Cercul Psihopaților

Capitolul 14 - Casele celor morti

Ii fusese dor sa mearga cu el pe motocicleta. Orasul era o mare de culori si sunete si ea era ancorata de o corabie rapida, se tinu mai bine de talia puscariasului. Il auzi razand, desi vuietul care ii inconjura estompa claritatea si veselia acestuia. Il auzea ca pe un sunet dintr-un vis, la limita dintre realitate si nimic.

Dupa o ora, Chris opri motocicleta in fata unei plaji intinse. Enidy isi puse barbia pe umarul lui, refuzase sa poarte casca pentru ca trebuia sa isi dea masca jos sau sa o indure turtita peste fata si nu avea incredere ca barbatul nu ar fi tras cu ochiul.

Poate inventase toata chestia cu Herard, il privi incruntata. Pana la urma, de ce nu ii zisese Herard ei? Sau mamei ei, ca tot vorbeau mereu? Totul era probabil o conspiratie impotriva ei. Chris rase din nou, acum ca motorul era oprit rasul lui ii umplea urechile si parea exagerat de tare.

- Imi dau seama dupa privirea ta ca te gandesti la ceva si probabil ai o expresie interesanta, sopti el dupa ce se opri in sfarsit din ras.

Enidy ofta si isi intoarse capul spre plaja goala.

- De ce aici?

Chris ridica din umeri:

- Mama ma aducea aici cand eram mic.

Enidy nu il privi, pasi catre plaja, dar puscariasul o prinse de mana. Soarele ii lumina trasaturile si il facea sa arate ca un copil din nou. Poate ca inca era copil.

- Nu asta e locul totusi, de ce o iei inainte cand eu sunt cel care urmeaza sa iti arate ceva? E nepoliticos, End.

Mascata isi dadu ochii peste cap, dar se intoarse si il urma, dupa ce mai arunca o privire peste umar. Era ceva ce o facea sa se intrebe daca nu fusese si ea candva pe plaja aia, dar era stupid. Fusese la plaja de multe ori cand era mica, poate chiar acolo. Poate in alta parte. Toate plajile arata la fel, pana la urma.

+

- Ai grija, Chris murmura, vantul ii ridicase parul si arata ca o vrajitoare dintr-un film nereusit. O vrajitoare cu parul scurt si foarte incurcata.

Enidy rase si el o privi surprins si crucis, era un sunet ciudat de normal.

- Arati caraghios, explica ea, impingandu-l in spate. Continua sa mergi, tu imi arati mie ceva, iti amintesti?

Brunetul murmura ceva, dar de data asta Enidy nu il auzi. Inaintau pe o scandura subreda si toata situatia era amuzanta si o facea sa se gandeasca la pirati. Chris o ghidase catre o casa uriasa si abandonata, care era la marginea plajii. Fusese incendiata sau ceva asemanator, peste tot era praf si cenusa, mizerie si bucati de beton sau vechi pereti. Scheletul unei case, normal ca era locul lui preferat.

- E o alegere ciudata, dar nu ma asteptam la nimic altceva din partea ta, o spusese destul de tare incat sa o auda Chris.

Vantul vuia in scheletul casei, parca furios ca inca nu o daramase de tot.

- Imi plac locurile abandonate si distruse, ce pot spune? Imi aduc aminte de tine.

Enidy il impinse in spate si el aproape isi pierdu echilibrul.

- Ce ai zice daca ai mai astepta putin inainte sa ma ucizi? Desi recunosc mi-ar placea sa mor aici.

Fata scoase un sunet si se stramba.

- Sunt sigura ca da, ciudatule.

Chris rase din nou, ajunsesera in cealalta aripa a coridorului, ce ramasese din el de fapt. Isi scutura capul si o impinse si el in spate, catre o usa care in mod surprinzator inca era la locul ei.

- Tu esti mai ciudata, te asigur.

Impinse usa precaut, strangand clanta care cazu fix intre picioarele lui.

- Nici nu am zis ca nu sunt, replica fata, luand clanta de pe jos. Ce e camera asta?

El ridica din umeri:

- De unde sa stiu eu? Credeai ca te duc in vechea mea casa, unde mama a murit si tu ti-ai pierdut memoria sau ceva?

Enidy clipi, asta era chestia cea mai rea legata de Chris. Nu putea sa isi dea seama cand vorbeste serios si cand nu, cand minte sau spune adevarul. Stia ca el se chinuia sa ajunga la ea, dar de ce? Doar ca sa ii dea masca jos? Si pentru ce? Parea un efort prea mare, ce avea de castigat pana la urma din toate astea?

- Incerci sa isi amintesti unde ti-ai lasat papusa preferata?

Il pocni in umar, Chris chicoti, dar tacu pentru cateva clipe. Pasise pana la fereastra si se uita afara, la plaja sau la ceva ce ea nu putea vedea.

- Poti fi foarte iritant, stii?

Era chiar in spatele lui acum, vocea ei suiera in mintea lui precum vantul in casa.

- Hm, da.

Nu se intorsese spre ea, batea cu degetul in geamul crapat. Ii arata ceva. Fata se apleca peste umarul lui, ridicata pe varfuri si incerca sa vada ce era,

- Acolo, mumura el, facandu-i loc langa fereastra.

Un barbat se plimba de-a lungul malului, purta o pereche de cizme tocite si o salopeta murdara si rupta in dreptul genunchiului stang.

- E proprietarul casei, in fiecare sambata vine pe plaja si uneori intoarce capul si se uita fix in locul asta. Uneori am impresia ca ma vede, stii? Ca vine ca sa vada daca sunt aici sau daca casa e inca aici.

Enidy ridica din sprancene:

- Asta e mai ciudat decat mine, recunosc.

Chris zambi, dar expresia lui ii alunga zambetul imediat.

- A murit in casa asta, End.