Cercul Psihopaților

Capitolul 16 - In intuneric

Degetele ii tot alunecau pe volan, inca se simtea privita. Se simtise asa de cand realizase ca Chris minte. Poate ca era totul in capul ei si se agita degeaba, poate ca puscariasul doar o vazuse cascand sau ceva de genul. Singurul motiv pentru care ratacea dintr-un cartier in altul in masina mamei ei care mirosea a cartofi prajiti si a luciu de buze, era felul in care o privise inainte sa plece.

Expresia lui satisfacuta, zambetul atotstiutor. Ii intorcea stomacul pe dos. Ca un om care priveste o testoasa care incearca sa se intoarca in apa, desi o tine cu o mana si stie ca nu are cum sa scape.

Rotiile masinii scartaira si fata tresari, rase de propria idiotenie si cerceta casa cuibarita in acelasi loc in care era si data trecuta. Motocicleta lui Chris nu era nicaieri, desigur ar fi putut sa fie in curte sau in orice alt loc. Poate doar vizitase pe cineva.

Ofta apasat, putea sa coboare din masina si sa se uite in curte, dar era atat de intuneric si mai era si posibilitatea de a fi vazuta de oricine era in casa, poate chiar Chris. Deja era luata peste picior pentru ca il urmarise odata, nu voia sa se gandeasca ce consecinte ar putea avea sa fie prinsa strecurandu-se din nou dupa ciudatul ei partener de terapie.

- Te pot ajuta cu ceva?

Enidy intoarse capul cu un mic tipat, uitase ca avea geamul dat in jos si se holba la casa aceea de ceva timp, fara sa plece sau sa coboare din masina. Stranse volanul inca odata, apoi isi lasa mainile in poala si le sterse de blugii decolorati.

Fata de afara paru incurcata, era prea intuneric ca End sa ii poata distinge trasaturile, dar vocea era subtire si ciufuta. Nu ii facea placere nimic din toata situatia, nici satena nu era foarte bucuroasa de aparitia ei.

- Um, nu, multumesc, bombani pana la urma Enidy, fixandu-si masca mai bine peste fata.

Era un tic pe care il dobandise pe parcursul aniilor.Cand se simtea privita, mainile ei simteau nevoia de a verifica ca masca este la locul ei. Era ridicol ca o facea in intuneric. Se simti stanjenita de propria persoana.

- Esti o hoata sau ceva? Stii, pentru ca ai masca aia sinistra pe fata, replica fata, batea cu unul dintre tocuri in pamant in timp ce vorbea. Tot un tic probabil.

Enidy se crispa, daca suna la politie?

- Nu, bineinteles ca nu.

Fata de afara scoase ceva din geanta si mascata crezu ca e telefonul ei si ca o sa sune intr-adevar la politie, pulsul ii accelera si isi plasa mainile inapoi pe volan.

- Esti greu de crezut, stii? Cu masca aia si privirea agitata, arati ca o fantoma sau ceva.

Isi aprinse tigara, deci era un pachet de tigari. End rasufla usurata.

- Ai crezut ca am un cutit sau ceva? Fata surase, bricheta ii lumina pentru o clipa trasaturile.

Era frumoasa si avea o privire feroce, taioasa.

- Am crezut ca o sa suni la politie, sopti satena.

Fata trase fumul in piept si pufni intr-un ras zgomotos:

- Poate in alte circumstante, eu si cu politia nu suntem..., isi ingusta ochii in intuneric si cand trase fum in piept din nou, Enidy ii simti mirosul amar. Pe aceeasi lungime de unda, sa zicem. Ce faci aici?

Enidy se tot uita la ea, incercand sa o vada mai bine. Ce putea raspunde? Adevarul iesea din discutie, era prea jenant si stupid. Tacu, incercand sa gaseasca o minciuna plauzibila, dar sunetul tocului nerabdator si mirosul fumului o faceau sa isi mute privirea agitata si sa ezite, tragand de tacerea dintre ele ca de un colac de salvare.

- Il cauti pe afurisitul ala? Straina plescai din buze, aruncand tigara jos si strivind-o cu tocul galagios.

Mascata stranse din buze.

- Depinde la cine te referi.

Fata de afara rase din nou.

- Chris. A zis ca are o fata bagacioasa pe urme.

Deci era aici. Sau fusese.

- Ei bine, nu e aici, o lamuri straina. Te-as sfatui sa nu mai vii pe aici, in nici un caz daca vrei sa dai de el. Vine aici doar cand e nevoit sa o faca si nu sta mult.

Enidy voia sa o intrebe atatea lucruri, dar nu avea rost. Fata asta ii amintea prea mult de el si putea la fel de usor sa o minta sau sa o induca in eroare.

- Nu ii spune, murmura ea.

O masina claxona.

- Ce? intreba fata de afara, incrucisandu-si bratele.

Enidy trase aer in piept, se uita la ea si repeta pe un ton ferm de aceasta data:

- Nu ii spune ca am fost aici, te rog.

Ii vazu dintii alibi in intuneric cand ranji si se gandi la motanul vargat din Alice in Tara Minunilor.

- Ma rogi? Atunci sigur nu o sa ii spun. Esti o fata dulce, du-te acasa.

Ranjetul ii disparu, isi inclina capul si ceva fosnai.

- Fetele ca tine nu ar trebui sa fie afara noaptea, alergand dupa tipi ca el. Doar un sfat.

Se intoarse si pasi spre usa, Enidy realiza ce fosnaia. Buzunarul gecii ei. Isi cauta cheile. Deci se cunosteau cu siguranta, erau chiar rude.

Statu si o privi pana disparu inauntru, abia apoi porni motorul. In timp ce conducea inapoi spre casa, incerca sa se convinga ca motivul pentru care statuse sa o priveasca era pentru ca fusese socata de vorbele ei. Aproape se crezu.

Doar ca adevaratul motiv era ca voia sa se asigure ca fata aceea, care mirosea a zile ploioase si mere putrede, va intra si nu va veni dupa ea.