Florăreasa

Capitolul 7

Soarele era deja pe cer, iar iarna îşi făcea dispariţia încetul cu încetul.
Carter era deja în picioare când telefonul îi sună. Răspunse fără să se uite cine era şi când auzi vocea, regretă ce făcuse.

—Carter. Tatăl lui Laurel mereu îl suna când era ceva important, aşa că se aşeză pe pat. M-am gândit mai bine şi vreau să te căsătoreşti cu fata mea. Telefonul era să îi cadă din mâna când auzi acele cuvinte.

—Nu ştiu dacă eu şi Laurel ne dorim asta. El sigur nu îşi dorea asta, se gândi.

—Tocmai ce am vorbit cu ea, îşi doreşte asta foarte mult. Sper că eşti de acord cu asta! Tonul vocii lui scăzu.

—Sigur. Nu putea să zică nu. L-a ajutat prea mult ca să îi facă una ca asta. Închise telefonul şi îl aruncă în perete. Gândul lui era la Mac, nu la căsătoria cu Laurel.

Îşi lasă hainele să cadă de pe el şi intră în duş lăsând apa să îi relaxeze corpul, dar se pare că nu reuşea să se liniştească. Trebuia să îi explice lui Mackensie toată povestea, dar nu putea, era foarte greu pentru el.

Mackensie aşeză florile pe care le primise într-o cutie şi le trimise la viitoarea mămică făcându-i o surpriză. Ştia că Emma iubea violetele și îşi dorea ca ea să fie fericită în această zi, în care fetiţa ei se năştea.
Puse cafea în cană şi luă o înghiţitură mare. Notă toate cheltuielile în carneţelul roz şi luă un fursec.

După câteva minute, primul client îşi făcu apariţia. Îşi ridică capul din carneţel şi îl văzu pe el. Avea mâinile îndesate în buzunare şi purta o căciulă care aproape îi acoperea ochii frumoşi.
Când se apropie de el îl simţi tensionat şi panicat.

—Ce s-a întâmplat? Îşi făcu curaj şi întrebă, dar el nu îi raspunse şi îşi făcu loc printre flori.

—Vreau aranjamente florale pentru o nuntă. Strânse din ochi şi se stăpâni. Voia atât de mult să o strângă în braţe.

—Nu-mi spune că te-ai angajat ca agent pentru nunţi. Când mâna ei caldă făcu contact cu mâna lui, care era rece, se întoarse spre ea.

—Nu, e pentru mine. Mă căsătoresc. Ochii ei se făcură mari şi simţi cum lacrimile îi invadează ochii. Mac, ce s-a întâmplat între noi... Am crezut că te plac, dar m-am înşelat. A fost doar o atracţie de câteva minute. O iubesc pe Laurel, şi ce s-a întâmplat cu noi m-a făcut să îmi dau seama că vreau să mă căsătoresc cu ea. Simţea cum explodează la fiecare cuvânt rostit. Îi era greu şi vedea că şi ei îi era la fel.

—De ce mi-ai făcut asta? Vocea ei era la fel de calmă, dar în sufletul ei se dădea o luptă. Carter, nu pot spune că sunt îndrăgostită de tine, pentru ca m-aş minţi pe mine, dar şi pe tine. M-ai făcut să mă simt specială, m-am ataşat de tine şi ştiam că nu e bine. Lasă câteva lacrimi să îi pice pe obraji, dar el i le şterse.

Încercând să-şi pastreze calmul, îi luă mâna de pe obrazul ei. Se simţea dezamăgită. Tot ce făcea el era să o privească cu o urmă de regret, dar nu puta să facă nimic. El trebuia să se căsătorească, iar asta îi rupea sufletul. Poate era mai bine pentru ea, încă nu se îndrăgostise de el, încă putea să găsească pe cineva, care să o iubească.

Plecă, fără să îşi ia rămas bun. O lasă confuză şi îndurerată, dar ştia că făcuse ce e mai bine. Cum zisese ea, nu era îndrăgostită de el şi nu voia să o facă să sufere.
Nu accepta căsătoria aceasta dacă tatăl lui Laurel nu îi ajutase părinţii, dar dacă nu făcea asta, îi lăsa pe drumuri iar el nu îşi dorea asta.
Tot ce îi venea în minte era imaginea cu Mac, când aceasta plângea. Dădu cu pumnul în perete şi observă că sângera. Gemu şi încercă să oprească durerea care era insuportabilă. Îşi trecu mâna prin păr şi oftă. Nu se mai simţise aşa de vinovat niciodată şi asta durea mai rău decât lovitura la mâna.