Florăreasa

Capitolul 8

După câteva zile, Mackensie se simţea mai bine, dar gândul ei era la florărie. În ultima vreme o neglijase, nu mai cumpăra flori, nu mai organiza evenimente şi se simţea rău, ba chiar se gândise să o vândă.
Îşi şterse aceste gânduri din cap şi se ridică din pat îndreptându-se spre baie. Lasă apa să îi relaxeze fiecare părticică a corpului şi apoi îşi spălă părul lung, maroniu şi corpul.
Îşi înfăşură un prosop în jurul corpului şi se îndreptă spre dulap luând o pereche de blugi negri şi un pulover gri din flanel. Încalţă cizmele deoarece afară încă era frig şi ieşi din apartament, punându-şi căciula în cap.

În ultimele zile, trecuse prin toate stările, de la tristeţe, la furie mai apoi la bucurie. Când mama ei veni să o viziteze, era surprinsă şi încercă să se înveselească pentru a nu da de bănuit nimic. Îşi închise mai bine paltonul gri şi o salută pe doamna Benson, care deţinea cofetăria de lângă apartamentul ei.
Toată lumea ieşise la cumpărături, iar străzile erau pline de oamenii care duceau pungi pline cu alimente. Îşi făcu loc printre ei şi ajunse la florărie. Când deschise uşa câteva scrisori căzură lângă cizmele ei negre.
Le luă de jos şi se aşeză la birou citindu-le.

"Aş dori un ornament special pentru nunta mea. Tranafiri roşii şi albi.
-Laurel. "

Se simţi al naibii de rău când citi scrisoarea, dar nu putea să renunţe la comandă. Îşi lăsă capul să cadă pe suprafaţa rece a biroului şi oftă. Rămase aşa câteva clipe până când un claxon îi atrase atenţia. Era camionul cu flori.
Ajută la descărcarea florilor şi le aranjă frumos în florărie.

Când frumoasa Hope îşi făcu loc printre flori, părul ei blond zburând de colo în colo, Mac îşi pregătea o cafea. O văzu şi mai luă o ceaşcă pentru a o servi şi pe ea cu cafea şi biscuiţi.
Îşi plimbă corpul până la biroul ei purtând cizme negre lungi şi un palton roşu care îi punea în evidenţă părul. Mac îi întinse ceaşca cu cafea şi îi făcu semn să se aşeze.

—Ce e cu tine? Blonda îşi facu curaj şi o întrebă punându-şi mâna peste a ei. Mac închise ochii pentru o clipă şi oftă.

—E vorba despre un bărbat... Carter.

—E colegul tău de liceu? Mac zâmbi şi aprobă cu o mişcare a capului.

—Da, colegul meu. Se căsătorește.

—Asta e o veste bună. Mac îşi schimbă expresia de pe faţă. Sau nu. Spuse Hope imediat ce o văzu.

—Hope, lasă-mă să termin. Blonda aprobă şi sorbi din cafea. Acum câteva săptămâni a venit aici, el nu e colegul meu de liceu. Hope se încruntă şi vru să zică ceva, dar Mac o opri făcându-i semn să tacă. Venea şi cumpăra flori pentru iubita lui. Când a venit la mine acasă mi-a spus că mă place, iar acum se căsătorește.

—Tu îl placi? Pufni Hope, vizibil nervoasă.

—Nu ştiu. Mă simt ca un copil când e în prrajma mea, mă face să am fluturi în stomac şi îmi întoarce viaţa pe dos. Nu mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc de cineva în câteva săptămâni, doar ştii, dura câteva luni. Mă face să mă simt specială, când îmi vorbeşte mă topesc. Dar totul s-a sfârşit, iar eu nu am ce face.

—Oh, Mac. Îmi pare atât de rău. Hope o îmbrăţişează şi o lasă să se liniştească.

După ce Hope părăsi florăria, Mac dădu un telefon făcând comanda pentru nunta lui Carter. Se simţi rău, dar trebuia să facă asta.
Telefonul mobil îi sună şi se grăbi să răspundă, crezând că e mama sau tatăl ei.
Nu cunoscu numărul, dar se hotărâ să răspundă.

—Mackensie. Vocea lui o făcu să tresară şi se aşeză pe scaun. Pentru câteva secunde nu răspunse, dar apoi îşi făcu curaj şi vorbi.

—Ce este, Carter?

-Am nevoie de tine. Vorbeşte cu mine! Mac îşi dădu ochii peste cap şi îşi masă tâmpla.

—Dacă ai nevoie de cuvinte dulci, spune-i iubitei tale să te ajute cu asta! Scuză-mă, soţiei tale. Şi cu asta închise telefonul şi îşi lasă capul să cadă pe suprafaţa rece a biroului. Probabil îl făcuse să înţeleagă că nu îi păsa de ce făcea el, dar ea simţea cu totul altceva.