Florăreasa

Capitolul 9

Când o zări pe Mac, Laurel alergă spre ea şi se poziţionă în faţa ei. Îşi flutură părul şi îşi puse mai bine genata pe umăr. Mac încercă să o evite, dar aceasta o opri, prinzând-o de mâna.

—S-a întâmplat ceva? Îşi făcu curaj şi o întrebă. Laurel doar o privi şi aprobă.

—Am dat o comandă de flori pentru nuntă. Au ajuns? Mac îşi dădu ochii peste cap şi îşi înfăşură fularul în jurul gâtului.

—Poţi veni mâine să le iei, sau dacă vrei ţi le trimit acasă. Făcu un pas în spate şi se întoarse cu spatele la ea.

—O să îl trimit pe soţul meu, Carter, după ele. Râse şi plecă de lângă Mac. Inima ei parcă se rupsese în mii de bucăţele când auzise "soţul meu",o lacrimă apărându-i în colţul ochilor. Se întoarse să se asigure dacă Laurel plecase şi îşi sterse lacrima care acum era pe obrazul ei.

Plecă grăbită spre un taxi, neatentă atunci când se ciocni de cineva. Toate cărţile din mâna acestuia erau pe jos. Mac făcu ochii mari şi se aplecă să îl ajute.

—Îmi pare rău. Apucă Mac să spună în timp ce aduna cărţile. Îşi ridică capul şi dădu peste o pereche de ochi caprui care păreau atât de frumosi.

—Sunt bine. Stai liniştită. Ryder. Întinde mâna politicos, iar aceasta o prinde prezentându-se. Mac îi întinse cărţile, iar mâna ei se atinse de a lui rămânând aşa pentru câteva secunde.

Când se depărtară, îl privi plecând, nu înainte să îi lase cartea lui de vizită. Se pare că era psiholog.

Intră grăbită în florărie şi pregăti comanda pentru Laurel şi nunta ei. Nu avea de gând să le trimită acasă la ea, nu voia să se strice pe drum.

Uşa se deschide şi pe ea intră Carter, care era trist. Se apropie de ea şi îi prinse faţa în palme, privind-o în ochi. În momentul acela, Mac se lăsă dusă de val şi nu îşi dădu seama că acesta o sărutase.
Se desprinse cu greu de el şi se întoarse cu spatele.

—Florile tale sunt acolo. Acum ia-le şi pleacă de aici! Îi facu semn spre uşă şi îi întinse florile pe care acesta le prinse rapid şi le lasă din nou jos.

—Mackesnie, ascultă-mă! Trebuie să îţi spun de ce mă căsătoresc cu ea.

—Nu am nevoie de explicaţii. Te căsătoreşti! Mă bucur pentru tine. Nu a fost nimic între noi şi nu va fi niciodată. Acum ia florile şi sper să ai o viaţă frumoasă.

—Nu îmi face asta! Ochii ei erau plini de lacrimi, iar el văzu asta şi vru să i le şteargă, dar nu îl lăsă. Inima ei era ruptă în mii şi mii de bucăţele, iar el acum înceraca să i le lipească la loc, dar ea nu îl lăsa.

—Nu te înţeleg, Carter, te căsătoreşti. Ce ai vrea să fac? Să mă prezint şi să anulez nunta? Nu îmi stă în fire. Fii serios, eşti adult, poţi să iei singur deciziile. Doar uită-mă! Îşi lăsă capul pe spate şi îi atinse umărul zâmbind. Îmi doresc să ai parte de tot ce e msi bun în viaţă.

Şi cu asta, îi deschise uşă şi el aprobă din cap punând piciorul pe aleea de afară

—Doar vino la nuntă. Am nevoie să fi acolo. Îi atinse mâna, Mac lăsând o lacrimă să îi cadă pe obraz.

Strânse din ochi şi se rugă să plece mai repede pentru că altfel ar fi izbucnit.
Şi când plecă, aceasta ieşi din florărie, sperând să nu o vadă nimeni plângând. Să ai o viaţă frumoasă. Se întreba cum putuse fi atât de idioată. Când intră în apartament, îi sună telefonul mobil. Aruncă o privire şi văzu că era Carter. Nu răspunse. Ce rost mai avea? Nu avea să se răzgândească şi să vină la nunta lui.

Plouase toată noaptea, iar ea se simţea tot mai rău. Zăcea în pat plângând încă de când se trezise, fără să se ridice şi să se îmbrace pentru a pleca la florărie. Se gândise cum ar fi să plece din oraş, să se mute. Să îşi deschidă florăria în New York. Avea mai multe posibilităţi să se extindă.

Se simţi dezamăgită când citi un mesaj de la Carter. "Îmi pare rău. " era tot ce spunea. Probabil chiar îi era. El nu era un om rău, dar avea propriile ţeluri, iar ea nu era inclusă în ele. Laurel era în planurile lui, iar ea nu voia să i le strice. Când îl cunoscuse, el şi Laurel erau fericiţi împreună şi voia să fie aşa mult timp.