Cercul Psihopaților

Capitolul 7 - Capricii

- Arăți bine, Enidy.

Mascata se întoarse spre ea, neconvinsa. Își tunsese părul până la umeri și ii mutase cărarea într-o parte. O parte din par ii aluneca peste marginea dreaptă a măștii. Mama ei își roti ochii, tuguindu-si buzele:

- Mă rog, e vorba de o petrecere deci ai putea sa porți o rochie sau ceva.

Șatena se uită în jos la blugii albastri, adidașii negri și cureaua bărbătească. Ii arunca o privire sceptică mamei ei:

- Cui ii pasă, rochiile sunt nasoale.

Mama ei murmură un, "cum spui tu, Enidy" si privi ceasul de deasupra lor. Ticaitul lui o irita pe mascată de cand era mica. Își aminti cum obișnuia să îl acopere cu vocea ei cand era mică, cânta sau o striga pe mama ei.

Orice, doar sa nu audă sunetul secundelor scurgandu-se din viața ei.

- Vine să te i-a Chris?

Ea stia de Chris de la Herard, bineinteles. Ieșise cu Herard cu o seara inainte in oras, pentru a vorbi despre Enidy. Uneori, Enidy putea sa jure că propria mamă ii punea bețe în roate.

Își dădu părul din ochi și o examina tăcută, mama ei era frumoasă. Nu era o observație, era un fapt. Își muta ochii și replica sec:

- Da, din păcate.

- O spui ca și cum nu iti convine ceva, murmură mama ei pe un ton jos. Pare un mare derbede, dar nici tu nu esti un înger.

Nu imi convine nimic din ce se intampla, mamă. Nu imi convine propria viață. Aproape ca ii spuse asta. Dar stia ca daca ar fii spus-o, nu ar fii iesit nimic bun din ea. Doar contrazicere și privirea rănită a mamei ei și lacrimi probabil.

Și scuzele ei. Cand de fapt Enidy ar fii trebuit să își ceară scuze.

O bătaie în ușă.

Enidy zâmbi cand mama ei se duse sa o deschidă.

*

- Nu păreai prea fericită să mă vezi, bombăni pușcăriașul, fara să se uite la ea. Abia își scosese casca de pe cap și părul lui părea aspru și foarte nepieptanat.

- Nu eram, nu sunt prea fericită nici când te văd de obicei, în caz că nu ai observat, declară Enidy, fixandu-si masca pe față.

El râse și se întoarse. Fata începea să urască felul în care tatuatul făcea totul să pară atât de natural. Se purta și cum totul era programat și subînțeles de la sine. Ca și cum nu erau doi pacienți care trebuiau să se suporte unul pe altul.

Ca si cum, ea avea ce să cauta pe motocicleta lui și în alt context în care nu erau amândoi nebuni.

Aproape, ca la o întâlnire.

- De ce râzi? Vorbeam serios, adaugă End scrutand cu privirea casa cu peluza proaspăt curățată din dreptul lor.

Chris își mușcă buzele și își trecu palmele prin par, netezindu-l. Se apleca spre ea si respiratia lui ii mută o parte din firele de par, mascata se strâmbă.

- Oricât ai spune asta, e cam imposibil să te cred cand faci expresia asta, vocea lui era prea aproape. Ar fii putut să o confunde cu a ei.

- Ce expresie? râse satena, tatuatul își mijii ochii. Port o masca, murmură Enidy atingandu-si masca cu degetul aratator. Nu imi poti vedea expresiile.

Chris chicoti și își apleca capul într-o parte. Asa, în noapte, nu părea real. Nici el, nici motocicleta lui, nici vorbele lui. Cu atât mai puțin crima lui.

- Spui asta, era greu să nu fie atentă la el când degetele lui ii traversau conturul măștii. Dar esti atat de transparentă și atât de expresivă. E imposibil să nu iti vad expresiile, te trădează doar felul în care îți atintesti privirea, End.

End clipi și ii îndepărta mana, indreptandu-si umerii. Își ridică bărbia doar ca sa simtă vântul atingând-o.

- Ce prostii spui, ingâimă ea. Doar prostii. Nu ar trebui să intrăm?

Coborâre deja de pe motocicleta, tatuatul ridica din sprâncene și cuvintele lui părură sa o tragă inapoi:

- Ba da, daca vrei. Deși as fii preferat să continuăm discuția.

Ea își dădu părul după ureche și se întoarse, cu o mana la curea și una în buzunar.

- Ce discuție? Minciunile tale?

Chris se dezumfla și cobori de pe motocicleta. Era nedrept, gândi fata uitându-se la el, era nedrept felul în care făcea totul sa arate puțin mai bine. Putin mai potrivit. Dar nu de ajuns de real.

- Nici nu e nevoie să te mint, oricum mă placi.

Enidy râse, ajunsese în dreptul ușii și apăsa clanța nesigură. Ii întoarse un zâmbet:

- Ai puțin cam multa incredere in tine, Chris. Nu imi plac criminalii. Sau psihopații. Sau tatuații. Sau mincinoșii.

Chris clipi și o batu pe umăr:

- Nici nu trebuie, doar de mine trebuie să îți placă.

Herard deschise ușa și le zâmbi.