce mai vrei? Chiar m-ai ranit si nu doar o data, dar am trecut mereu cu vederea. Dar acum s-au acumulat atat de multe si nu stiu ce crezi tu ca mai poti rezolva. Nu stiu de ce ai venit pana aici. Nu avea niciun rost sa mai vii aici, serios. Ar trebui sa pleci. Ultima fraza am spus-o pe un ton scazut, dureros.

-Singurul lucru pe care ar trebui sa-l fac e sa te iau si sa te aduc naibii acasa, ingeras. Nu ai ce cauta aici si tu stii asta. Locul tau e...

-...intr-o scoala de corectie? Asta vrei sa zici? Ala nu e locul meu, Adam! A fost o greseala de la inceput faptul ca am ajuns acolo, iar tu stii asta. Chiar si tata si-a dat seama. De asta m-a trimis aici.

-Nu ma refeream neaparat la scoala aia stupida! Locul tau e langa mine. Acolo unde suntem amandoi, e acasa. Zicand asta, traverseaza incaperea si trece de masa, ajungand incet chiar in fata mea. Atat de aproape.

-Ce e cu tine, Adam? De ce spui toate chestiile astea siropoase? Nu ti se potrivesc, sa stii.

-Chestiile astea vin din inima, iubire. Cand ai plecat mi-am dat seama ca am gresit incercand sa fac pe baiatul rau si ignorant. Nu mi-am dat seama ca eu chiar te iubesc pana cand nu ai plecat si mi-ai lasat inima sa fie acaparata de un gol imens. Mana lui dreapta imi inconjoara talia, tragandu-ma astfel mai aproape de el. Corpul meu aproape ca a luat foc cand l-a atins pe al lui. Ochii mei ii sustineau privirea adanca, iar gandul imi era pierdut pe campuri. Atentia mi-a fost atrasa de buzuele lui ce se intredeschisera si de coborarea inceata a capului sau spre mine. Vrea sa ma sarute! La naiba! Trebuia sa ma indepartez de el...sa ii spun...Dar sirul gandurilor mele a fost complet intrerupt cand buzele noastre s-au atins si au inceput un dans de nedescris.