Cercul Psihopaților

Capitolul 3 - Moarte & Herard

In urmatorea dimineata, mama ei o incolti cu intrebari la micul dejun. Parul ei blond era prins cu doua bete pictate in albastrul vazduhului. Isi tuguiase buzele si gesticula cu furculita intre degete:

- Deci, cum e la psiholog?

Enidy privea laptele degresat din paharul ei, raspunzand scazut:

- Ok presupun.

- Te intelegi cu psihologul?

Enidy se gandi la zambetul fin al lui Chris, ridica din umeri:

- Cat se poate.

- Herard e un barbat minunat, am fost in acelasi seminar la colegiu.

Mascata clipi, suierand in timp ce ridica paharul de pe masa:

- Nu exista barbati minunati, toti sunt niste batai de joc.

Mama ei zambi, desi chipul ei frumos era putin crispat:

- Majoritatea sunt, dar nu ii baga pe toti in aceeasi oala. Nu iti place Herard?

Satena se gandi la zambetul psihologului, la ochii lui sireti. La imbracamintea si energia lui, la cum ii pacalise pe toti cu biletelele lui.

Stranse paharul, cu marginea lui lipita de buza de jos si pufni:

- Ba da, Herard e minunat.

Si daca mama ei a prins sarcasmul din tonul ei, nu l-a lasat sa ii strice dispozitia. A strans farfuriile, fredonand incet si uitandu-se pe fereastra din cand in cand.

Satena isi aminti in timp ce sorbea laptele de cate ori ii vazuse spatele mamei ei asa. Stand drept, concentrata la vasele murdare si incantandu-i urechile cu glasul ei dulce.

Spatele unei balerine care nu a ajuns niciodata pe o scena.

Lasa paharul gol pe masa si se grabi sa se incalte.

* * *

Chris tranti revista pe masa de cum o vazu si ii zambi, o constelatie formata instant sub atentia ei:

- Hei, tu faci pe psihologul azi?
Fata se aseza in celalalt colt al mesei si bombani:

- Mhm, nu prea am chef.
Tatuatul isi umezi buzele, batand cu degetele in marginea mesei si privind-o ca si cum l-a scuipat intre ochi:

- Chef? Crezi ca eu am chef sa vin aici si sa spun lucruri despre mine, asteptand sa aflu lucruri despre tine, ca sa ne putem intelege unul pe altul? Suntem doua ceasuri stricate, in feluri diferite si cel mai rau lucru e ca niciunul dintre noi nu e un ceasornic.

Satena zambi, puscariasul se relaxa in scaun si ii impinse o punga plina de jeleuri peste masa. Fata insfaca trei jeleuri cu lamaie din fundul pungii si le mesteca intre măsele, replicand:

- Poti fii un adevarat poet, stii.

Parul lui era pieptanat intr-o parte azi si ii statea ondulat deasupra tamplelor, arata ca un zeu american.

- Am fost la filologie.

Enidy nu spuse nimic, Chris vorbea oricum ca si cum vorbea de unul singur.

Ochii lui albastri ca doi pesti din Groapa Marianelor priveau jeleurile care ajungeau in cavitatea bucala a mascatei.

Isi musca buzele din nou:

- Normal ca nimeni nu era multumit de asta. Tata imi tot spunea ca o sa mor de foame si mama insista ca pot mai mult.

Acum o privea, jeleurile ii statura in gat:

- Imi placea. Eram innebunit dupa cuvinte, indragostit de ele. Tampitul de frate-miu cu prietenii lui tampiti radeau de mine. Aveam 15 ani, eram un copil. Unul slab.

Satenei ii era greu sa vada namila din fata ei ca pe un copil pricajit si lipsit de forta. Era prea tatuat, musculos si barbat.

Chris ranji intr-un fel infiorator:

- Fata pe care ti-am zis ieri ca am omorat-o?

Un fior ii traversa spinarea fetei, sopti:

- Aneliese.

Tatuatul aproba, adaugand:

- Era iubita lui frate-miu. A fost in locul nepotrivit la momentul nepotrivit si i-a platit lui faptele.

Isi freca fata cu o mana si ofta:

- Nu am vrut sa o omor pe ea. S-a intamplat. Aveam 16 ani, eram plin de ura. Incepusem sa merg la sala. Imi facusem primul tatuaj.

Nu erau scuze. Oamenii normali nu voiau sa isi omoare fratii si sfarseau prin a le omori iubitele intamplator. Nu poti omori pe cineva intamplator.

Dar, oamenii normali nu purtau nici masti si sfarseau la psihologi, pana la urma.