Florăreasa

Capitolul 5

A doua zi, Mac se trezi cu o durere îngrozitoare de cap. Se ridică din pat şi căută o pastilă în sertar. Când se îndreptă spre sufragerie văzu patul gol, Carter plecase deja.

Găsi lângă vaza cu flori un bilet:

"Am plecat devreme. Scuze pentru ce s-a întâmplat aseară."

Lasă biletul pe masă şi se îndreptă spre duş unde lăsă apa fierbinte să îi relaxeze corpul. Îşi alese o ţinută perfectă pentru o zi de iarnă şi se îndreaptă spre florărie.
Îşi folosi cheia de rezervă, amintindu-şi că pe cea principală o lăsase la Hope. Când intră un miros plăcut de ciocolată caldă amestecat cu aroma trandafirilor îi captară mirosul.

—Hei, văd că ai venit devreme. Hope îşi face apariţia de după muntele de hartii şi o strânge în braţe.

—Nu puteam să te las aici şi azi. Îi răspunde la îmbrăţişare şi se aşează pe un scaun.

—Glumeşti? Îmi place să fiu înconjurată de flori şi în plus, e un loc foarte drăguţ. Aranjă câteva buchete de lalele și se aşează lângă Mac. Te-a vizitat colegul tău?

—Care coleg? Întreabă Mac surprinsă şi o priveşte atent.

—Cel cu părul cârlionţat şi cu ochii aceia de smarald. De ce nu mi-ai zis ca ai avut un asemenea coleg? Îi dădu un pumn în umăr, în glumă şi Mac făcu ochii mari. Coleg? Carter? Tocmai la minciuna asta se gândise? Începu să zâmbească şi o luă în braţe pe Hope.

Când frumoasa Hope părăsi florăria, Mackensie se puse pe treabă. Verifică toate comenzile pe care le avea şi îşi notă fiecare detaliu în micuţul carneţel de pe birou. Seriozitate, îşi aminti ea.
Aruncă o privire la ceasul de pe perete şi observă că era deja ora deschiderii. Merse spre uşa şi schimbă plăcuţa din "Închis" în "Deschis".

La câteva minute după ce se aşeză pe scaun verificând şi celelalte acte, îşi făcu apariţia primul client. Se ridică şi merse spre intrare.
Când îi văzu chipul încremeni.

—Jonathan.. Spuse şi se încruntă. Ce căuta el aici?

—Oh, Mackensie, asta e a ta?

—Dacă te referi la florărie, da, este a mea. Ce vrei mai exact? Îşi încrucişă mâinile la piept şi așteptă răspunsul la întrebare.

—Mac, nu îmi pot imagina cum e să conduci o asemenea, nu ştiu cum să îi spun. Dacă ai fi rămas cu mine, acum erai într-o vilă cu piscină, dar ai preferat să pleci pentru florăria asta.

Jonathan arunca vorbele fără să gândească. Daca aş fi rămas cu el? Nici nu se gândea. O înşelase şi îi spusese asta atât de simplu, chiar când cei doi luau cina, iar acum se gândeşte la viaţa pe care putea să o ducă împreună cu el.

—Sunt surprinsă ca n-ai adus-o şi pe soţia ta. Sper că e bine.

Mac se felicită pe sine pentru această replică. Nu-i rămăsese în gât.

—Când mă gândesc la casa ta cea frumoasă din centru... Scutură din cap cu aceeaşi urmă de compătimire. Privind în urmă, îmi dau seama că aş fi putut -şi ar fi trebuit- să gestionez situaţia mai bine decât am făcut-o.

Drăgălăşenia avea şi ea limitele ei. Ale lui Mac fuseseră depăşite.

—Te referi la modul în care ţi-ai bătut joc de mine, făcându-mă să cred că avem o relaţie pe termen lung şi apoi ţi-ai anunţat logodna cu altcineva? Da, ai fi putut gestiona lucrurile mai bine.

—Dacă e să fim cinstiţi, nu ţi-am promis niciodată nimic. Speram să îndrept lucrurile. Cu ochii sclipind de sinceritate, îi atinse mâna. Ne-am despărţit urât, Mackensie, şi asta nu-mi dă pace.

—Nu te mai gândi.

—Mă gandesc. De aceea sunt aici, ca să îngropam securea războiului. Privindu-l în ochi, îşi trase mâna dintr-a lui. Te-ai putea întoarce, Mac. La mine. Căsătoria mea e cum e şi aşa va fi pe mai departe. Dar tu şi cu mine...îmi lipseşte relaţia noastră. O putem avea înapoi. Aş avea mare grijă de tine.

—Ai avea grijă de mine!

Fiecare cuvânt care îi ieşea de pe buze era ca o piatră.

—Hai să îţi spun ceva. Sunt responsabilă de propia mea fericire. N-am nevoie de tine şi de propunerea ta. Am o viaţă a mea. Îţi închipui că viaţa mea s-a sfârşit fiindcă tu te-ai folosit şi te-ai debarasat de mine?

—Îmi pare rău că te-am făcut să suferi, dar...

—Dacă m-ai făcut să sufăr? M-ai eliberat. Se ridică în picioare. Calmul şi echilibrul se duseră pe apa sâmbetei. Am o companie care îmi place, prieteni pe care îi preţuiesc. Să mă întorc la tine? La tine, când îl am... Nu-şi inchipui ce o făcu să spună asta. Mânia, orgoliul. Dar îl văzu pe Carter traversând strada spre florărie şi ieşi înaintea lui.

Îl îmbrăţişă, îl sărută.

—Intră în joc, îi şopti, cu buzele lipite de gura lui. Te rog!

Nu prea îi lăsa loc de alegere, la modul cum se lipise de el, făcând corpul comun cu corpul lui.

—Carter! Îi prinse mâna într-a ei şi o strânse, apoi se întoarse. Intrase deja în joc în momentul în care mâna lui îi cuprinse talia şi o lipi de el.

Jonathan îşi făcu dispariţia nervos urcând în maşina lui de milioane de dolari.

—Ai să îmi dai câteva explicaţii! Carter râse şi se aşeză pe un scaun, facandu-i semn lui Mac să facă acelaşi lucru.