Florăreasa

Capitolul 18

Zilele treceau fără ezitare facând-o pe Mac să îşi piardă minţile. Nu mai ieşise din casă de când se întâlnise cu Carter la bar, nu se simţea în stare să dea nas în nas cu toată lumea pretinzând că nu s-a întâmplat nimic cu ea.

Faţa ei era palidă, dar încercă să îşi revină. Îşi puse o cană de ceai fierbinte şi se aşeză pe canapea încercând să vadă un film. Nu era tocmai începutul unei dimineţi perfecte pentru ea, dar nu era în stare de altceva.

Când soneria uşii se auzi tresări aproape scapând ceaşca cu ceai. Se ridică şi se gândi cine ar putea fi pentru că nimeni nu o vizitase. Îi trecură prin minte Hope şi poştaşul. Strânse mai bine cordonul halatului şi îşi lăsă ceaiul pe masă îndreptându-se spre intrare pentru a deschide.
Când deschise uşa o fetiţă roşcată îşi făcu apariţia în faţa ei. Se lăsă în jos pentru a fi la nivelul ei şi o întrebă pe cine caută, dar cel mai probabil nu ştia să vorbescă deoarece era foarte micuţă.

-Mackensie Matthews! O voce atât de familiară o făcu să îşi ridice privirea în sus dând peste acei ochii de smarald pe care îi iubea. Carter, se gândi. Ce caută aici? Rămase nemişcată pentru câteva minute privindu-l pe el. Nu ştia ce ar putea să zică. Nu ştia cum îşi permisese să vină la uşa ei ştiind că o făcuse să sufere de nenumărate ori.

-Ce cauţi aici? Îl întrebă ridicându-se. Acum era la nivelul lui şi putea să îl privească mult mai bine. Se pierdu pentru a suta oară în ochii lui, dar îşi reveni imediat aşteptând un răspuns de la el.

-Am vrut să o cunoşti pe Olivia. Fetiţa stătea nemişcată înconjurându-i piciorul lui Carter cu mânuţele ei mici. Zâmbi când o văzu, dar ştiu că ăsta fusese doar un alt pretext de al lui pentru a veni aici. Se simţea prost ştiind că el este tatăl Oliviei şi mama ei era alta, nu ea, dar nu putea să poarte pică unui copil nevinovat.

Îl invită înăuntru pentru că nu ar fi fost frumos să îl lase afară, mai ales că Olivia e cu el. Fetiţa intră în casă alături de tatăl ei. Avea mânuţele îngheţate, afara fiind -3 grade. Probabil veniseră cu maşina, dar nu îndrăzni să întrebe ceva. Ştia cum copii se bucurau de zăpadă, iar ea făcuse la fel.

Se duse la bucătărie pentru a pune nişte lapte pentru ea la încălzit. Nu dură mult că simţi o respiraţie uşoară în spatele ei. Se întoarse şi îl văzu pe Carter în faţa ei. Îşi închise ochii şi se întorsese pentru a lua o ceaşcă.

-De ce ai venit aici? Nu îmi raspunde ca înainte pentru că nu te cred. Ai venit să mă vezi cum sunt? După cum vezi, nu sunt bine, nu dorm, nu mănânc, abia că ies din casă şi toate astea din cauza ta. De când ai apărut în viaţa mea tot ce am făcut a afost să sufăr. Tu, Carter, tu m-ai distrus! Plecă din faţa lui şi aruncă violent ceaşca pe masă.

-Calmează-te, Mac!

-Nu mă mai ruga nimic! Nu am nevoie să mă calmez. Aruncă ceaşca pe jos, apoi merse la dulap şi împrăştie totul. Era un dezastru în bucătăria ei: toate paharele erau sparte, mii de cioburi împrăştiate pe jos, iar Mac continua să arunce cu tot ce îi ieşea în cale.

-Ajunge! Carter îi prinse încheieturile în mâinile sale şi o trase la pieptul lui. Aceasta îşi lăsă lacrimile să curgă şiroaie pe puloverul lui, nepăsându-i că acum era în braţele bărbatului pe care încerca să-l uite.

Închise ochii şi rămase aşa câteva minute. Tot ce facuse era să îşi agraveze situaţia simţindu-se şi mai rău. Plânsul Oliviei o trezi la realitate şi amândoi priviră panicaţi spre sufragerie. Merseră amândoi spre ea, Carter încă tinand-o de mâna. Fetiţa era singură, iar zgomotul produs de Mac o speriase.

Mac rămase în pragul uşii privindu-l pe Carter care mergea îngrijorat spre Olivia. O luă în braţe grijului şi o sărută pe frunte legănând-o pentru a adormi. Un mic zâmbet îi apăru în colţul gurii privindu-l în postura de tătic. Bucuria de pe faţă lui când îşi ţinea copilul în braţe era de nedescris. Ochii lui erau luminaţi doar când o vedea.

Când Olivia adormi o lăsă pe canapea apropriindu-se de Mac. Mâna lui sângera, ea văzând imediat asta. Îi luă mâna şi privi rana, el asigurând-o că nu e nimic grav. Fără să stea pe gânduri caută în sertar o trusă de prim-ajutor. Îi bandajă rana el punându-și mai apoi mâna peste a ei. Gestul lui o făcu să simtă fiori în tot coprul. O simplă atingere de a lui o făcea să îşi piardă minţile şi să uite de tot. Îşi dorea să nu i se fi întâmplat asta niciodată. Se ridică şi el făcu la fel, însă ea se apropie de el îmbrăţişându-l. Nu ştia de ce făcuse asta iar el nu se aştepta la acest gest din partea ei, dar fu plăcut surprins. Mirosul lui a mosc îi inundă nările facând-o să se simtă pierdută, mereu o îmbata cu parfumul lui încă de când o cunoscuse.

-Carter... Rupse într-un final liniştea dintre ei retrăgându-se din îmbrăţişare, acum privindu-l direct în ochi.