Florăreasa

Capitolul 17

Se îndrăgostise nebuneşte de Mac, o iubea cu toată fiinţa lui, dar o pierduse pentru a doua oară şi pentru el părea că era pentru totdeauna.
Lunile trecuseră greu fără ea, ba chiar îşi angajase un om pentru afacerile de la firma, ca să nu fie nevoită să îl vadă, iar de fiecare dată când încerca să dea de ea nu reuşea. Singurul mesaj de la ea fusese când îl anunţase că altcineva se va ocupa de treburile legate de firmă. Dar cu toate astea,el nu renunţase la ea, gândindu-se mereu ce face, dacă are nevoie de ceva. Ştia că putea să o găsească la florărie, dar refuză să meargă acolo până când totul o să fie ca înainte. Nu voia să o rânească mai rău şi tot ce trebuia să facă era să aştepte.
Tot ce făcuse el în acest timp era să o ajute pe Natasha cu sarcina şi să îi ofere tot ce avea nevoie. Până la urmă era copilul lui şi nu voia să îl piardă.

Făcu câteva cumpărături şi merse la apartamentul Natashei. Aceasta stătea liniştită pe canapea şi se bucura că o gasise acasă, deoarece de multe ori era plecată la prietenele ei. Lăsă bagajele în bucătărie şi strigă la ea spunându-i că trebuie să discute.

—Ce s-a întâmplat? Spune ridicând o sprânceană. Burtica ei era deja mare, având 7 luni. Zâmbi imaginându-şi cum ar fi fost ca Mac să fie în locul ei, ca ei doi să aibă un copil. Un zâmbet îi apăru pe buze făcându-şi diferite planuri, dar îşi reveni când Natasha îl strigă.

—Scuze... Vreau să te anunţ că nu o să mă căsătoresc cu tine, nu o să fiu cu tine, dar o să îi ofer copilului tot ce are nevoie şi o să fiu tatăl lui, însă în privinţa ta nu am ce să fac, nu te iubesc Natasha. Inima mea e la Mackensie. Nu văzu tristeţe în ochii ei, nu avea nici măcar o urmă de ură pentru Mac.

— Carter, copilul ăsta se va naşte şi va rămâne pe mâna ta deoarece eu am alte planuri în viaţă, nu pot să am grijă de el. Pasiunea mea este dansul şi nu pot să merg cu un copil în baruri sau în cluburi. O să ai grijă de el deoarece este copilul tău, dar vreau să îmi promiţi că o să îl iubeşti şi o să îl mai aduci în vizită. Nu am nevoie de iubirea ta, nu am avut niciodată nevoie, doar că nu voiam să scap de copil, el nu are nicio vină. Dar vreau o sumă de bani cu care să încep o viaţă nouă. Carter rămase cu gura căscată când auzi cuvintele ei. Nu se aştepta la aşa ceva. Credea că nu o să îl lase să fie fericit, că o să îl ţină lângă ea, însă simţea că nu era pregătit să fie tată, nu un tată singur.

După naştere, Natasha îşi făcu dispariţia lăsând doar un număr de telefon. Nu ştia cum putea să facă aşa  ceva, dar îi era recunoscător că îi spusese de copil și nu îl lăsase într-un orfelinat. Prima dată simţea că nu o să se descurce, dar pe parcurs învăţase multe lucruri de la mama lui, care nu fusese în totalitate de acord cu această situaţie, însă acceptă să îşi ajute fiul cu tot ce avea nevoie.
Olivia, fetiţa lui era un copil foarte cuminte şi cu poftă de viaţă. Energia ei îi dădea lui Carter motivaţia pentru a merge înainte după tot ce se întâmplase cu Mac, ea îl făcea să reziste şi să fie fericit. Ochii ca de smarald, moşteniţi de la el, părul roşcat al mamei ei o făceau să arate superb. Era o mică prințesă şi el era mândru că era tatăl ei.

Mergea singur pe străzile oraşului gândindu-se la tot ce se întâmplase până acum în viaţa lui. Îşi dorea ca la braţul lui să fie Mackensie, femeia pe care o iubea. Îşi aminti cum se cunoscuseră în florăria ei, cum o ajutase când se rănise. Îşi aminti primul ei zâmbet, primul sărut, cum avusese grijă de el în micuţul ei apartament.
Văzu un bar în apropiere şi se gândi că nu i-ar strica un pahar cu vin, aşa că intră. Se aşeză pe un scaun la bar şi câteva minute mai târziu, o femeie îşi făcu apariţia lângă el. Îşi ridică privirea din pământ şi dădu de o pereche de ochi ciocolații atât de cunoscuţi lui.

—Mackensie... Un mic zâmbet îi apăru în colţul gurii, dar ea nu îi zâmbea, mai mult, voia să se ridice dar o prinse de mână. Trebuie să mă asculţi. Niciodată nu ai vrut să mă asculţi la timp şi după am regretat amândoi. Întâlnirea de aici nu este o coincidenţă, este destinul.

—Nu cred în destin... Spune şi soarbe din paharul cu vin.

—Natasha a plecat. Ochii ei se făcură mari privindu-l cu interes. Copilul e la mine. Voiam să ştii asta ca să nu crezi că suntem o familie. Vreau să fii tu mama Oliviei. Nu am nevoie de un răspuns acum, doar gândeşte-te şi anunţă-mă când o să ai un răspuns.

Propunerea lui o luă prin surprindere, dar nu avea de gând să fie iar lângă el. Îşi jurase şi voia să se ţină de cuvânt, dar ştia că nu putea să facă asta. O singură atingere de a lui o făcea să uite de tot, dar să fie mama unei fetiţe deja era prea mult pentru ea. Nu era pregătită de așa ceva, mai ales pentru copilul altei femei.