Florăreasa

Capitolul 19

—Carter...

—Nu spune nimic. Ştiu că e o prostie că am venit aici, dar nu m-am putut abţine, ardeam de nerăbdare să te văd. Mac, simt că mă sufoc când nu eşti lângă mine, dar ştiu că tu nu mă doreşti în preajma ta. Îmi pare rău. Se îndreptă spre Olivia pentru a o lua în braţe. Aceasta deja adormise pe canapea, părul acoperindu-i faţa.

—Rămâi, te rog! Pentru Olivia... Îhm, a adormit deja. Cuvintele îi ieşeau pe gură fără ca ea să gândească, dar fu mulţumită când el acceptă.

O puse pe Olivia în camera de oaspeţi învelind-o şi apoi sărutând-o pe frunte. Carter ieşi din cameră îndreptându-se spre bucătărie în căutarea unui pahar cu apă. Mackensie era şi ea în bucătărie savurând o cană cu ceai. Când îl văzu se ridică pentru a-l servi şi pe el, dar acesta refuză punându-și mai apoi un pahar cu apă şi aşezându-se lângă ea.

Timp de câteva minute nimeni nu spuse nimic. Ea se juca cu degetele pe masă, iar el bătea din picior. Era o linişte insuportabilă, se gândi ea. Era faţă în faţă cu bărbatul pe care îl iubea şi nu ştia ce ar putea să îi spună. Se simţea confotabil cu el acolo, lângă ea, dar voia să audă ceva de la el. Orice. Poate să îşi ceară scuze sau să îi povestească ceea ce se întâmplase în trecut. Dar nu, el continuă să îşi menţină bătăile din picior şi să privească pe fereastră.

—Nu ai mai venit la firmă. Ce s-a întâmplat? Din toate întrebările din lume el alegea să îi spună asta? Hotărâ să nu se enerveze şi să îi răspundă la întrebări. Voia să audă altceva de la el, nu chestii legate de firmă.

—Îhm...Am fost ocupată cu florăria din vechiul oraş. Au intervenit nişte probleme şi a trebuit să merg acolo pentru a le rezolva. Dacă o cunoştea la fel de bine cum îl cunoştea ea, îşi putea da seama că minţea. El nu îşi schimbă expresia, stătea cu ochii aţintiţi pe lumina slabă a felinarului de afară.

—Pot să te ajut cu ceva? Ea dădu dezaprobator din cap ridicându-se în picioare.

—Carter, cred că nu ai venit aici să vorbim despre afaceri, sau ma înşel? Încercă să se calmeze, dar nu putea. Prezenţa lui acolo o făcea să înnebunească şi să îşi piardă controlul.

—Eu vreau doar să fim împreună. Nu vreau să mai suferi din cauza mea. Ştiu că am făcut multe greşeli de care sunt conştient, nici eu nu m-aş ierta, dar Mac nu pot trăi fără tine. Mai dă-mi o şansă, ultima. Promit să te iubesc mereu!

—Îţi aduci aminte cum ne-am cunoscut? Nu mă gândeam niciodată că o să mă îndrăgostesc de tine sau că o să mă faci să sufăr atât, dar cu toate astea ţi-am dat multe şanse şi te-am primit în inima şi viaţa mea cu braţele deschise. Dar tu, ce ai făcut pentru mine? M-ai pierdut când erai pe punctul de a te căsători cu Laurel, iar acum când a apărut mama Oliviei. Cât crezi că o să mai rezist? Îmi pare rău, dar nu o să pot să te accept din nou în viaţa mea pentru că deja e prea târziu. Viaţa ne dă o mulţime de lecţii, iar eu mi-am învăţat-o deja pe a mea.

—Nu spune asta! Se ridică aşezându-se în faţa ei. Îi prinse faţa în palme şi o făcu să se uite în ochii lui. Ştiu că mă iubeşti. Pufni nervoasă şi plecă din faţa lui mergând spre dormitor. El o urmă.

—Te iubesc, Carter, dar să nu crezi că te voi ierta vreodată pentru ce mi-ai făcut. M-ai rănit prea mult într-un timp aşa de scurt. Îmi pare rău! Intră în camera ei lăsându-l afară cu ochii înlăcrimaţi. Îşi duse mâna la inimă şi se puse pe pat încercând să nu plângă. Era în zadar fiindcă lacrimile îi erau deja pe obraji.

A doua zi se trezi devreme pentru a-şi cere scuze, dar Carter deja plecase. Îi părea rău pentru cuvintele spuse, voia ca relaţia dintre ei să nu fie distrusă, chiar dacă era una de prietenie sau una de afaceri. Găsi un bilet în camera Oliviei. Îl strânse la piept simţindu-i parfumul lui Carter.

"Olivia s-a simţit foarte bine cu tine şi o să vrea să te vadă mai des, doar dacă tu doreşti asta. "  Zâmbi gândindu-se la micuţă. Şi ea se simţise bine cu ea şi voia să se mai întâlnească.

"Îmi pare rău pentru aseară, nu am vrut să te fac să suferi din nou. O să îţi accept decizia şi nu o să te mai deranjez, dar vreau să ştii că eu o să fiu mereu când o să ai nevoie de mine şi o să te aştept o viaţă întreagă dacă este nevoie. Sper doar că o să rămânem prieteni de dragul afacerii noastre.
Ne vedem la firma.
Carter. "

Puse scrisoarea în sertar şi rămase nemişcată timp de câteva minute. Se gândi la tot ce se întâmplase şi îşi dădu dreptate, spunându-şi că făcuse o alegere corectă.
Se temea că inima ei nu o să o să asculte şi va cădea iar în plasa lui Carter, iar ea nu voia asta. Trebuia să gândească cu capul, nu cu inima.