Florăreasa

Capitolul 15

Cerul era brăzdat de milioane de stele, Ryder şi Mac privindu-le de pe micuţa bancă de lângă apartamentul ei. De când plecaseră de la petrecere, niciunul dintre ei nu spusese nimic doar opriseră la un magazin pentru a lua ceva de mâncare.

—Îţi mulţumesc pentru tot şi îmi pare rău! Mac rupse tăcerea simţindu-se penibil când se gândi în ce ipostaze îl pusese pe Ryder.

—De ce îţi pare rău? Mackesnie, m-am simţit bine în seara asta fiind logodnicul tău. El râse şi ea îşi lăsă capul pe umărul lui. Ryder o privi în ochi şi o sărută. Îhm... Scuze, nu trebuia să fac asta.

—Eu...eu trebuie să plec. Mac se ridică şi se îndreptă spre intrarea în casă. Îi făcu cu mâna înainte să închidă uşa, apoi îl privi pe geam. Nu se ridicase de pe bancă, doar stătea acolo şi privea în gol. Nu se simţea bine ştiind că îl pune să facă aşa ceva, dar se simţea mai rău gândindu-se ce crede Carter despre ea în momentul acesta.
Nu trebuia să se gândească la el, îi facuse mult rău atunci când o anunţase că se căsătorea cu Laurel şi mai ales când o invitase la nunta lui.

A doua zi speră că totul fusese un vis, dar când luă o gură din cafeaua cu doar o linguriţă de  zahăr se trezi la realitate. Cum ar fi fost ca acum ea să aibă un soţ şi un copil? Întrebarea îi trecu prin cap în timp ce îşi alegea ţinuta pentru a merge la firmă. Rămase blocată în faţa oglinzii şi privi în gol. Se imagina într-o casă micuţa de la munte făcând prajiturele pentru soţul ei care se întorcea de la muncă. Fetiţa ei, Rayne era afară şi se juca cu papușile.

Când melodia "Hello" a telefonului începu, ea tresări. Era asistenta ei, trebuia să fie la firmă în 30 de minute pentru o şedinţă importantă.

Şedinţa a decurs conform planului. Toată lumea era încântată de ofertele pentru evenimentele importante din vieţile lor.
Când toată lumea plecă, Carter o privi pe Mac, nefiind atent la ce îi explica asistenta lui. Părea bucuroasă, dar ceva din ea nu o lăsa să se bucure aşa cum merita. Când se ridică, el merse în spatele ei şi închise uşa, prinzând-o de încheietură.

—Ce faci? Era iritată de gestul lui, dar el o privi blând şi îi dădu o şuviţă de păr după ureche.

—Vreau să vorbim deschis. Acum! Vreau să îmi spui de ce ai plecat, de ce nu ai vrut să fugi cu mine de la nuntă. Simţea cum se afla chiar lângă soare, pentru că atunci când o privea lua foc. Şi ea voia răspunsuri la aceleaşi întrebări, de ce plecase, de ce nu fugise cu el de la nuntă? Nu înţelegea.

—Am plecat deoarece... Uşa se deschise şi pe ea intră Shon, asociatul lui Carter şi unul dintre prietenii lui apropiaţi. Văzându-l pe Carter distras de apariţia prietenului lui, plecă.

Răsuflă uşurată când părăsi biroul. Dacă mai stătea câteva minute acolo leşina.
Carter îşi mută pentru câteva secunde privirea de la Shon pentru a pleca la Mac, dar observă că aceasta nu mai era acolo. "Fugi, Mackensie... Să vedem cât o să mai fugi!" îşi spuse în gând şi zâmbi.
Când Shon începu să vorbească acesta nici nu era atent. Gândul lui era la Mac, la recucerirea ei.

La plecarea spre casă, Mac încă nu era gata. Îşi adună toate dosarele din birou, dar încă mai avea ceva de făcut: de ales florile pentru ziua de naştere a unei fetiţe drăguţe.
Când trecu prin faţa biroului, o văzu cu capul în hârtii. Bătu la uşa şi intră zâmbind.

—Pot să te ajut? Ea îşi ridică capul şi dădu negativ din cap. Mackensie, trebuie să vorbim! În sala de şedinţe ai început să îmi povesteşti... Continuă! Se apropie de ea şi o privi în ochi.

—Îhm...nu am nimic de spus. Se ridică de pe scaun şi îşi puse un pahar de apă. Mâna îi tremura şi inima i se făcuse cât o furnică. Carter se ridică nervos de pe birou şi plecă spre uşă.

—Nu pleca, te rog! La auzul acestor cuvinte, el se opri şi o privi cum se apropie de el. Îl luă de mână şi închise uşa pe care acesta aproape ieşise.

O privi blând şi o trase spre el sărutând-o. Îşi dorea atât de mult să facă asta şi se bucură că ea fusese de acord. Lucrurile dintre ei urmau să se schimbe, nu îl mai interesa de ce plecase, de ce nu îi daduse niciun semn, voia să o aibă aproape, să o ţină în braţe şi să rămână cu ea toată noaptea.
Ea doar se cuibări în braţele lui şi rămase aşa toată noaptea. Se simţea bine şi nu voia să mai plece.