Cartierul crimei...(+18)

Capitolul 18- Musafiri

-Nu inteleg de ce accepti sa stai aici, imi zice unul dintre paznicii carcerei, tipand, pentru a-l auzi prin usa de metal.
-Nici n-ai idee, spun eu, punandu-mi mana sub cap. Ce-i drept, patul din carcera e ca dracu'.
-Ai putea bate din palme si sa iesi de-aici.
-As putea face multe.
-Zboara-l pe noul director, e un bun de nimic. Spune paznicul, enervat.
-Hmm...nici eu nu-l inghit, batrane, dar sunt unele lucruri pe care nu le intelegi.
-Cum ar fi?

Cum ar fi rasfatata aia ce-mi face gandurile praf.

-Tu n-ai treaba? Aleg sa zic eu, facandu-l sa taca.

...

Ies din carcera, inspirand aerul curat al libertatii. Rad la gandul asta, dandu-mi seama cat sunt de stupid. Libertate? O pot avea oricand. Dar nu si pe ea. Pff, ce fata !

...

Kara P.O.V.

-Mai ai nevoie de ceva, scumpo?

-Nu, multumesc. Mancarea e delicioasa ! Spun entuziasmata.

-Oh, esti dulce, Kara. Raspunde doamna de la cantina.

-Si dumneavoastra, spun apoi arunc cutia de suc si alte cateva resturi la gunoiul din cantina. Tata statea la o masa, discutand la telefon, ceva cam aprins, din cate se pare. Nu-mi pasa. Inca decizia lui de a-mi lua un bodyguard ma deranjeaza, dar nu la fel de mult pe cat interzicerea lui de a ma vedea cu Adam.

Trec pe langa el, acesta facandu-mi semn cu mana sa ma opresc. Inchide telefonul imediat ce ma alatur lui, apoi imi spune :

-Ce mai faci, scumpo?

-Sunt bine, tata. Raspund sec, luandu-i briosa de care inca nu se atinsese.

-Azi ai cursuri cu John, imi spune deschizand si luand o gura din apa plata.

-Hm...ce surpriza! Spun ironica, ridicandu-ma si lasand briosa pe masa, neinceputa.

-Si briosa, briosica? Intreaba tata, amuzat.

-Mi-ar sta in gat. Raspund dur, apoi ies din cantina, dar nu ma bucur prea mult de libertate, caci paznicul meu personal, asa cum imi place sa-i spun, o si ia in urma mea.

Ies in curtea scolii, vazandu-i pe majoritatea adolescentilor condamnati pana la 18 ani , facand diferite activitati . 

-Ma poti lasa putin singura? Il intreb pe barbatul ce mai nou imi e umbra, dupa ce ma asez pe o banca, langa un copac, din lateralul incintei.

-Imi pare rau. Spune sec, privind in jur si luand o pozitie oficiala. Oftez exasperata si-mi mut privirea. Dar imi doresc sa nu o fi facut, caci in rava mea vizuala apare Adam, putin cam sifonat. Trag aer in piept, apoi imi intorc privirea, agitata. Sper sa nu ma vada, sper sa nu ma vada, sper sa nu...Rahat!

-Kara, ce faci aici? Se aude vocea lui, ciudata. Prefer sa ocolesc un moment in care voi plange de fata cu el, asa ca ma ridic sec, incercand sa plec. 

-Stai, serios ! Lasa-ma sa-ti explic toata treaba asta data naibii! Zice el, panicandu-se. Cred ca, acum, daca barbatul urias ce-mi pazeste fundul nu ar fi fost aici, nu stiu cum ar fi scapat. acesta il impinge pe Adam, acesta dezechilibrandu-se. 

-Haideti, domnisoara. Spune el, luandu-ma de brat si tragandu-ma in cladirea in acre se afla camera mea. Nu pot sa zic ca m-am impotrivit. Deloc. De fapt, ma bucur ca am scapat de Adam. Nu pot sa uit ca mi-a fost cel mai bun prieten sau ca ...m-am indragostit de el, dar nu pot nici sa uit ca e...asa cum e.

Totusi...criminal? Asta ma socheaza mai mult decat ar trebui. Si totusi...tata mi-a dezvaluit asta. Dar cum a ucis? Ce a facut de acea persoana a murit? Trebuie sa aflu. Si asta numai din acel dosar . Stiu! Domnule Birou Al Tatalui Meu, in seara asta o sa ai musafiri!

Buna ! Scuze de greseli. M-as bucura mult sa va uitati peste noua mea carte, mersi :**