Florăreasa

Capitolul 20

Blonda sorbi din ceaşca de ceai, apoi o puse cu grijă pe masă. Ochii ei erau aţintiţi pe prietena ei, pe care o vedea foarte rar şi mai ales tristă. De când ajunsese, Mac nu voia să spună nimic pretinzând că totul este în regulă, însă tristeţea i se citea în ochi. Îi luă mâna într-a ei şi o făcu să o privească.

—Mac, haide, spune-mi!

—E Carter...începu ea, vocea ei abia auzindu-se. A fost aseara aici şi i-am spus că relaţia nostră se va baza doar pe afaceri. Hope oftă şi se ridică în picioare ducându-şi ceaşca în bucătărie.

—Nu poţi să decizi tu asta! Veni spre ea aranjându-şi părul prins într-o coadă. Mac se ridică în picioare încercând să se calmeze. Nu avea nevoie de nimeni să îi spună ce să facă. Hope era prietena ei, dar știa singură ce decizii avea să ia în legătură cu viaţa ei.

—Dar cine? Îşi pune mâinile în şolduri şi o priveşte atentă.

—Inima ta. Hope îşi duse degetul în partea stângă a femeii apăsând uşor. Mac pufni nervoasă şi se îndepărtă de ea mergând spre fereastă.

—Inima mea? Repetă aceasta. Scutește-mă, Hope! Am luat o decizie şi aşa va rămâne. Carter are o fetiţă de crescut şi spre neruşinarea lui a venit să îmi propună să fiu mama ei. Blonda făcu ochii mari, cu toate că nu i se părea un gest atât de deplasta. Nici lui Mac nu i se părea, dar era nervoasă şi nu ştia ce spunea.

—Se pare că am venit degeaba aici. Îşi luă geanta şi plecă privind-o pentru ultima dată pe prietena ei.

Nu se certase niciodată cu Hope, mai ales pentru un bărbat. Avea să o sune mai târziu şi să îi ceară scuze, sperând că asta va îmbunătăţi cât de cât situaţia. Telefonul o făcu să îşi alunge toate gândurile şi să îl caute prin casă. Când îl găsi văzu mesajul de la asistenta lui Carter care o anunţa că în mai puţin de o oră avea o şedinţă foarte importantă.

Îşi făcu un duş rapid, apoi se îmbracă cu o rochie neagră urmând să plece imediat la firmă.

Ajunsă în faţa clădirii o cuprinse un sentiment de vinovăţie. Nu ştia dacă era în stare să dea ochii cu Carter după ce îi zisese seara trecută.
Când intră se bucură că nu era nimeni şi merse imediat în biroul său. Găsi pe masa din lemn maroniu un dosar şi îl răsfoi reţinând câteva lucruri esenţiale pentru şedinţă.

Ajunsă în încăperea imensă se aşeză pe scaun şi privi absentă pe geam. Când toată lumea începuse să vorbească ea doar desena la întâmplare pe foaia din faţa ei.

—Mackensie, cum ţi se pare schiţa pentru noul magazin? O voce atât de cunoscută o făcu să privească spre mica planşă din mâna lui. Își dădu seama că nu fusese atentă deloc la ce se discutase şi încercă să pară cât mai interesată şi încântată de ideea lui Carter.

—Mi se pare o propunere genială..., spuse într-un final şi văzu cum toţi ochii se întoarseră spre ea. Se pare că o dăduse în bară. Carter observă ruşinarea de pe chipul ei şi schimbă subiectul. Îi mulţumi din priviri şi încercă să asculte ce avea de zis.

Când şedinţa luă sfârşit, toată lumea îl felicita pe Carter spunându-i că este cea mai bună idee a anului şi că vânzările vor creşte considerabil. Aşa şi era pentru că ideea era una foarte bine conturată.
În încercarea de a-şi aduna lucrurile, nu  observă că rămăsese doar Carter acolo. La fel ca ea, îşi aduna planşele şi dosarele.

—Ești bine? O întrebă fără să îşi ridice capul din dosare. Ai fost cam absentă azi. Îşi închise ochii pentru câteva secunde gândindu-se ce ar putea să îi spună.

—Sunt bine. Se minţi singură şi încercă să părăsească sala de şedinţe, dar mâna lui o opri. O întoarse cu faţa spre el, ea evitând contactul vizual dintre ei.

—Mac...îi şopti numele atât de încet încât abia îl auzi. Nu pot să te văd aşa. Eşti tristă, continuă el eliberându-i mâna. Îşi strânse mai bine dosarele la piept şi încercă din nou să plece şi spre uimirea ei de data asta nu o mai oprise.

Închise uşa în urma ei, lipindu-se de ea şi rămânând aşa câteva minute. Nu ştia dacă rezista să îl vadă în fiecare zi şi să nu se arunce în braţele lui. Voia să o strângă atât de tare la pieptul lui şi să îi şoptească cât te mult o iubeşte. Avea nevoie să se refugieze în braţele lui şi să uite de toate problemele existente. Avea nevoie de el, dar trebuia să se fie distantă. Ştia că nu putea să îl uite niciodată, nici nu mai încerca asta deoarece Carter este singurul bărbat care a făcut-o fericită, dar şi tristă, îşi aminti lăsându-şi corpul să cadă pe suprafața rece a podelei.
Se felicită pe ea atunci când observă că nu plângea şi se gândi că trebuia să îşi continue munca pentru că avea să plece la părinţii ei pentru câteva zile, însă trebuia să îl anunţe pe Carter şi nu voia să îl vada iar.

Nehotărâtă, merse cu paşi mici spre biroul său. Voia să facă linişte pentru a nu fi observată, dar tocurile ei nu o ajutau deloc. Când intră în biroul lui, nu se obosi să îşi ridice privirea spre uşa rămânând nemişcat în scaunul lui. Era concentrat pe laptopul din faţa lui. Mac se aşeză pe unul dintre fotoliile aflate în faţa biroului şi aşteptă să îşi termine treaba.

—Putem vorbi? Vocea ei răsună în încăpere după câteva minute în care el nici nu o băgase în seamă.

—Nu pot acum. Aşteaptă!

—Nu pot să aştept! Bine? Vreau să plec câteva zile la părinţii mei. Se ridică să plece, dar vocea lui o opri.

—Nu! Vocea lui era joasă şi pentru câteva minute închise laptopul şi o privi.

—Nu îţi cer permisiunea, doar te-am anunţat. Nervii ei deja se întinseseră la maxim.

—Ştii, ai dreptate! Trebuie să avem o relaţie doar de afaceri. Accentuă cuvantul 'doar' şi se ridică privind-o în ochi.

—Asta nu îţi dă dreptul să fii şeful meu. Suntem asociaţi. Lovi biroul cu palma şi se apropie de el. Pot să fac ce vreau eu, sunt o femeie liberă. Îl văzu cum se enervase la auzul cuvintelor şi zâmbi cu colţul gurii. O prinse de mijloc şi o trase aproape de el, lipindu-i corpul de al lui. Îi putea simţi respiraţia caldă pe buzele ei şi îşi lipi fruntea de a lui. Carter nu ezită niciun minut şi îşi lipi buzele de ale ei, zâmbind când aceasta îi raspunse la sărut.