Media: Chris
Satena se juca cu degetele in poala, privind absenta cercul de oameni din jurul ei. Isi simtea pometii striviti de masca si corpul strivit de privirile necunoscutilor. Enidy o rugase pe mama ei de nenumarate ori sa nu recurga la psihiatru, ii spusese ca nu avea probleme.
Mama ei doar isi tuguiase buzele in felul ei caracteristic si batuse cu degetele pe volanul Toyotei lor. Cu ochii ei mari si tulburi atintiti la ea:
"Oamenii nu merg la psihiatru doar pentru ca au probleme, Eni. Merg pentru ei, ca sa se cunoasca mai bine si sa afle raspunsuri pe care doar ei le au la propriile intrebari." Apoi zambise, mama ei era asa frumoasa cand zambea. Imposibil de frumoasa. O stea cazatoare in bezna noptii.
Si ea nu o putuse refuza, cand Toyota lor micuta opri in fata cladirii vopsite in albastru scorojit, Eni cobori si se intreba pentru a mia oara daca ea semana vreun pic cu mama ei. Daca avea ochii ei galactici, zambetul ei convingator sau moliciunea parului ei blond, lung si incurcat. Dar nu avea ochii ei albastri, ci ochi verzui lipsiti de stralucire si cand zambea, parea fortat, nu cuceritor. Nu avea degetele ei lungi care cantau cele mai frumoase partituri la pian. Sau rasul ei plin de talc.
Cand intra in cladire, inima ii cazu in talpi. Se simtea brusc transpirata si lipicioasa in tricoul ei galben larg si pantalonii scurti, albastri. O manca in varful degetelor sa se intoarca si sa o i-a la goana. Masca nu mai era brusc o parte din ea dupa ce luase loc pe scaun, era un accesoriu. Nu o mai facea sa se simta ca un supererou atotputernic, ci ca un bufon.
Si daca ar fi fost doar ea si psihologul,probabil ca nu ar fi fost atat de rau. Dar un grup intreg de oameni! Teribil! Anxietatea ii pompa in vene cu o viteza extenuanta, ii sugea energia si o ametea.
Toti ochii care o priveau, fețele piezise si neunoscute. Susotelile si gesturile, toate miscarile.
Groaznic! Strangea muchiile scaunului, fataindu-se ca un copil neobrazat si numarand in gand clipele care treceau.- Bine ati venit! Ma bucur sa va vad pe toti aici, in aceasta zii minunata. Stiu ca toti va asteptati la o sedinta individuala, dar un grup de terapie e ceea ce va asteapta! Fiecare dintre voi va fii psihologul cuiva. Va veti impartasi exprientele si dorintele unul altuia si va veti ajuta unul pe altul.
Barbatul care vorbea era exagerat de energic, avea tenul inchis la culoare si ochii de culoarea aurului topit. Avea un piercing in buza de jos si unul in nara stanga si zambea ca si cum castigase la lotto. Purta pantaloni luciosi si avea gel in par, ceasuri si mult prea multe bratari orbitoare la maini. Parea un vrajitor, nu un psiholog.
O clipa, privirea lui trecu prin Eni si colturile gurii lui se incretira, marai cuvintele:
- Eu nu sunt psihilogul la care au sunat prietenii si rudele voastre, eu sunt indrumatorul vostru. Sa nu cumva sa suflati o vorba despre proiectul meu, da? Nu vreau probleme si voi vreti ajutor.
- Pft, facu un barbat cu camasa roz in carouri, rasucindu-se in scaun.
Brunetul nu fu intimidat de ochii fixati asupra lui, isi suci umarul absent, adaugand ca o soapta:
- Numele meu e Herard O'nlandyo si de azi inainte voi fii prietenul vostru. Acum ridicati-va de pe scaune si luati biletele de sub scaunul vostru. Numele celui de pe biletul vostru este numele noului dumneavoastra psiholog.
Toti se ridicara, mascata ii privi pe toti in liniste solemna. Un adolescent pricajit, o rebela cu tunsoare bob. Barbatul in camasa in carouri, un tatuat cu gluga pe cap. O femeie dolofana si foarte macheata si un baietel care nu depasea 1,60.
Se apleca si gasi imediat biletul de sub scaun, il lua intre degete si il privi. Foaia ii zgaria pielea si isi simtea tot corpul incordat.
Herard batu din palme si tuna incantat:
- Doamnelor si domnilor, sunteti pregatiti ca viata voastra sa se schimbe radical?
Liniste. Baietelul tusi infudat.
Psihologul Herard nu se simti intimidat:
- Enidy Feweq, mascato, nu vrei sa ne faci placerea de a fii prima care isi cunoaste "psihologul"?
Eni inghiti in sec si simti din nou toti ochii sfredelind-o. Se intreba din nou de ce nu se luptase cu mama ei si de ce venise aici.
Deschise biletul cu degetele reci si tremurande. Se simtea ca in timpul unui ritual straniu.
Isi drese glasul si bombani dintr-o suflare:
- Christopher Octavius Kennedy.
Ranjetul de pe fata barbatului cu tenul inchis era infiorator. Satena se simti ca o frunza tremuranda in bataia vantului.
Herard toarse, cu capul intr-o parte:
- Mai citeste odata, poate nu te-a auzit.
Mascata isi linse buzele si se pregati sa citeasca din nou, doar ca o voce o facu sa isi scape biletul.
- Nu e nevoie, am auzit-o.
Tatuatul a pasit in dreptul ei, cu gluga lasata si un zambet crispat pe buze.Eni nu ii observase ochii pana in clipa aceea, negri cu putin albastru in jurul irisilor si nici faptul ca purta doar o vesta de piele cu gluga peste corpul infasurat de tatuaje care ii impodobeau pielea pana sub barbie.
Avea un piercing in spranceana si arata ca si cum omorase un om si saptezeci de caini. Poate optzeci.
Mascata ramasese perplex, clipind confuza. Christopher pufni pe nari, avea un soare tatuat pe marul lui Adam, razele soarelui se increteau cand isi misca capul sau barbia ca acum:
- Inchide gura pana nu ti-o inchid eu. Nici mie nu imi convine prostia asta de grup de terapie, dar e singura mea sansa.
Satena habar n-avea la ce se referea.
Tatuatul ii intinse mana, privind-o printre gene:
- Poti sa imi spui Chris sau Tav, cum vrei. Voi fii psihologul tau aparent.
Un ropot de aplauze izbucni, mascata ii prinse mana subred si zise pe un ton brusc firav:
- Enidy.
El ridica din sprancene, piercingul il facea sa arate ca un huligan:
- Iti voi spune End.
Mascata se incrunta. "Sfarsit" nu era o porecla uimitoare, dar nu comenta.Tatuatul ii zambi si ropotul de aplauze se stinse. Alt nume fu strigat, mascata isi scutura mana din a lui cu un fior.
Tatuatul era o mare belea.
CITEȘTI
Cercul Psihopaților
RomanceEnidy nu s-a gandit nici o clipa ca propria mama o va trimite la psiholog pentru ca refuza sa isi dea masca de pe fata jos. Nu la orice psiholog, ci la unul ciudat si usor de placut care isi pune pacientii sa fie psihologii unii altora in functie de...