Cercul Psihopaților

Capitolul 10 - Cuvintele lui

Visase din nou ochii lui.

Sau poate nu ochii lui în sine, felul în care o privise când rostise acele cuvinte. Buzele lui rostindu-le, tatuajele lui colorate de luminile difuze, zâmbetul pe care il aruncase dupa.

Pentru ca el mi-a spus ca iti plac băieții cu ochi albaștri.

Care el? Se intrebase Enidy pe bancheta din spate a Toyotei lor obosite în drum spre terapie.

Care el? Se intrebase cand il văzu următoarea zii pe tatuat la terapie. Nu vorbiră. Herard le daduse niste fise de completat. Lui End i se păreau inutile și stupide, dar nu comenta. Privirile lor se întâlniră doar odată când pușcăriașul se ridicase pentru a-și ridica ghiozdanul si a se îndrepta spre ieșire.

Herard? Era o posibilitate. Până la urmă, el pregătise biletele si o pusese sa meargă la azil si la petrecere. Fata se încruntă, era prea ușor totusi. Să fie el. Prea logic.

Era personajul pe care il credeai vinovat într-un film polițist doar ca sa aflii ca era complet nevinovat și criminalul era ultima persona la care te-ai fi așteptat. Nu, nu Herard.

Trecură câteva zile până când Enidy decise în sfârșit sa il urmărească pe tatuat. Planuise totul in detaliu. De dimineata când mama ei o dusese la terapie, se purtase complet normal si când aceasta o întreba de ce nu vrea sa o i-a dupa ce termina, ea minți cu nerusinare.

- O să mă aducă Chris mai tarziu.

Mama ei o privi ca si cum spusese ceva complet ridicol, apoi dădu din cap apatic.

- Parca nu iti plăcea Chris.

Enidy clipi, mama ei zâmbete cumva?

- Nu imi place, dar facem pe psihologii, ai uitat?

Mama ei rase.

- Sigur, mincinoaso.

Enidy era destul de mândră si de comportamentul ei de dupa, schimbă doar câteva vorbe cu Chris care nu adusese jeleuri si se tot juca cu un lanț din jurul gâtului în timp ce completau din nou niste fise.

- De ce completam prostiile astea? Murmură băiatul, rotindu-se pe scaun, plictisit.

- Pentru ca daca nu le completăm Herard o sa ne trimita probabil inapoi la azil si nu vrei asta, nu-i asa? Replica mascata, mazgalind în josul hârtiei. Acum răspunde odată sau o sa stam aici până mâine.

Si nu o sa apuc sa te mai urmăresc, adăugă în minte satena.

Chris opri scaunul, își ridica privirea spre ea și End aproape uita cum sa respire. Ochii lui. Ochii lui erai verzi. Nu ca ai ei, ai ei erau mereu confundați cu cei căprui. Ai lui erau imposibil de confundat si superbi. Clipi, tatuatul se încruntă.

- Care era întrebarea?

Mascata ezita, care era? Se uita pe fisa din mana ei, citind-o din nou.

- Terapia inventată de Herard este eficienta? De ce?

Pușcăriașul își închise ochii, tot încruntat.

- Motivează în minim 50 de rânduri, nu?

Enidy ranji, era aproape amuzant uneori.

- Nu precizează de fapt.

Chris oftă apăsat si lua foaia, începând sa completeze.

Peste trei ore, amândoi ieșiră. Chris isi aprinse o țigară și aștepta. Acum, venea partea mai grea.

- Ce aștepți?

Mascata nu se uita la el, fumul o făcea sa tusească si oricum nu voia să riște să ii vada ochii din nou.

- Astept sa vina mama ta.

Cuvintele o surprinsera pe End care își permise sa il privească cu colțul ochiilor, surprinsă. Suna sincer, nefiresc de dulce.

Fata chicoti. Sunetul ii surprinse pe amândoi.

- Nu porti lentilele azi.

Pușcăriasul trase fum în piept și il lasa afară cu un oftat amuzat, se uita la ea. Ochii lui ciudați o tintira.

- Ai fi vrut sa port?

Fata își fixa masca pe fata, privirea lui parca trecea prin ea.

- Nu neaparat. De ce o aștepți pe mama?

Chris zâmbi, era drăguț când zâmbea. Drăguț ca un băiat de-o șchioapă, nu un tip înalt acoperit de tatuaje.

- Nu o aștept pe ea. Astept venirea ei. Pentru ca nu vreau sa aștepți singura.

Fata clatină din cap, nemulțumită de raspuns. Era tot parte din jocul lui.

- Nu ai adus jeleuri azi.

Băiatul plescai din buze, stingând țigara deși fumase doar jumătate din ea.

- Iti aduc data viitoare.

Enidy bombani un "mulțumesc ", apoi se întoarse cu totul spre el. Mirosea a fum si a vopsea, a benzina si noapte si pericol.

- Poți să pleci, nu o sa vina azi. O i-au singura spre casă.

Tatuatul ridica din sprâncene, surprins si ceva o enerva pe mascata. Poate gestul în sine sau faptul ca se putea citi în ochii lui. Asta nu era în plan. Ca si cum ii știa tot programul.

- Vrei sa te duc eu?

Zambise doar cu colțurile gurii si își scosese cheile din buzunar si era aproape dureros cat de frumos era cu parul ciufulit si ochii verzi. In tricoul lui gri si tatuajele întunecate.

- Nu, mersi. Ne vedem maine.

Nu il putea lasa sa ii controleze mișcările, era prea periculos si ea oricum inainta intr-un joc fără să știe cum să il joace sau cine erau ceilalți jucători.

Chris păru nu doar dezamăgit, ci și revoltat, uitandu-se la ea de parca ar fii încălcat vreo regula. Expresia lui se schimbă rapid, învârti cheile pe degete si dădu meditativ din cap.

- Ok, daca asa vrei tu.

Enidy ezita, daca băiatul lua motocicletă nu mai avea cum să il urmărească.

- Stai.

Cuvântul il facu pe tatuat sa se dea jos de pe motocicleta.

- Poți să mă conduci până acasă, doar ca o luam pe jos, ok?

Mama ei nu era acasă si lăsase mașina în garaj. Putea sa il urmărească cu masina fără probleme doar ca trebuia sa se întoarcă înaintea mamei ei.

Chris păru confuz, dar aproba.

- Bine, dar daca cineva imi atinge motocicleta e vina ta, End.

Ochii lui erau aproape albastri când cobori, fata clipi. Mersera amândoi pana la casa ei, Enidy așteaptă ca pușcăriașul sa se întoarcă, apoi se strecura în garaj si roti cheile, apăsând accelerația.

Iesi din garaj, aștepta câteva clipe, apoi porni pe urmele lui.