Asta ar trebui sa fie scoala?!- YAOI [+18]

Capitolul 11

                                    A trecut o zi din vacanta mea, iar in aceasta zi tot ce am facut a fost sa termin Durarara si sa ma rog sa mi se prelungeasca sederea pentru a scapa de inspecitie, si... mai ales... de obligatia de a purta fusta alaturi de sutien. Ma cutremur la imaginea care imi aparea in minte si imi scutur capul de cateva ori sa o indepartez.

                                  Am inspirat si expirat de cateva ori si in minte mi-au venit sute de uniforme scolare, majoritatea din Yandere Simulator. Ma gandesc ca nu am mai jucat de o groaza de timp acel joc, probabil ar trebui sa iau laptop-ul sa ma joc... ar trebui, dar ina cest moment ma uit la tutoriale de cosplay si ma gandesc sa ma uit la Kissxsis. 

                              Era asa un moment de liniste in camera mea, cat timp ma gandeam, dar, din pacate, acel mic moment a fost distrus de cineva, nu dau Sofy nume, care tocmai venea cu o tava pe care e aflau orez fiert si carne de porc prajita( lapsus, gomenasai >_<). Mancarea arata uimitor, pacat ca nu pot spune acelasi lucru si despre Sofy, avea ochii rosii, injectati, parul roscat incurcat si avea urme de lacrimi uscate pe obraji. 

                                             — Iar plansasi, ma, dupa Hide?

                                              — Nu, nu mai e Hide de data asta, acum... acum... Am terminat Fullmetal Alchemist Brotherhood, spune incepand sa planga, viata nu mai are sens. 

                                              — Lasa, esti tanra, poti sa te apuci de One Piece, spun incercand sa o consolez, mangaind-o pe spate. 

                                                                          ***

                                    Pana la urma... pe langa faptul ca am vazut Kissxsis in timpul acestei" vacante", care, a fost un dezastru, pentru ca, a trebuit sa o consolez pe Sofy, ma luau durerile de cap cu bocelile ei noaptea, plus ca... l-a mai chemat pe doctorul ciudat sa-mi consulte glezna, de doua ori m-am ascuns in dulap si de fiecare data m-a gasit, chiar am controlat in haine sa vad daca am un cip, ceva cum sa-si dea seama unde sunt. 

                                    Iar astazi... m-am intors la scoala. 

                                   Peste tot e alergatura si imbulzeala, abia iti poti vedea picioarele. 

                                    Incercam sa ajung in clasa, dar ceva mic imi sta in cale, ma uit in jos si vad o fata scunda de statura, cu parul blond tuns scurt, ochii mari si aurii ascunsi de o pereche de ochelari cu lentile mari, purta o uniforma formata dintr-o fusta neagra, usor bufanta, pana la jumatatea pulpei, alaturi de o camasa alba, cu ultimul nasture lasat liber, si un papion rosu, totul acoperit de o vesta lunga, care matura usor pamantul, purta dresuri, uniforma ii avantaja formele micute. 

                                   Se uita la mine cu un zambet inocent, pana, mi-am dat seama ca noi nu avem fete in scoala, m-am speriat putin si m-am dat doi pasi in spate. 

                                                   — Asa-i ca nu m-ai recunoscut, spune aceasta facand o pirueta, sunt eu Levy-kun. 

                                                   — Cum  pu... arati ca o fata! am spus aratand cu degetul spre ea... el. 

                                                   — Exact, ai uitat ca aici suntem cei mai destepti baieti din tara, ei bine, se folosesc de laboratorul de chimie si biologie pentru a crea astea, imi ia mana si mi-o aseaza pe pieptul lui micut, vezi, arata si se simte ca unii adevarati.